Romica Jurca, care are un fiu Mihai care îi calcă pe urme, este, fără doar și poate, cea mai cunoscută prezentatoare meteo din România. De ani de zile, aceasta aduce știrile despre starea vremii în casele a milioane de români, fiind cea mai longevivă prezentatoare a rubricii meteo de la noi din țară.
Deși este o profesionistă desăvârșită, Romica Jurca, care a fost colegă de facultate cu Nicu Ceaușescu, a recunoscut că i s-a întâmplat să greșească prognoza meteo chiar pe vremea dictatorului Nicolae Ceaușescu, find la acea vreme la un pas să fie foarte aspru penalizată.
„Am greşit foarte tare în noiembrie 1989, taman într-o zi când tovarăşul făcea o vizită la nu ştiu ce întreprindere din Bucureşti, cred că la IMGB. Dimineaţa, era cam înnorat, dar era cald. Împreună cu Constantin Ţicu, am dat prognoza pentru ziua în curs, mai spre probabilitate de ploaie, după care am plecat acasă.
Când am ieşit din metrou, la Obor, nu se vedea magazinul de cât de tare ningea, iar când am ajuns acasă, soţul meu mi-a spus să dau telefon la serviciu, că m-au sunat de câteva ori.
Am sunat şi am aflat că era scandal fiindcă nu prognozasem acea ninsoare. Urma să fim penalizaţi, dar, până la urmă, n-am mai luat nici o amendă”, spunea Romica Juca într-un interviu.
Citește și: INTERVIU/Andrian Candu, președintele Parlamentului din Republica Moldova: ,,Vrem să știm clar ce avem de făcut pentru a ajunge membri UE”/VIDEO