Dana Săvuică şi soţul său au una din cele mai longevive căsnicii din showbiz. În prezent însă, relaţia lor de 25 de ani pare că s-a răcit. Potrivit unor persoane apropiate cuplului, Dana şi Răzvan nu-şi mai vorbesc de două săptămâni, după ce au avut o discuţie aprinsă pe marginea faptului că fostul model este plecat destul de mult de acasă. În plus, la ziua de naştere a lui Răzvan, care a avut loc recent, la restaurantul unui hotel din Capitală, cei doi nu au salvat nici măcar aparenţele, în faţa invitaţilor, purtându-se ca doi străini. Contactată pe marginea acestui subiect, Dana Săvuică a declarat care au fost, de fapt, motivele unui asemenea comportament în public.

«Nu-i totul lapte şi miere»

“La evenimente de acest gen, nouă ne place să socializăm şi să avem grijă de invitaţi. De aceea, el a stat mai mult pe la etaj, iar eu, la parter. Între noi totul e OK”, a spus aceasta. Săvuică a negat însă că ar fi vorba despre un divorţ, dar a recunoscut faptul că nici în căsnicia lor nu-i totul “lapte şi miere”. “La o căsnicie de aproximativ 25 de ani sunt şi certuri, nu poţi spune că totul e OK întotdeauna. Au mai circulat zvonuri că divorţăm, ceea ce nu s-a întâmplat”, a adăugat aceasta. Întâmplător sau nu, Dana Săvuică şi Răzvan (foto) nu şi-au planificat să plece în vreo vacanţă în acest an, spre deosebire de precedenţii, când se distrau departe de graniţele ţării. “Nu ne-am făcut planuri, întrucât avem multă treabă”, a explicat aceasta. l

„Respir ușurată când îmi pleacă bălăriile” » Până aici a fost! Anamaria Prodan, declarații devastatoare: „NU stau să mă milogesc”
PARTENERI - GSP.RO
„Respir ușurată când îmi pleacă bălăriile” » Până aici a fost! Anamaria Prodan, declarații devastatoare: „NU stau să mă milogesc”
BOMBĂ! Câți bani primește Monica Gabor după divorțul de Mr. Pink. Surpriză colosală, nimeni nu se aștepta la asta
Playtech.ro
BOMBĂ! Câți bani primește Monica Gabor după divorțul de Mr. Pink. Surpriză colosală, nimeni nu se aștepta la asta
Filmul tragediei care a îndoliat trei sate din Neamț. Tinerii care s-au înecat în Siret încercau să-și salveze prietenii
Observatornews.ro
Filmul tragediei care a îndoliat trei sate din Neamț. Tinerii care s-au înecat în Siret încercau să-și salveze prietenii
Horoscop 2 august 2021. Racii au nevoie de căldură sufletească, de sugestii și de cuvinte frumoase
HOROSCOP
Horoscop 2 august 2021. Racii au nevoie de căldură sufletească, de sugestii și de cuvinte frumoase
Caz bizar la Timișoara. Bolidul de 100.000 de euro furat la comandă la o zi după ce a fost înmatriculat, a fost abandonat de hoți într-o parcare, câteva ore mai târziu. Ce s-a întâmplat
Știrileprotv.ro
Caz bizar la Timișoara. Bolidul de 100.000 de euro furat la comandă la o zi după ce a fost înmatriculat, a fost abandonat de hoți într-o parcare, câteva ore mai târziu. Ce s-a întâmplat
VIDEO | În ce ipostaze a fost surprinsă tânăra din imagine la meciul UTA - FCSB 1-1. Mulţi au întors privirile
Telekomsport
VIDEO | În ce ipostaze a fost surprinsă tânăra din imagine la meciul UTA - FCSB 1-1. Mulţi au întors privirile
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%