Mirccea Badea, care formează un cuplu în viața de zi cu zi cu Carmen Brumă, este prezent pe micile ecrane de foarte mulți ani.

În ediția de joi seară a emisiunii pe care o moderează la postul de televiziune Antena 3, Mircea Badea a făcut o declarație prin care lasă se se înțeleagă că urmează să ia o decizie importantă în ceea ce privește cariera sa.

„Sunt într-un punct foarte periculos. Este ca un fel de despărţire între noi, din multe puncte de vedere. N-aş mai vrea ca cineva, după această emisiune, să se mai aştepte că se va întâmpla în această emisiune ce s-a întâmplat până acum. Facem 14 ani. Nu se poate să fii 14 ani în război. Niciun război nu durează 14 ani.

De 14 ani, de la această măsuţă, sunt în război. Îmi ajunge! Suficient. Din anumite puncte de vedere, putem considera o cotitură cu privire la această emisiune. Mi se pare cinstit să vă spun. Vă mulţumesc mult pentru cei 14 ani. Vom vedea ce va urma. Nu cred că va urma ce aţi văzut deja. Nu mai are niciun rost”, a declarat Mircea Badea, care a spus de curând ce salariu are.

Declarațiile lui Mircea Badea de la emisiune au fost completate de acesta și pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

„Eu așa ceva nu am văzut în viața mea. Este ceva oribil greșit în legătura cu alesul . E momentul să iau niște decizii personale și să mă țin de ele. Pâna la urmă, cei care stau pe canapea și se uită la mine așteptând să livrez nu riscă nimic.
Eu, însă, și cei apropiați de mine ne luptăm cu niște descreierați extrem de periculoși”, a scris el pe contul său de Facebook.

Ce a răspuns Visarion Alexa când a fost sunat de un alt preot care îl întreba de hărțuirea sexuală
Recomandări
Ce a răspuns Visarion Alexa când a fost sunat de un alt preot care îl întreba de hărțuirea sexuală


Citește și: VIDEO. Președintele Iohannis reacționează în scandalul momentului: ”Niște penali fac o încercare disperată să atace și să discrediteze DNA”


 

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un rus mutat în România a fost șocat de Capitală, nu se aștepta: "Trebuie să spun despre București"
GSP.RO
Un rus mutat în România a fost șocat de Capitală, nu se aștepta: "Trebuie să spun despre București"
Sfârșit șocant pentru Putin. Ce se va întâmpla dacă va folosi arma nucleară. Profeție teribilă
Playtech.ro
Sfârșit șocant pentru Putin. Ce se va întâmpla dacă va folosi arma nucleară. Profeție teribilă
Fiul lui Alexandru Arșinel, declarații cutremurătoare după înmormântarea actorului: 'Mama e distrusă..'
Viva.ro
Fiul lui Alexandru Arșinel, declarații cutremurătoare după înmormântarea actorului: 'Mama e distrusă..'
Demolarea clădirii de 75 de metri din Bucureşti se amână, temporar. Operaţiunea ar urma să coste o sumă uriaşă
Observatornews.ro
Demolarea clădirii de 75 de metri din Bucureşti se amână, temporar. Operaţiunea ar urma să coste o sumă uriaşă
Un iPhone 14 a alertat autoritățile privind un grav accident. Șase persoane au murit după ce au intrat cu mașina într-un pom
Știrileprotv.ro
Un iPhone 14 a alertat autoritățile privind un grav accident. Șase persoane au murit după ce au intrat cu mașina într-un pom
De ce nu a plătit Adi Mutu pensia alimentară? Mario Mutu, primele declarații despre procesul câștigat de Alexandra Dinu: “Eu nu am făcut rău nimănui”
FANATIK.RO
De ce nu a plătit Adi Mutu pensia alimentară? Mario Mutu, primele declarații despre procesul câștigat de Alexandra Dinu: “Eu nu am făcut rău nimănui”
Apar informaţii dramatice: o decepţie în dragoste şi o sumă uriaşă datorată pentru Florin Zalomir, campionul român găsit decedat în casa din Otopeni!
Orangesport.ro
Apar informaţii dramatice: o decepţie în dragoste şi o sumă uriaşă datorată pentru Florin Zalomir, campionul român găsit decedat în casa din Otopeni!
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
HOROSCOP
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
Molteni&C deschide primul flagship store în România
PUBLICITATE
Molteni&C deschide primul flagship store în România