„Îl uram pe tata, nu mai suportam scandalurile care erau. Era traumatizant, pentru că se certa mereu cu mama, orice era subiect de scandal. Mi-am dorit foarte mult ca ei să divorțeze pentru că nu se înțelegeau. Tot greul a fost pe mama, pentru că nu e ușor să fii și mamă și tată”, a povestit Silvia Pop, vineri, pentru emisiunea „Acces direct”, de la Antena 1, precizând însă că, odată cu trecerea timpului, și-a iertat tatăl.
„Ai mei au divorțat în ’89. Nu am vorbit cu tata 15 ani, deși mama ne obliga să mergem să-l vedem. În 2004 m-am dus la el, l-am iertat și avem o relație ok. Nu mai bea și știe că a greșit față de noi. Într-un fel, acum, îl înțeleg pe tata. Părinții mei sunt amândoi ingineri, tata este foarte deștept și a trăit într-un sistem comunist în care nu putea să-și exprime gâdurile, într-un sistem în care cu cât erai mai prost, cu atât erai mai premiat. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care avea acest comportament”, a adăugat aceasta.
Întrebată dacă din cauza traumelor trăite nu își dorește să devină mamă, aceasta a spus:
„Da, acesta este motivul. Pe mine m-a marcat că nu am avut ambii părinți și nu cred în ceva pentru totdeauna. Sunt foarte rare cuplurile care rezistă 20 de ani și nu mi-aș dori niciodată să am un copil care să nu aibă ambii părinți sau să treacă prin ce am trecut noi”.
Citește și:
- Silvia Pop nu vrea copii: „Îmi place prea mult stilul meu de viață ca să renunț la el”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_33f5876c30c93abb6cbf37d6e42590b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_c455b1abb3a29a4f6af3de53039c4305.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5de661074e1904f626562a39ef037910.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_7ff6719aeeb3f494b10e21a1f513c404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_c1aeef158c72062f82be7e8f52841a32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_b4b1c360546c7d060c32a082051d8f1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cb6a72a6e4740ea4ab6807e3777c94a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_a178e878f97ec2267862a667773fba37.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.