Liviu Guță s-a apărat atunci și se apără și acum. Cu toate că dovezile Simonei nu sunt prea .puternice, acesta se teme că ar putea ajunge după gratii pentru cinci ani.
Simona Trașcă l-a dat în judecată pe manelist, iar, acum, acesta are un dosar penal deschis pe numele lui.
„Minte prea mult.  Ea mi-a spus mie de ce face asta, că vrea sa stea două-trei zile pe la TV, că nu are bani de chirie. Eu am rugat-o să vorbească cu soţia mea ca s-o liniştească. Totul a pornit de la o înjurătură de copiii. S-a supărat pentru că ea nu suporta gălăgia făăcută de glumele noastre. Nici nu am atins-o. M-am dus în cameră şi am înjurat-o şi eu pentru că nici ea nu tăcea. A doua zi, ne-am văzut la cafea, am stat, am vorbit, am râs. A venit poliţia dimineaţa, dar ea n-a vrut să se trezească. După aceea, ne-am strâns cu toţii şi am mers la poliţie. Atunci a spus: «Hai, că am fost şi eu nebună». Nici nu e vorba despre ea. E vorba de altă fată, care a făcut reclamaţie pe numele lui Gică Papari. Eu sunt un om paşnic, nu sunt un om rău. Eu nu am făcut rău nimănui în viaţa mea. Nu mi-e teamă de absolut nimic. Mă duc numai pentru o declaraţie. Cred că poliţia îşi va face datoria corect. Eu nu mă ascund de nimic. Nu am avut avocat până acum”, a declarat Liviu Guţă, astăzi, la Kanal D.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.