Situație delicată pentru Oana Ioniță după divorțul de soțul ei, Florin Budnaru. „Îmi este foarte greu să pot avea acces la fiul meu”

 13 comentarii

Oana Ioniță și Florin Budnaru s-au despărțit după 10 ani de relație, iar acum cei doi se află în plin proces de divorț. Cei doi foști soți au decis să aibă custodia comună a celor mici. Astfel că, fata locuiește la mamă iar băiatul la tată.

„Acest an a venit cu multe probleme și situații noi pentru mine. Consider că orice încercare este o provocare și o lecție de viață. Ca să finalizăm mai repede toate procesele prin care trec doi oameni într-un divorț, am hotărât să ne înțelegem în fața notarului. Nu știu dacă a fost cea mai înțeleaptă decizie, dar timpul va decide”, a dezvăluit coregrafa, potrivit Fanatik.

Isabel, fiica bebelușei dintr-o relație anterioară, locuiește împreună cu mama sa, iar Maxim, băiețelul, împreună cu tatăl.

„Îmi este foarte greu să pot avea acces la fiul meu. Și să fixez niște întâlniri care nu pot fi stabilite de comun acord. Asta pentru că fiecare are un program sau pentru că lăsăm totul la alegerea minorului.

Din păcate, fiul meu a renunțat la multe lucruri care înainte îi făceau mare plăcere: înotul, engleza, matematica mentală, astronomia, orele de balet, gimnastică sau dans contemporan.

Maxim este o fire foarte sportivă și dinamică. Are nevoie de provocări permanente. Sper să îi pot fi alături în toate deciziile și planurile pe care le are și să îl pot vedea mai des. Încerc să îi fiu aproape ca el să își continue activitățile pe care înainte le făcea cu drag. Și să îi ofer tot sprijinul meu. Ca acesta să fie fructificat este nevoie de doi părinți, nu doar de unul”, a dezvăluit bebelușa pentru sursa citată.

Oana Ioniță recunoaște că traversează o perioadă grea, însă speră că va trece cu bine peste ea, cu multă răbdare.

„Este o perioadă grea, mai ales ca mama mea întâmpină niște probleme de sănătate și încerc să îi fiu cât mai mult alături. Academia trece și ea prin schimbări permanente și trebuie să fiu prezentă. Să privesc cu interes situațiile în continuă schimbare de la cursurile și proiectele pe care le realizez. De curând m-am întors din tabăra pe care o organizez de șapte ani consecutiv. Acolo unde tinerii artiști dansatori se dezvolta artistic, socializează și crează amintiri de neuitat.

Isa și Max au participat cu implicare în toate activitățile și s-au simțit foarte bine. Sper ca în curând lucrurile să se liniștească în viața mea și aceste lecții de viață să mă conducă spre o mai bună versiune a mea”, a mai spus Oana Ioniță pentru sursa menționată mai sus.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (13)
  • Avatar comentarii

    symypescarul 14.08.2023, 18:11

    Pe sticla te-ai descurcat perfect...in dragoste si familie dezastru...sa fie cu noroc a 3-ea oara???!!!..

  • Avatar comentarii

    Irinel 14.08.2023, 18:55

    Sa ai putere sa treci si peste asta.

  • Avatar comentarii

    Ion3laClaudia 14.08.2023, 19:04

    Nasol sa nu îți poți vedea copii pentru o mama este foarte greu

  • Avatar comentarii

    Any0205 14.08.2023, 19:08

    Trist

  • Avatar comentarii

    AlexandraMilu 14.08.2023, 21:31

    Întotdeauna în astfel de situații au copiii de suferit...

ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
MONDEN
Andreea Mantea | sursa foto: Kanal D
08:15
Anunțul făcut de Andreea Mantea despre emisiunea „Casa Iubirii” de la Kanal D: „Publicul simte”
Maya Giotea la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
09:31
Un român de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
09:12
Donald Trump, atac dur la adresa Comitetului Nobel după ce a ratat Premiul pentru Pace: „Decizie rușinoasă. O pată de neșters pe obrazul Norvegiei”
09:03
Trei elevi români au luat medalii de aur la olimpiada de Inteligență Artificială: „Trebuie să avem grijă cum o controlăm și cum o folosim”
09:00
Cum a apărut Diana Matei pe scenă la Sala Palatului din București: „Am plâns”. Taraful Cleante, Leo de la Roșiori, Feli, Pepe și Costel Biju i-au fost alături
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...