Ștefan Hrușcă, care luna aceasta a ajuns de urgență la spital, este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Artistul trăiește în Canada de aproape 27 de ani, dar revine în România în perioada sărbătorilor de iarnă.

Ștefan Hrușcă, care are doi copii, respectă „tradiția” din fiecare an și se întoarce de sărbători să colinde. E un prilej bun pentru publicul său să-l revadă, dar și pentru artist să strângă ceva bani până anul viitor, pentru că în Canada trăiește doar din cântat, iar acolo cel mai probabil concertele nu sunt pe cât de dese i-ar plăcea.

Celebrul artist a dezvăluit, în urmă cu ceva timp, care a fost cea mai mare dramă din viața lui. Acesta a sps că mama lui a murit, poate de supărare, la scurt timp după ce și-a îngropat fiica, pe sora cea mare a lui Ștefan.
„O pierdusem pe sora mea, cea mai mare. Care – eu așa spuneam – a fost cea mai bună dintre noi, dintre cei patru copii. Un suflet deosebit. Și un părinte când își pierde copilul, este cea mai mare tragedie. Și cred că mama a suferit și, ușor, ușor, s-a stins. În două săptâmâni s-a topit”, mărturisiea Ștefan Hrușcă într-un interviu pentru un post de televiziune.


Citește și: FOTO EXCLUSIV| Impresarul care a rupt-o în bătaie pe Alexandra Stan s-a făcut băiat cuminte. Ipostaza în care a fost surprins Marcel Prodan în public


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.