„Am fost studenţi în aceeaşi perioadă, beam ceaiuri împreună, petreceam serile împreună. Un pic s-a însingurat mai târziu din cauza genului de muzică ales. A păstrat tot timpul o tandreţe specială şi când ne întâlneam era ca şi cum nu ne-am fi despărţit niciodată. Avea prieteni pentru că era foarte talentat. În clipa în care ai de-a face cu un om talentat, viaţa este liberă, liniştită şi plăcută”, a povestit ea.
Mai mult, Stela Popescu a povestit că Johnny Răducanu era dezamăgit de artiştii moderni, care au apărut ca ciupercile după ploaie, fără să urmeze măcar cursurile necesare: „Din păcate în România niciun artist nu-şi are locul pe care îl merită. Dacă publicul te ţine minte şi are consideraţie pentru tine, înseamnă că ai locul pe care îl meriţi. Când în sufletul publicului rămâi aşa cum eşti. În ţara noastră, apărând diverşi artişti fără şcoală, Johnny se întrista şi nouă ne reproşa că nu ţineam steagul sus, că am coborât ştacheta. Şi atunci el era dezamăgit. Era o lipsă de apreciere foarte simţită de la public şi lipsa de valoare artistică”.
„El a fost viu, viu. Pentru mine a fost un trăsnet în dimineaţa aceasta. Ştiam că nu e bine dar nu ştiam că e chiar atât de grav. A fost un tip cu coloană vertebrală”, a mai spus Stela Popescu pentru Realitatea Tv.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO

Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”

Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI