Considerat un prieten al președintelui rus Vladimir Putin, Steven Seagal a primit cetățenia rusă în 2016.

Steven Seagal vrea să ajungă guvernator în Rusia

Actorul Steven Seagal dă mâna cu președintele Vladimir Putin, în momentul primirii cetățeniei ruse

Recent, actorul american a fost prezent la un eveniment în Vladivostok, prilej cu care a declarat că vrea să devină guvernator al regiunii Primorie, situată în Orientul Îndepărat al Rusiei, a anunțat Agenția Interfax, citată de Radio Europa Liberă.

„Mi-ar plăcea să studiez ținutul Primorie, să știu mai multe. Și să devin guvernatorul vostru”, a declarat Steven Seagal în fața auditoriului

Starul de la Hollywood a spus că are strămoși care se trag din regiunea Primorie, în care se află și portul Vladivostok.

Declarația lui Seagal a venit în contextul controverselor stârnite în Rusia pe fondul alegerilor regionale. În urma scrutinului, Partidul Rusia a lui Vladimir Putin a înregistrat două înfrângeri.

Cosmin Pădureanu, cascadorul de la „Ultimul Trib”, a fost dublura lui Sergiu Nicolaescu și a lui Steven Seagal

Partidul Rusia Unită a suferit cel mai puternic declin din ultimii 10 ani, ca urmare a primului tur al alegerilor care a avut loc pe 9 septembrie. Al doilea tur de scrutin a avut loc duminică, 23 septembrie.

Rezultatul alegerilor din regiunea Primorie a fost anulat de Comisia Electorală, după ce a fost constatată o fraudă masivă la urne. Acesta este un incident fără precedent, după sosirea la putere a lui Vladimir Putin în anul 2000.


Citește și VIDEO/ Povestea familiei de bucureșteni care s-a mutat în sălbăticia Apusenilor: „Dacă eşti bogat spiritual, nu ai nevoie de foarte mult cash în portmoneu”


 

Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Playtech.ro
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Tânără din Caracal, răpită de pe stradă. Luată cu forța și urcată în mașină, la Dobrosloveni, a fost salvată după o acțiune în forță a poliției
Observatornews.ro
Tânără din Caracal, răpită de pe stradă. Luată cu forța și urcată în mașină, la Dobrosloveni, a fost salvată după o acțiune în forță a poliției
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Știrileprotv.ro
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good