Știrista Silvia Ioniță oscila în copilărie în a se face supererou sau judecător. „Când am auzit „jurnalism” am avut o revelație”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Silvia Ioniță este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de știri, având ștate vechi în domeniu. Cu toate acestea, în copilărie nici nu visa că va ajunge la pupitrul știrilor, ci voia să se transforme în supererou, iar mai târziu în judecător. Prezentatoare știrilor Kanal D a povestit pentru libertatea cum a ajuns de la radio la televiziune și ce se vede făcând în viitor.
Pe lângă televiziune ești și „om de radio". Unde te simți cel mai bine, ținând cont că mulți zic că radioul dă o mai mare libertate?
Cel mai bine, dupa cum s-a si vazut, ma simt intr-un studio de televiziune. Intr-un studio de radio n-am mai fost de multa vreme, dar tin minte ca nici acolo nu mi s-a parut ca e mai “multa libertate”, pentru ca ai nevoie de aceeasi concentrare, de acelasi fler. Ba si de ceva in plus, pentru ca nu te poti folosi de expresia fetei pentru a transmite omului ce simti. Emotiile le modulezi din glas. Mi se pare la fel de solicitant sa lucrezi intr-un studio de radio, precum este si intr-unul de televiziune.
Ești de atâția ani la pupitrul știrilor că multă lume nu te vede având alt gen de proiect. Tu te vezi prezentând o emisiune de divertisment sau un concurs?
Nu m-a preocupat gandul asta, dar probabil ca daca m-as concentra pe una dintre aceste idei as reusi, cu siguranta.
Ți-ai dorit de mică să devii jurnalist sau ai avut și o meserie „de rezervă"? Au fost momente când ai regretat că nu ai făcut și altceva?
Nici macar nu ma gandeam ca exista aceasta profesie, imi doream sa fiu un supererou. Apoi, peste ani, mi-am dat seama ca a fi jurnalist veritabil necesita ca in copilarie sa te fi simtit special, un mic supererou. Cand am auzit cuvantul „jurnalism”, am avut o revelatie, am stiut ca asta imi doresc sa fac. O alta profesie pe care mi-a fi placut sa o imbratisez ar fi fost cea de judecator, mi se pare foarte interesanta. Dar nu, nu am regretat ca n-am facut altceva.
Cum reușești să nu te implici emoțional atunci când relatezi știri mai puțin plăcute?
Emotional, esti implicat. Am invatat sa imi stapanesc acest gen de emotii, pentru ca nu e necesar ca telespectatorul sa vada cat ma afecteaza pe mine o poveste, cat ma impresioneaza. Problema este a „personajelor principale” si trebuie sa fie rezolvata. Asta ma face sa nu arat masura in care ma emotioneaza un subiect pe care il prezint.
Au fost dăți când o știre te-a emoționat atât de tare încât după ce ai încheiat jurnalul te-ai dus în baie și ai plâns? Îți mai aduci aminte despre ce era vorba?
Nu m-am dus in baie, dar am plans cat timp s-a difuzat materialul. Au fost mai multe momente, ma emotioneaza profund dramele prin care trec copiii.
