Produsă de Octav Paul în studiourile Drum Box Production, „Strada Ta” este prima piesă a proiectului cântată în limba română şi descrie în versuri povestea unei fete îndrăgostite şi sentimentele pe care aceasta le simte de fiecare dată când trece pe strada celui care i-a căzut cu tronc.
„Cu toţii am simţit fluturi în stomac, cel puţin o dată în viaţă. Sentimentele care ne încearcă atunci când suntem îndrăgostiţi sunt extrem de frumoase şi puternice, iar piesa aceasta vorbeşte exact despre lucrul ăsta. Ia spuneţi, de câte ori s-a să ajungeţi pe strada pe care locuieşte băiatul sau fata de care vă place, cu speranţa că îl/o veţi vedea? Atunci când îţi pică cineva cu tronc, dar persoana respectivă nu a reacţionat încă în nici un fel, parcă îţi vine să te duci direct la uşa lui/ei să îi spui tot ce simţi! Situaţia e valabilă şi în cazul fetelor, dar şi în cel al băieţilor!” declară Yvonne, solista trupei!
SuperChill este cel mai nou şi tânăr proiect de percuţionişti din România care îmbină elemente de percuţie şi dans cu muzică de cea mai bună calitate! Proiectul este un produs Drum Box Production şi puteţi afla mai multe despre acesta pe www.superchillsound.ro sau pe Facebook: www.facebook.com/SuperChillSound sau www.facebook.com/DrumBoxProduction.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.