Copiii orfani din România au atras privirile vedetelor din străinătate care vor să vină în sprijinul acestora. Top modelele Lisa B şi Yasmin Le Bon au înfiinţat o fundaţie de caritate prin intermediul căreia vor să-i ajute pe orfanii din ţara noastră. Cele două fumuseţi doresc ca în această vară să organizeze numeroase tombole, prezentări de modă şi alte evenimente pentru a strânge fonduri în favoarea fundaţiilor din România.
Lisa B a vizitat câteva orfelinate din România şi a fost impresionată de situaţia copiilor orfani. Aceasta a decis să vină în ajutorul lor şi a convins-o pe buna ei prietenă, Yasmin Le Bon, soţia solistului trupei Duran Duran, Simon Le Bon, să i se alăture în acest proiect caritabil.
"Nu aveau încălzire, iar iernile de acolo sunt aspre. Nu aveau nici măcar creme împotriva iritaţiilor. Am văzut copii care aveau răni deschise, copii care nu erau niciodată ţinuţi în braţe. Erau circa 50 de copii la doar două infirmiere. Acestea sunt plătite cu doar 60 de dolari pe lună şi au renunţat să mai spere ", a declarat Lisa B.
Fundaţia pe care cele două top modele au înfiinţat-o pentru a strânge fonduri în favoarea fundaţiilor din România şi din Marea Britanie care ajută copiii orfani se numeşte Mother4childreneste.
"Vrem ca manifestările noastre să fie accesibile tuturor, iar fiecare bănuţ obţinut va fi donat organizaţiilor de caritate. Fiecare sumă, oricât de mică, poate să aducă o schimbare. De exemplu, foarte mulţi copii din România suferă de hidrocefalie, o maladie îngrozitoare. Însă o operaţie care poate să vindece această boală costă 350 de euro ", a explicat Lisa B.
Prima tombolă va fi organizată săptămâna aceasta, iar premiul cel mare, în valoare de 2.370 de euro, constă într-un voucher de cumpărături.