INTERVIU | Tudor Giurgiu: „Anul ăsta a devenit extrem de frustrant. Am sentimentul că nimic nu mai merge”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-un interviu pentru Libertatea, regizorul, producătorul și fondatorul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) Tudor Giurgiu vorbește despre frustrările și dezamăgirile provocate de atitudinea statului față de sectorul cultural, care, crede el, pornește în primul rând dintr-o lipsă de înțelegere și de expertiză în domeniu.
Cuprins:
- Oficiali din Ungaria vin la TIFF să învețe cum se face un festival de film
- „Frânele vin din modul arhibirocratic al aparatului de stat”
- Viitorul cinematografiei românești sună bine
- „Mă uit cu invidie la ce fac colegi în țări cu un profil similar”
- Alain Delon și un detaliu la care nu s-a gândit nimeni
- „TIFF arată mult mai bine față de planurile mele“
„Balamuc! Nu știu cum se face că ajungem mereu pe ultima sută de metri cu o grămadă de lucruri”, spune Tudor Giurgiu zâmbind resemnat, refugiat într-o grădină răcoroasă de pe strada Popa Soare. Suntem în 9 iulie și doar două săptămâni ne mai despart de TIFF 2021 (23 iulie - 1 august). Și mai sunt încă multe de făcut.
Discuția a fost însă deturnată rapid de la organizarea festivalului din acest an către piedicile puse de modul arhibirocratic în care funcționează statul român. TIFF este finanțat în proporție de 60% din fonduri private, iar restul banilor vin de la ministere, autorități locale și din fonduri europene.
În ultimii 10-15 ani, suma alocată de stat pentru TIFF a fost cam aceeași. Anul trecut, pandemia a forțat atât restrângerea festivalului, cât și a finanțării, care a fost redusă la aproape jumătate.
Anul acesta, fără prea multe explicații, semnarea contractului cu Ministerul Culturii a fost amânată. Dar există promisiuni că totul se va rezolva curând. Mai mult, Giurgiu a aflat cu întârziere că este posibil ca finanțarea obișnuită să fie redusă cu 65% pentru ediția din 2021.
Cu o zi înainte de publicarea interviului, contractul cu Ministerul Culturii încă nu fusese semnat. „Am fost informat că se va semna azi-mâine (21 iulie, n.r.). Ministrul Culturii a făcut săptămâna trecută diligențe la Finanțe. Înțeleg că s-ar fi găsit totuși o formulă de a tăia doar în jur de 35-40% din suma pe care o primeam în mod normal”, ne-a transmis regizorul.
Libertatea: Ce e diferit la ediția TIFF de anul acesta față de cea din 2020?
Tudor Giurgiu: E mai bine cumva, pentru că lucrurile sunt mai clare în ce privește restricțiile. Anul trecut am fost primii care am făcut un eveniment de anvergura asta și a fost un proces în care am învățat din mers. Citeam regulamente din Anglia, Germania, acum măcar avem know-how-ul. Dar, în egală măsură, mi se pare că, după 20 de ani, e aproape umilitor să aștepți confirmări de finanțare din partea statului român. Spun asta pentru că nu avem nici până azi (9 iulie, n.r.) contractul semnat cu Ministerul Culturii, deși atât premierul, cât și ministrul au zis că TIFF și Festivalul de Teatru de la Sibiu sunt evenimente esențiale pentru vizibilitatea țării pe plan internațional. Sunt două evenimente care au avut an de an aceeași finanțare, indiferent de guvern.
– De ce credeți că s-a ajuns în această situație?
– E ceva putred în modul în care funcționează administrația, bugetele, funcționarii. Noi lucrăm de un an pentru TIFF, am confirmat invitați, filme, avioane, cazări. Nu putem să stăm cu două săptămâni înainte și să ne întrebăm dacă mai vin sau nu banii. Am căutat mai mulți sponsori, anul acesta avem cei mai mulți parteneri privați din istoria festivalului.
Oficiali din Ungaria vin la TIFF să învețe cum se face un festival de film
– Ați primit o explicație pentru care se întârzie?
– Am nimerit și pe fondul unui conflict politic, plus faptul că Ministerul Culturii are un buget ridicol de mic. Nu am înțeles de ce în conceperea bugetului de anul trecut TIFF și Festivalul de la Sibiu nu au fost băgate în seamă. Nimeni nu-ți spune din timp câți bani ți se alocă, să știi cum să te calibrezi. Știu că a existat o hotărâre de guvern în urmă cu vreo două-trei săptămâni, care prevedea o finanțare suplimentară pentru cele două festivaluri, dat fiind că Ministerul Culturii a rămas fără buget pentru ele, doar că hotărârea asta a stat la Finanțe timp de 12 zile și, finalmente, a fost respinsă.
Nu ne-am mai confruntat până acum cu o astfel de situație, dar trăim în România, mereu surprinzătoare. Sper ca măcar în ceasul al 15-lea să găsească premierul o rezolvare.
– Ați vorbit cu premierul Florin Cîțu?
– Direct, nu, dar i-am transmis hârtii, comunicate. E frustrant, pentru că alte țări s-ar bucura să aibă asemenea evenimente. De pildă, anul ăsta va veni la TIFF o delegație de zece oameni din Ungaria care să învețe cum se face un festival de film, să afle cum am reușit noi să construim un brand. Vin din Ungaria, o țară care n-are niciun festival mare de film, deși are Oscaruri și o cinematografie mult mai vizibilă decât a noastră.
Pentru mine e siderant cum ajungi să fii mai relevant și mai inspirațional pentru alte țări, iar în țara ta stai să te milogești. Or eu nu vreau să mă milogesc, mi se pare că am muncit suficient cu echipa mea. Dacă asta e palma pe care trebuie să o primim…
– Dincolo de această situație, cum vi se pare contribuția financiară a statului pentru TIFF?
– Mi se pare că în ultimii zece ani a fost corectă și firească, ținând cont de efectele pe care le-a avut festivalul. Sigur, cred că efectele sunt mult mai mari și mai de durată față de finanțarea primită. Nu e un festival care să depindă de fonduri publice, dar o finanțare de stat corespunzătoare îți poate da o anvergură și o importanță mai mari, cum se întâmplă și la Cannes.
„Frânele vin din modul arhibirocratic al aparatului de stat”
– Per total, cum apreciați măsurile luate de stat privind sectorul cultural de când a izbucnit pandemia?
– Sprijinul mi s-a părut a fi mult mai redus și mult mai neînsemnat față de ce-mi imaginam și față de ce știam că se întâmplă în alte țări. Nu știu care sunt motivele. Ce știu sigur e că foarte mulți artiști, care n-au contracte de muncă, au suferit enorm, iar compensațiile au lipsit sau au venit cu întârziere. Cred că s-ar fi putut face mai mult, dar îmi dau seama că frânele vin, de fapt, din interiorul ministerelor, din modul arhibirocratic al aparatului de stat. S-au făcut și greșeli. Știu că Ministerul Culturii a anunțat cu mare pompă trei scheme de sprijin pentru artiști.
– Dar nu s-au găsit bani…
– Nu s-au găsit bani, apoi a fost vorba să fie finanțate prin PNRR, dar nu s-a putut. Asta îți arată și o lipsă de expertiză în domeniul ăsta..
– Există și argumentul că alte domenii, cum sunt sănătatea și educația, au avut prioritate.
– E un argument just, dar măcar e mult mai corect să ți se spună asta de la bun început. Eu cred că fără educație și fără cultură nu poți să pui bazele unui stat care să se dezvolte sănătos, însă educația și cultura ajung tot timpul la coada listei de priorități. Ăsta e, probabil, blestemul nostru.
Viitorul cinematografiei românești sună bine
– Cum arată viitorul industriei cinematografice după pandemie? Ce perspective sunt?
– Dacă ne uităm la selecția de filme românești de la TIFF vedem o diversitate extraordinară de titluri, cum nu a mai avut filmul românesc niciodată. De la comedii de public la filme de autor, de la filme cu ambiții comerciale până la documentare foarte bune. Cred că în câțiva ani vor apărea multe surprize și mai cred că publicul va fi mulțumit că filmele românești vor fi diverse și bune.
– Sunteți foarte optimist, deci. Nu vă îngrijorează nimic?
– Singura mea temere e legată de faptul că e o luptă foarte complicată pentru săli de cinema, pentru ca aceste filme să poată ajunge la public. În egală măsură, există un mare pericol ce ține de scăderea finanțărilor pentru film.
– Cât de sincronizată este Legea cinematografiei cu realitatea?
– E nevoie de ani întregi de o lege nouă a cinematografiei. În alte țări deja se caută soluții pentru finanțarea de seriale. România este și la acest capitol în urmă rău de tot.
În momentul de față, în Europa, e o explozie fantastică de idei noi, post-pandemie. La noi e o încremenire care mă sperie. România are o lege a cinematografiei caducă, o lege care nu mai are nicio legătură cu realitatea de astăzi.
– Dar oamenii din Centrul Național al Cinematografiei (CNC) se consultă cu experții din industrie?
– Noi avem discuții cu ei, problema e că CNC e o instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii, deci nu are o poziție care să-i confere autonomie și independență în decizii. Felul în care e organizat CNC îl face un organism mult prea mic și prea insignifiant ca să se bată cu Ministerul Finanțelor. Senzația mea e că e o instituție, din păcate, subdimensionată, prost plătită și cu o putere de lobby redusă.
„Mă uit cu invidie la ce fac colegi în țări cu un profil similar”
– Vă frustrează toate aceste neajunsuri?
– Am avut multe clipe în care am jurat că nu mă mai implic în nicio încercare de reformă și de reconstrucție, dar anul ăsta a devenit extrem de frustrant, pentru că am sentimentul că nimic nu mai merge. CNC-ul e inert, așa-numita lege de cash rebate, care e un stimul economic destinat producătorilor de filme și care e administrat de Ministerul Economiei, e îngropată definitiv, nu se mai face nicio plată, iată, nici festivalurile nu mai sunt băgate în seamă. E primul an în care frustrarea a ajuns la cote maxime și mă uit cu invidie la ce fac colegi în țări cu un profil similar, Polonia, Belgia, Olanda.
– La ei cum e?
– Fără să vorbim de bani mai mulți, la ei ecosistemul cultural și legăturile lui cu mediul cinematografic sunt în așa fel făcute încât poți concepe și dezvolta seriale, miniserii, filme având mai multe surse de finanțare. La ei, totul e gândit sănătos. La noi, ai de fiecare dată sentimentul că ți se face o favoare, ceea ce e ridicol.
– Și ce vă face să continuați?
– Te motivează faptul că fiecare proiect îți aduce o nouă provocare. Anul ăsta la TIFF ne-am propus să facem o mare conferință pe educație, ni se pare că cei mici au nevoie de educație vizuală. Vrem să aducem la masă specialiști din afară, profesori din România, oameni din ministere, credem că e important să facem lucrul ăsta, să putem să introducem cinematografia în programa școală, să oferim niște exemple de bune practici. Asta mă motivează, faptul că an de an sunt lucruri de făcut.
– Există această dezbatere privind rolul pe care cinematografia și televiziunea îl au sau ar trebui să-l aibă în educația generațiilor tinere. Dumneavoastră ce părere aveți?
– Fiind vorba de imagine în mișcare, eu cred că este în primul rând un mijloc extraordinar prin care nu doar cei mici, dar și cei mari pot fi educați corespunzător. N-am să uit niciodată perioada în care organizam proiecții în Parcul Bazilescu. Într-una dintre seri, era o lume destul de pestriță acolo și am proiectat un film franțuzesc, „Fetița și vulpea”. La început, lumea răcnea, țipa, până când s-a ridicat un domn, cred că era liderul unui grup de romi, și le-a spus: „Tăceți, mă, și uitați-vă la film, că uite ce frumos e!”. Tot restul filmului s-a derulat într-o tăcere mormântală, unii plângeau la final, iar asta îți arată că filmul chiar te poate schimba, te poate face un om mai bun, te poate face curios.
La TIFF sunt părinți și copii care au trecut prin programele noastre educaționale, unii au ajuns la facultăți de media, de film, chiar și în străinătate. Cred că ăsta e rolul fundamental al unui astfel de eveniment, cel mai mult contează ce schimbi în mintea și în conștiința oamenilor.
Alain Delon și un detaliu la care nu s-a gândit nimeni
– Aveți obiceiul de a introduce la fiecare ediție TIFF câte un element nou. Care ar fi anul acesta?
– Noutatea cea mai mare e secțiunea dedicată serialelor și miniseriilor. Mi se pare că sunt atât de multe seriale bune și miniserii care nu ajung în România, așa că încercăm să le aducem la TIFF, iar pe o parte dintre ele să le putem viziona apoi și pe platforma noastră online de streaming, TIFF Unlimited. Mai sunt și câteva locuri în care n-am mai făcut proiecții până acum, pe Cetățuia Clujului și la Bonțida.
– Care au fost cele mai mari obstacole pe care le-ați întâmpinat de-a lungul celor 20 de ediții organizate?
– Cele mai mari obstacole au venit din lupta constantă pe care o ai cu birocrația centrală.
Cred că în fiecare an mergeam la Ministerul Culturii cu două sacoșe de rafie pline cu câte 15 bibliorafturi. Mă tot gândesc dacă așa e normal... Cred că eu o să mor și tot cu sacoșele se va merge la minister.
– Sunt și lucruri care nu v-au ieșit?
– În fiecare an sunt! Îmi aduc aminte când a venit Alain Delon. Am fost atât de preocupat de toate detaliile organizării și totul a ieșit extraordinar, dar a existat un singur lucru la care nu s-a gândit nimeni. Aveam aproape 3.000 de oameni în Piața Unirii din Cluj, au venit femei din toată țara, de la Galați, de la Deva, dar nu s-a gândit nimeni că toată lumea va vrea să-l vadă pe Delon mai de aproape. Aveam niște ecrane mari, dar nimeni nu s-a gândit să-l filmeze cu o cameră, în prim-plan. Pentru cei din spate a fost o mogâldeață.
Am mici supărări peste care trec, dar rămâne această dezamăgire mare că tot n-ai făcut suficient și tot trebuie să dai examen an de an. Am mai auzit și asta: „Care e plus valoarea pe care o aduce festivalul?”. Dacă încă se mai pune întrebarea asta pentru evenimente de o asemenea anvergură, înseamnă că e țara greșită.
– Cele mai mari bucurii care au fost?
– Cele mai mari bucurii sunt atunci când văd cozi la bilete la film, cozi la intrare la filme, când văd oameni care aleargă ținând în mână ziarul festivalului, când văd copii care vin la proiecțiile noastre de la EducaTIFF și când oameni necunoscuți mă opresc și-mi mulțumesc pentru ceea ce a lăsat festivalul în urmă și pentru ceea ce a însemnat pentru Cluj.
– Ce a însemnat pentru oraș?
– În 2002, când am început noi, Clujul nu doar că era trist, gri și plin de pubele tricolore, ci trăia o lipsă totală de încredere că se poate construi ceva. Eu povesteam oamenilor cum va fi TIFF-ul și ei se uitau la mine cu neîncredere. Asta e bucuria, că am reușit și le-am arătat oamenilor că poți să faci în țara ta ceva important. Și odată ce noi am făcut asta, au apărut și alte grupuri de oameni care au construit alte evenimente importante, Electric, Untold.
„TIFF arată mult mai bine față de planurile mele“
– Cum a evoluat TIFF, este așa cum vă imaginați, cum sperați sau mai aveți de lucru?
– Arată cu mult mai bine față de ce planuri aveam eu la început. Nu cred că trebuie să mai creștem, ci trebuie să ne rafinăm procesele, modul în care interacționăm cu publicul, să oferim condiții bune de vizionare, să îmbunătățim mereu experiența publicului.
– În încheiere, ce n-ar trebui să rateze spectatorii la TIFF 2021?
– Cred că marea surpriză va fi documentarul „România sălbatică”. Apoi, filmul „New Order”, al lui Michel Franco, un thriller fabulos, care a câștigat anul trecut un Leu de Aur la Veneția. Filmul românesc „Neidentificat”, regizat de Bogdan Apetri, va fi, de asemenea, o mare revelație. Mai este și lansarea unui album foto semnat de Doina Levintza, cu imagini de la filmările „De ce trag clopotele, Mitică?”, al lui Lucian Pintilie, pentru care Doina a făcut costumele. Evident, evenimentul de la Bonțida cu dansatorul Sergei Polunin, pentru că e o ocazie rară de a-l vedea. În plus, recomand toate cine-concertele, pentru că e o experiență unică să vezi filme mute, acompaniate live de orchestre, trio-uri sau varii formații.
