Văduva lui Gheorghe Dinică nu poate trece peste despărţirea definitivă de marea ei iubit: «Îi scriu zilnic lui Gheorghe» | INTERVIU

Libertatea: Cum v-aţi cunoscut cu marele actor Gheorghe Dinică?
Gabriela Dinică: Ne-am cunoscut banal, ne-a făcut cunoştinţă un prieten comun. Soţul meu nu a mai fost căsătorit niciodată, eu eram la a patra căsătorie. La Primăria sectorului 1 era atunci primar George Pădure, cel care a oficiat căsătoria noastră, şi ţin minte că m-a întrebat la a câta căsătorie sunt, iar eu i-am arătat pe degete că la a patra, nu am rostit vorbele. Iar soţul meu mereu m-a tachinat că nu am avut curaj să spun că la a patra. Gheorghe avea 60 de ani când ne-am căsătorit, iar eu, 50.
Cum v-a cerut în căsătorie?
Un prieten, care era director pe vremea aceea la o revistă, a publicat, la sfârşit de ianuarie 1996, un articol cu titlul: “Gheorghe Dinică s-a căsătorit”. Atunci, Gheorghe a venit acasă la mine cu ziarul: “Măi, dacă au scris ăştia, trebuie să ne căsătorim, doar nu vrei să-i facem de râs”. Aşa că peste trei zile ne-am căsătorit, pe 2 februarie 1996. Ne-am cununat la 6 luni de când ne-am cunoscut. Eu nu îmi doream să mă mai mărit, eram văduvă de 3 ani, de ceilalţi doi soţi divorţasem şi aveam un băiat, care acum are 40 de ani.
Ce v-a atras la el?
Bunătatea şi modestia! Eu am fost plecată 28 de ani în Liban, nu mi-am închipuit că este un actor atât de cunoscut şi de mare. Eu nu am fost în ţară când el îşi trăia gloria ca actor. Pur şi simplu, ne-am plăcut, nu m-a atras profesia lui.
E grea viaţa fără Gheorghe Dinică?
Nu pot spune că îmi este uşor. La început a fost foarte greu. L-am pierdut pe Gheorghe într-un timp scurt, nici nu mă gândeam că o să păţească ceva. S-a internat pentru o durere de spate şi a contractat stafilococul auriu. Era un om de 75 de ani cu imunitatea destul de scăzută. În plus, de 5 ani avea şi Alzheimer.
Aceasta este fotografia preferată a văduvei lui Gheorghe Dinică →
Cum aţi depăşit pierderea suferită?
Foarte greu. Am plecat după înmormântare în Turcia, m-a luat acolo producătoarea de la PRO TV, Ruxandra Ion, la o filmare pentru un serial, să nu stau singură. Plângeam mereu. Iar acasă, când puneam mâna pe clanţă să deschid o uşă, mă gândeam că aici, acum o săptămână, a pus mâna Gheorghe. Viaţa mea nu mai este la fel fără el.
Cum vă petreceţi acum zilele?
Am două grupuri de prietene cu care mă văd pe rând. Sunt actriţe, soţii de actori şi un medic oftalmolog: Carmen Tănase, Monica Pop, Lucica Moraru, Bobo Găitan. Ne vedem des, mai bem o cafea, mai stăm de vorbă. Iar de trei ani, de când a plecat Gheorghe, scriu zilnic “Scrisori către Gheorghe”. O să le public, la un moment dat.
Cu banii vă descurcaţi sau nu?
Mă descurc, am banii mei. Pensia e mică, o cheltuiesc pe mâncare, trebuie să completez ca să plătesc întreţinerea. Drepturi de autor de la Gheorghe primesc mai mult simbolic, în jur de 2.000- 3.000 de euro pe an, pentru cele 97 de filme în care a jucat. Atât îi e apreciată munca!
La cimitir cât de des mergeţi?
La început, un an, am mers în fiecare zi, acum merg mai rar. Îmi amintesc că noi nu eram pregătiţi când s-a întâmplat nenorocirea, nu aveam loc de veci cumpărat. Eu am vrut să iau un loc de veci la un moment dat, dar când mă consultam cu el şi îi spuneam: “Uite, am şi eu o vârstă, vreau să iau un loc de veci”, îmi replica: “Bine, tu fă gestul, că de restul mă ocup eu”. La Gheorghe totul era o glumă.
Când s-a întâmplat nenorocirea, aveaţi planuri pe care nu le-aţi mai putut duce la bun sfârşit?
Aveam planuri de vacanţă, atât. Alte planuri nu puteai să faci cu Gheorghe, că totul depindea de filmări şi de spectacole. Ultima noastră vacanţă a fost la Tulcea, de acolo se trage şi piatra de pe mormânt. Are o luminozitate aparte.
Aţi păstrat lucruri care i-au aparţinut?
Am dat la început foarte multe lucruri, apoi am oprit câteva, dar au fost tot felul de ocazii când au venit oameni la mine care mi-au cerut – nu că ar fi avut nevoie de ele, ci pentru că au vrut amintiri de la Gheorghe – cravate, şepci, bretele. Am dat tot.
Văd că încă purtaţi verigheta…
Da, o port. Mi-e mare acum, dar e pe deget. Şi pe a lui i-am lăsat-o pe mână.

Doar zece persoane au venit la slujba de pomenire

↑ Gabriela Dinică (cu pălărie) a împărţit pachete în cimitir
Ieri, la ora prânzului, Gabriela Dinică şi-a comemorat soţul înmormântat la cimitirul bucureştean Bellu, pe Aleea Artiştilor. Nu a fost multă lume, doar câteva dintre prietenele Gabrielei, printre care actriţa Virginia Rogin şi medicul Monica Pop. În total, 10 persoane. Văduva actorului a împărţit pachete cu mâncare, cum se obişnuieşte. “Lui Gheorghe îi plăceau mult peştele, merele şi bananele. Aşa că asta am luat să împart azi”, ne-a mărturisit ea, cu sufletul greu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE