Vals compus de un român, interpretat în premieră mondială la Viena

Comentează
Mădălin Sandu cântă la vioară, în timpul unui concert.

Mădălin Sandu, violonist și concert-maestru la Filarmonica Pitești, are o compoziție intitulată „Valsul Iubirii”, pe care a interpretat-o în premieră mondială la Viena. Românul a concertat în capitala valsului alături de camerata Filarmonicii din Ostrava-Cehia, la sfârșitul lunii mai 2025.

Un alt fel de cadou pentru soție

Melodia îmbină armonii delicate și ritmuri pline de emoție, potrivit descrierii compozitorului său.

Mădălin Sandu (45 de ani) a povestit pentru Libertatea cum s-a născut dorința de a compune o astfel de creație și care a fost factorul declanșator pentru „Valsul Iubirii”.

„A venit din dorința de a transmite emoție și de a crea ceva atemporal. Din 2010, orchestrez aranjamente muzicale, iar în pandemie am realizat un aranjament muzical special al Boleroului lui Ravel, astfel încât să poată fi interpretat în condițiile impuse de restricții. De-a lungul timpului, am derulat și un proiect național dedicat muzicii de film, care a fost interpretat pe scenele filarmonicilor din Sibiu, Botoșani și Bacău, un proiect extrem de drag mie.

De asemenea, am lucrat la un proiect muzical pentru copii, inspirat din desene animate, dorind să aduc magia și farmecul acestor povești în lumea muzicii. «Valsul Iubirii» s-a născut din dorința de a oferi un cadou muzical soției mele, Gina Sandu, de Ziua Îndrăgostiților. A fost un mod de a transforma iubirea într-o expresie muzicală rafinată”, spune Mădălin Sandu.

Cât a durat procesul de creație

Mădălin Sandu a început să compună „Valsul Iubirii” în februarie 2025, de Valentine's Day, și a lucrat la el timp de o lună și jumătate, pentru reglaje fine.

Fiecare notă a fost gândită meticulos, iar pe 1 mai, compoziția a fost acceptată în UCMR-ADA, marcând oficial recunoașterea sa ca lucrare muzicală.

În țara noastră, UCMR-ADA (n.red. - Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor) este organismul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor de opere muzicale.

Inspirația pentru acest vals a venit, spune compozitorul, din iubirea pe care i-o poartă soției sale, dar și din pasiunea sa pentru orchestrație și compoziție.

„Am dorit ca acest vals să fie o poveste muzicală care să evoce sensibilitate, rafinament și emoție pură. În procesul creativ, m-au influențat profund marii compozitori ai genului, precum Iosif Ivanovici, Eugen Doga, familia Strauss, ale căror opere au o eleganță aparte. De asemenea, am fost inspirat de atmosfera muzicală a perioadei interbelice românești, o epocă plină de farmec și expresivitate artistică, ce mi-a oferit o bază solidă pentru conturarea acestui vals”, adaugă Mădălin Sandu.

Valsul va fi interpretat și în Coreea de Sud

Apreciatul artist a explicat și cum a apărut propunerea de a interpreta în premieră „Valsul Iubirii” chiar la Viena.

„Fiind un oraș cu o istorie impresionantă în muzică, Viena a fost alegerea perfectă pentru premiera acestui vals. Propunerea a venit din partea asociației culturale CMS Vienna pentru a susține un recital în cadrul unui eveniment caritabil. Le-am prezentat compoziția și au foarte încântați să o asculte în premieră, iar faptul că a fost acceptată m-a încurajat enorm. Am considerat că nu există loc mai potrivit pentru a oferi publicului acest vals decât în capitala mondială a acestui stil muzical.

Reacția publicului a fost una deosebit de caldă și apreciativă. Este un public avizat și pasionat de acest gen, aplauzele și emoția din sală au confirmat că muzica și mesajul valsului au ajuns la inimile ascultătorilor. A fost un moment unic, care mi-a demonstrat că acest vals are puterea de a transmite sentimente universale”, povestește Mădălin Sandu.

În lunile următoare, „Valsul Iubirii” va fi interpretat și pe scene din țară și din străinătate.

Melodia „debutată” la Viena va fi cântată la București, la Palatul Știrbei, pe 16 iulie. În august, Mădălin Sandu va interpreta „Valsul Iubirii” în Coreea de Sud, unde va susține mai multe concerte alături de soția sa, Gina Sandu. În plus, românul a fost invitat în juriul unui prestigios concurs național sud-coreean de orchestre simfonice de tineret, ceea ce spune că îl bucură enorm.

Începutul unei călătorii muzicale

Mădălin Sandu spune că în viitor va compune și alte valsuri: „Muzica are darul de a conecta oamenii, iar acest vals este o invitație la sensibilitate și eleganță. Sper să fie apreciat de cât mai mulți iubitori de muzică. Este doar începutul unei călătorii muzicale. Are o noblețe aparte și permite o exprimare subtilă a sentimentelor. Am în plan să compun și alte valsuri care să aducă emoție și frumusețe prin sunet, iar pasiunea mea pentru orchestrație și compoziție va continua să mă inspire”.

Absolvent al Facultăţii de Interpretare Instrumentală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti în 2003, la clasa profesorului Ladislau Csendes, Mădălin Sandu are o carieră impresionantă până acum. A colaborat cu filarmonicile din Bucureşti, Giurgiu, Sibiu, Ploieşti, Constanţa, Râmnicu Vâlcea, iar ca solist concertist a susţinut numeroase recitaluri şi concerte pe toate scenele muzicale ale ţării.

A concertat şi în Italia, Germania, Elveţia, Franţa, Austria, Spania, Ungaria, Republica Moldova și Coreea de Sud. Mădălin Sandu este nu doar un violonist foarte talentat, dar şi aranjor, orchestrator şi dirijor, iniţiatorul multor proiecte sonore spectaculoase.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Oamenii fug după ce  unul din cele două turnuri gemene din New York este atacat de teroriști.
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
Vlad Enăchescu și Mihai Toma
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online, cu Vlad Enăchescu, managerul Eventim România: „Facem platformă de revânzare, ca să contracarăm site-urile de «speculă oficială»”. Cum au lovit industria de ticketing creșterea TVA, lipsa de săli și de performanțe sportive: „Asta e drama”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Ultimele știri
08:14
De ce nu ar trebui să pui niciodată panglici sau abțibilduri pe valiză. Avertismentul transmis de angajații din aeroporturi
08:03
Cea mai mică școală din Europa se deschide după două decenii, pentru o singură elevă
07:47
Meta lansează Muse, agentul AI care rezervă biletele de avion în locul tău
07:44
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, după ce un grup de ținte aeriene a fost detectat la granița cu Ucraina
TRENDING
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate