Vorbesc cu omul sau cu păpușa? a vrut să știe Tetelu, încă de la începutul discuției.

Julieta a fost cea care a intrat în dialog cu moderatorul. ”Noi păpușile nu știm cu cine să votam” a explicat Julieta, ”dar și păpușile își doresc autostrăzi!”

”Eu cred că sunt prea multe păpuși și marionete în politica”, s-a enervat Julieta. ”Ne fac de râs, Tetelule!” a continuat ea, când discuția a avansat către problemele țării.

Acela a fost momentul în care a intervenit ”mama” Julietei, ventrilocul Crima Zvoboda, care a discutat cu Tetelu despre soarta artiștilor în România și mai ales artiștii independenți.

Crina a povestit despre cum a ales ventrilocia, între anul I și II de facultate, după ce a citit despre asta pe internet. Și-a comandat niște cărți din Statele Unite. A început să exerseze și a povestit despre felul în care se juca în troleu, ținând în brașe o păpușă-bebeluș care vorbea.

Ce i-ar spune păpușa Julieta viitorului președinte

”Domnule președinte, am și eu o rugăminte. Hai să facem școala accesibilă pentru toți. Sunt copii la sate care încă nu pot ajunge la școală.”

Ad placeholder

”Nu mai duceți copiii cu zăhărelul. Copiii din ziua de azi gândesc, înțeleg”

”Domnule Iohannis, dacă o să ieșiți președinte, să treceți la fapte. Copiii au nevoie de susținere!”

”Doamna Dăncilă, nici nu știu ce să vă zic. Poate care e aria cercului… ”

Declarație de dragoste în direct pentru Alexa. Anamaria Prodan a recunoscut: "Laur știe!”
PARTENERI - GSP.RO
Declarație de dragoste în direct pentru Alexa. Anamaria Prodan a recunoscut: "Laur știe!”
Poveste de iubire între Sebastian Ghiță și Laura Codruța Kovesi?! Dezvăluirile care au zguduit scena politică
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Poveste de iubire între Sebastian Ghiță și Laura Codruța Kovesi?! Dezvăluirile care au zguduit scena politică
Horoscop 13 iulie 2020. Gemenii au capacitatea de a se concentra pe ce îi interesează
HOROSCOP
Horoscop 13 iulie 2020. Gemenii au capacitatea de a se concentra pe ce îi interesează