Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Adrian Dică, pictor și artist vizual din București, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat pentru Libertatea, despre cum s-a născut pasiunea sa pentru pictură, cum a ajuns să expună în capitala Marii Britanii, dar și despre cât de dificil este să vinzi artă în România.
Cuprins:
Născut în 1984 la Alexandria, Adrian Dică locuiește și lucrează în București. A studiat pictura la Universitatea Națională de Arte din București, unde a obținut atât licența, cât și masteratul sub îndrumarea profesorului Marcel Bunea. Formarea sa ca artist s-a dezvoltat în jurul picturii, al experimentării cu materiale și al relației dintre imagine, memorie și reziduuri culturale.
De-a lungul anilor, Adrian Dică a expus în România, în Regatul Unit al Marii Britanii și în Europa. Lucrările sale au fost prezentate la Academia Regală de Arte din Londra (2024), la Bienala de Artă din Londra, la Muzeul Național de Artă din București, la Muzeul Național de Artă din Chișinău, la Galeria Five Plus din Viena, la Galeria Quadro din Cluj și la Galeria Jecza din Timișoara. Lucrările sale fac parte la ora actuală din colecții publice și private din România, Regatul Unit, Statele Unite și din întreaga Uniune Europeană.
În paralel, Adrian Dică și-a construit independent relația cu publicul și colecționarii. A avut mai multe vânzări private de câteva mii de euro, iar una dintre picturile mele a fost vândută cu 6.000 de lire sterline. Dar povestea sa nu este doar despre prețul unui tablou. Este despre ce se află înaintea acelui preț: ani de atelier, expoziții, refuzuri, construirea unei identități și încercarea de a trăi din artă fără să începi să pictezi ceea ce crezi că se va vinde.
În această vară, artistul a prezentat proiectul SEEDS la Palatul Cantacuzino – Muzeul Național „George Enescu”.
„Am ajuns la pictură pe un drum destul de ocolit”
Adrian Dică a povestit cum s-a născut pasiunea sa pentru arte vizuale și pictură și cum a evoluat această pasiune. „Am ajuns la pictură pe un drum destul de ocolit. Am făcut un liceu de mate-info, am trecut și prin economie, iar apoi am intrat la Universitatea Națională de Arte. Privind în urmă, drumul pare mai coerent decât părea atunci. La universitate lucrurile au început să se așeze. Am terminat pictura în 2016, la clasa profesorului Marcel Bunea, iar atelierul a devenit treptat centrul vieții mele profesionale. La început era multă curiozitate. Cu timpul a apărut disciplina. Lucrezi, greșești, revii, distrugi, păstrezi, începi din nou. După niște ani, pictura devine un mod de a gândi. Pentru mine așa a rămas”, spune pictorul.
În 2024 a expus la Academia Regală de Arte la Londra, iar anterior a participat la London Art Biennale. Adrian Dică a descris pentru Libertatea experiența sa londoneză și feedback-ul avut. „Londra a apărut treptat în parcursul meu. Am participat la London Art Biennale, apoi la Royal Academy Summer Exhibition în 2024. Lucrarea de la Royal Academy era expusă la un preț de 6.000 de lire. Îmi amintesc foarte bine momentul în care am văzut-o pe perete. Era aceeași pictură pe care o știam din atelier, doar că se afla acum într-un loc prin care treceau zilnic foarte mulți oameni. Contextul îi adăugase o altă biografie. Experiența mi-a dat încredere și mi-a deschis o direcție”, precizează artistul bucureștean
Au urmat și alte contacte cu Londra, expoziții de grup și inclusiv Art on a Postcard, unde două lucrări din seria SEEDS au fost vândute ulterior în licitații. Pentru perioada următoare, Adrian Dică își dorește să transforme aceste apariții punctuale într-o prezență mai constantă în capitala Marii Britanii.
Cu ce sumă a vândut primul tablou
În 2013, chiar înainte de examenul de licență, Adrian Dică a vândut o lucrare din suita realizată pentru examen. Prețul a fost puțin peste o mie de euro, cu tot cu taxe.
„Prima vânzare mi-a rămas în minte mai ales prin senzația pe care am avut-o. Cineva a ales să dea bani pentru o pictură făcută de mine și să o ducă în sala de conferințe a uneia dintre marile bănci din România. În momentul acela, lucrarea începea o viață despre care eu știam foarte puțin. După aceea au venit alte vânzări, iar prețurile au crescut treptat odată cu parcursul meu”, rememorează Adrian Dică.
Cea mai mare vânzare de până acum a fost de 6.000 de lire sterline, către un colecționar privat britanic. În general, vânzările private importante ale lui Adrian Dică s-au situat între aproximativ 2.000 și 7.000 de euro.
„O vânzare de câteva mii de euro aduce bucurie și, în același timp, responsabilitate. Din momentul în care cineva pune o asemenea sumă într-o lucrare, apare un reper. Continuitatea prețurilor și a parcursului devine importantă și pentru oamenii care au avut deja încredere în munca ta”, spune Adrian Dică.
Acesta lucrează mai degrabă în serii, iar timpul se adună uneori în ani. O pictură poate fi terminată într-o perioadă relativ scurtă, însă pictorul bucureștean spune că întrebarea din spatele ei poate reveni mult timp. SEEDS este un exemplu. Lucrează la această serie de mai bine de zece ani. Sunt picturi mici, de 15 × 15 cm, pe care le-a reluat în diferite momente. În august anul acesta, 12 dintre ele au ajuns în curtea Palatului Cantacuzino.
„Le-am coborât de pe perete și le-am dispersat aproape de nivelul solului, ca pe niște semințe. La un moment dat am intrat cu o cazma pe umăr și gestul semănatului a intrat în lucrare. După atâția ani, seria ajunsese într-un loc la care mă gândisem foarte puțin când am început-o”, povestește Adrian Dică.
Legat de cât de dificil este să vinzi artă în România, pictorul român care a expus la Londra spune că în România „există colecționari, există interes și există oameni care cumpără pictură cu câteva mii de euro. Am întâlnit astfel de oameni, în principal din categoria familiilor tinere, iar o parte dintre lucrările mele sunt astăzi în colecții private din țară. Piața se construiește însă lent. În cazul meu, relația cu colecționarii a crescut odată cu expozițiile, premiile, aparițiile internaționale și cu lucrările însele. Am învățat și că fiecare vânzare creează un precedent. După ce o lucrare a fost cumpărată cu câteva mii de euro, următoarele decizii cer consecvență. În timp, prețul devine și o formă de responsabilitate față de cei care au cumpărat deja”.
Se poate trăi din pictură în România? În opinia lui Adrian Dică, „se poate și nu se poate. Venitul din pictură are un ritm diferit de cel al unui salariu. Pot exista perioade fără vânzări și apoi o singură lucrare poate salva situația. Experiența m-a învățat să-mi construiesc existența în jurul picturii. Am dezvoltat în timp și alte activități creative, digitale și educaționale. Ele îmi oferă un grad mai mare de libertate și lasă picturii propriul ritm și propria autonomie. Sunt două feluri de artiști: heteronomi și autonomi. Pentru mine, libertatea artistică are și o componentă economică. Cu cât existența este mai stabilă, cu atât atelierul rămâne un loc al alegerilor”.
Refuzurile, parte din parcurs
Refuzurile au făcut parte din parcursul lui Adrian Dică încă de la început. A trimis lucrări, dosare și aplicații în multe locuri. Unele au primit răspuns, altele au rămas pur și simplu în tăcere.
În timp, Adrian Dică a învățat să așeze refuzurile la locul lor: „Un refuz vorbește despre un anumit moment, un anumit juriu, un anumit context. A doua zi atelierul este tot acolo și lucrarea continuă. Royal Academy a venit după ani de asemenea încercări. Un singur „da” poate deschide o ușă pentru care ai lucrat mult timp. Continuitatea și consecvența sunt pentru mine mai importante decât fiecare rezultat în parte”.
Pictorul are două lucrări despre care spune că este foarte atașat. Ambele sunt realizate în 2017 și reprezintă o bornă în activitatea sa artistică. Una o are încă în depozit; a luat cu ea un premiu pentru pictură la Confluențe/Institutul Balassi București, în 2018. Cea de-a doua este într-o colecție privată din București.
„Cea din depozit este Bold Untitled X, iar cealaltă este Pink Issue, ambele de 150 × 150 cm. Din Pink Issue se trage ceea ce am lucrat încă patru-cinci ani ulterior. Iar la Bold Untitled X încă mai caut terenul fertil pe care l-a deschis. Atașamentul meu față de o lucrare ține de momentul în care a apărut și de ceea ce a schimbat după aceea. Unele picturi devin borne. De aceea îmi este greu să separ complet pictura de perioada în care am făcut-o. Lucrările păstrează ceva din timpul acela, un jurnal intim”, mărturisește Adrian Dică.
Acesta a făcut și o descriere foarte specială a relației sale cu atelierul.
„Atelierul este locul în care lucrurile se limpezesc și atelierul nu trădează niciodată. Clienții pleacă, vin, se răzgândesc, vor modificări de design, cursanții au cerințele lor de asemenea; toate sunt respectabile și solicitante din perspectiva unui artist. Cu toate că e permanent deschis, atelierul rămâne nucleul decizional, unde totul se reduce la ceea ce contează, se comprimă într-un mod inexplicabil. O lucrare merge uneori repede. Alta rămâne săptămâni în fața mea. Mai pun ceva, acopăr, schimb, aștept. Îmi place și accidentul care apare în proces. Am învățat să-l recunosc și să-l las să lucreze. Relația asta s-a construit în ani. Mă întorc în atelier firesc. Pictura este felul meu de a argumenta relația cu uitarea”, mai precizează Adrian Dică.
Acesta este de părere că inteligența artificială va produce o cantitate uriașă de imagini și crede că tocmai această abundență „va aduce din nou atenție asupra lucrurilor care poartă urme: materia, obiectul, gestul, timpul, proveniența. O pictură păstrează urmele procesului prin care a trecut. Straturile rămân acolo chiar și atunci când privitorul vede doar suprafața finală. Pentru mine, tehnologia face această diferență și mai interesantă. Lucrez cu vopsea, pigmenți, baițuri, materiale industriale, accidente și timp. Într-o lume cu tot mai multe imagini, prezența fizică a unui obiect poate căpăta o altă greutate”.
