Viața neștiută a Ramonei Olaru. A trăit la țară înainte de a deveni celebră: „Când am ajuns prima dată într-o baie, nu știam ce e”

Invitată recent la podcastul lui Jorge, Ramona Olaru a povestit cum a fost copilăria ei. Vedeta de la Antena 1 a trăit mulți ani la țară, iar până la vârsta de 14 ani nu a avut televizor. Mai mult, ea a mărturisit că a avut o copilărie plină de lipsuri, iar oamenii nu știu mai nimic despre viața ei dinainte de a lucra în televiziune.

„Eu n-am avut televizor până la 14 ani și când am avut pentru prima dată antenă, i-am văzut pe Răzvan și Dani, erau la Național și am rămas fascinată, eram «wow, cât de tare». Mi se părea că trebuie ca eu să intru în televizor. Îmi imaginam că într-o seară o să găsesc o gaură în televizor să intru lângă ei, ai grijă ce-ți dorești, pentru că am ajuns acolo”, a spus Ramona Olaru în podcastul lui Jorge.

„Când am ajuns prima dată într-o baie, nu știam ce e”

Condițiile în care Ramona Olaru locuia nu erau cele mai bune. Ea a povestit că își făcea baie la lighean, iar când a ajuns la liceu, a fost pentru prima dată când a văzut o baie. Colega lui Dani Oțil și a lui Răzvan Simion nu a ascuns niciodată viața pe care a trăit-o înainte de a deveni cunoscută și de a se bucura de succes în televiziune.

„Nu aveam cadă, ne spălam la lighean, în albie. Încălzeam apă pe foc, în oală, și puneam în lighean. Eu când am ajuns prima dată într-o baie, nu știam ce e asta. Serios, aveam 14 ani când am ajuns la liceu prima dată și am văzut baie. Era liceul la 30 de kilometri și stăteam în gazdă acolo. Nu știu multe lucruri oamenii despre mine, dar nu mă plâng”, a explicat vedeta de la Antena 1.

Recomandări

Oficialii americani au „îngrijorări serioase cu privire la nerespectarea” dreptului internațional umanitar în Fâșia Gaza. Posibilele consecințe pentru Israel

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 21

„Făceam și școală, la vaci, la cules de porumb, la sapă”

Ramona Olaru a luptat pentru a scăpa de sărăcie și nu își mai dorește să se întoarcă niciodată de unde a plecat. „Nu mă mai întorc acolo, când am plecat am zis că fac tot posibilul să nu mă mai întorc acolo, greu e puțin spus. Acum mi se pare că pentru un copil de vârsta pe care eu o aveam atunci era foarte greu să mergi la câmp, la sapă.

Dar atunci mi se păreau normale. Așa era viața noastră, așa era normal. Făceam și școală, la vaci, la cules de porumb, la sapă. Toți munceau la ferma de vaci, pe diferite poziții. Mergeam și pe acolo, la muls la vaci, la capre, oi, aveam și acasă capre și oi. Îmi amintesc că iarna era foarte frig afară și aduceam iezii în casă, la sobă, să le dăm mâncare cu biberonul”, a adăugat Ramona Olaru.

Ramona Olaru muncește de la 10 ani și le trimite bani părinților ei

Recomandări

Balanța aderării la UE. Câștig de 65 de miliarde de euro pentru România. „Dacă vrem să vedem cum ar fi arătat țara noastră fără UE, ar trebui să mergem în Republica Moldova”

Zilnic, Ramona Olaru mergea pe jos 14-16 kilometri pentru a ajunge la școală. „7-8 km dus, 7-8 km întors pe câmp. Veneam de la fermă (n.r. – unde lucrau părinții ei) în primul sat unde era școala, după aceea m-am dus la liceu. Ferma era în județul Călărași, în mijlocul câmpului, între culturile mari de grâu, porumb și floarea-soarelui. Făceam o oră-o oră jumate până la școală”.

La liceu s-a mutat la Slobozia și a stat în gazdă. Părinții și sora ei o ajutau atunci cu banii, însă ea a început să muncească încă din adolescență pentru a face bani pentru școală. „Foarte bine sau cel puțin așa pot să zic acum, că m-am descurcat foarte bine, pentru că au trecut atâția ani. Dar la vremea respectivă, îți dai seama, a trebuit să muncesc de la 10-12 ani ca să îmi fac bani să pot să mă duc la școală. Mă duceam cu ziua la muncă la cules la porumb, la chestii de genul acesta, la sapă și în vacanță, dar și în timpul școlii, după ore“.

Ramona Olaru este un real sprijin pentru părinții ei, iar săptămânal le trimite bani. „Da, în fiecare lună e o sumă, dar eu le trimit bani în fiecare săptămână. De multe ori uit în ce punct am ajuns din viață și de unde am plecat și mai am câte un moment, seara, când ajung acasă, și mă gândesc că ar trebui să îmi mulțumesc în primul rând mie și apoi lui Dumnezeu. Deși nu am fost așa cu Divinitatea în general, ar trebui să mulțumesc pentru punctul în care am ajuns și pentru cât de bine sunt acum. Am început în ultimii ani să fac lucrul acesta mai des, să mulțumesc”.

Urmărește-ne pe Google News