VIDEO EXCLUSIV/ Cântă cu și despre români, însă, oficial, nu este unul de-al lor. Ovidiu Lipan Țăndărică a renunțat la cetățenia română

În această perioadă, Ovidiu Lipan Țăndărică nu are timp nici măcar să respire, având concerte și evenimente pe bandă rulantă, cele mai multe dintre ele în România. „Am avut multe evenimente în ultima vreme și nu stau deloc, asta este foarte important pentru ce se  întâmplă acum în viața mea. Îmi permit să mă plimb mult, mai am câteva concerte. Am fost de Ziua României în Germania, am promovat acolo România, cu români care trăiesc în Diaspora, cu ambasadorul României. E plăcut să faci lobby. Am cântat și la pian, eu care sunt cu tobele, le-am făcut un recital de pian. A fost foarte interesant. Suntem într-o aventură muzicală permanentă și eu cred că ăsta este un lucru bun să fii tot timpul în mișcare și să-ți creezi un fluid energetic care să te reîncarce de fiecare dată cu totul și cu totul altfel”, ne-a povestit artistul.

VIDEO EXCLUSIV/ Cântă cu și despre români, însă, oficial, nu este unul de-al lor. Ovidiu Lipan Țăndărică a renunțat la cetățenia română

Ovidiu Lipan Țăndărică a renunțat la cetățenia română însă se simte român 100%

Chiar dacă este cetățean german și locuiește de ani buni în afara României, Lipan Țăndărică se consideră un român veritabil. „Fac ca Vlad Țepeș după ce s-a întors înapoi. Nu, nu. Apreciez foarte mult temperamentul, cultura și tot ce se întâmplă în România și chiar eu din 2000 trăiesc în România mai mult decât în Germania. Așadar nu am decât să mă bucur de frumusețea locurilor și de oameni”, ne-a mai spus Ovidiu Lipan Țăndărică.

Ad placeholder

VIDEO: Cosmin Nistor

FOTO: Dumitru Angelescu

CITEȘTE ȘI:

Cea mai dragă mașină a Regelui Mihai. Părăsită într-o parcare din Drumul Taberei, a ajuns prin Grecia și e evaluată la un milion de dolari

Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
PARTENERI - GSP.RO
Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
Mihai Gâdea a primit o lovitură de proporții. Ce a făcut soția prezentatorului de la Antena 3
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Mihai Gâdea a primit o lovitură de proporții. Ce a făcut soția prezentatorului de la Antena 3
Horoscop 12 iulie 2020. Balanțele marchează astăzi finalul unei perioade dificile din viața lor profesională
HOROSCOP
Horoscop 12 iulie 2020. Balanțele marchează astăzi finalul unei perioade dificile din viața lor profesională