Carne de porc friptă haiducește, muzică de petrecere, un foc de tabără, un vin curat dar și ceva afinată au fost ingredientele care s-au îmbinat perfect la petrecerea la care au participat vedetele cooptate pentru un nou episod al emisiunii de divertisment ”Poftiți la muncă!” (Antena 1).
La finalul celor câtorva zile de filmări pe plaiuri transilvane, vreo cinci la număr, iubita lui Ștefan Bănică jr. și-a zis că o petrecere câmpenească - o specialitate ceva mai rară în ”meniul” său obișnuit -, nu i-ar strica. Ca să lase în urmă amintirea muncilor istovitoare de la țară în care a fost nevoită - sub amenințarea lui nea Marin, ”stăpânul nuilelei” -, să încarce rumeguș, să culeagă mere, să mulgă capre și să spele rufe la ”vâltoare”, vorba cântecului, suflecată pân’ la brâu, Lavinia Pîrva și-a rezervat un loc la șprițul organizat la vila unui om de afaceri bistrițean.
De regulă o prezență discretă a lumii mondene de pe la noi, cântăreața nu s-a dat în lături ca, în deplasare, să-și tocească pingelele la o horă transilvană în care s-au prins și Romică Țociu, Diana Munteanu, Nicolai Tand, dar și ”căpitanii” de echipă nea Marin și Liviu Vârciu. Momentele muzicale asigurate de primitoarele gazde au fost perfect asezonate de Lavinia care, în reprize, s-a delectat cu carnea de purceluș făcută la proțap și cu bucate tradiționale din zona Bistriței. Vinul și afinata ”bio”, făcute în casă, au anihilat perfect grăsimile care, altfel, ar fi putut atenta la silueta cântăreței.