MENIU CAUTĂ
20 Oct. 2012 10:26 , de Alina Guta

Vladimir Drăghia s-a trezit timp de 12 ani la 6 dimineața. Află motivul pentru care se scula cu noaptea în cap!

Distribuie

Fiind invitat la un program despre sport ținut de președintele Federației Române de Kempo, fostul burlac a povestit la Activ eFeM despre perioada când a fost înotător de performanță.

„Timp de 12 ani, m-am antrenat de două ori pe zi, primul antrenament fiind la 6 dimineața. Am stat la cămin și am locuit în cameră cu mai mulți colegi. Perioada aceea a fost una din cele mai grele din viața mea pentru că munceam foarte mult însă când lupți pentru performanță o faci motivat”, a arătat Vladimir Drăghia, fost campion național la juniori la înot și component al lotului olimpic de natație al României timp de 7 ani.

Amatto Zaharia l-a provocat pe Drăghia să își amintească și detalii din culisele emisiunii „Burlacul” de la Antena 1.

„Cred că fetele de la acea emisiune erau împărțite in trei grupe: din prima făceau parte acele câteva domnișoare, două-trei sau patru, cărora chiar le plăcea de mine, în a doua categorie erau cele care voiau să apară la tv iar din ultima grupă făceau parte cele care se plictiseau acasă”, este de părere Vladimir Drăghia, care pregătește în curând lansarea documentarului „Gold rush”, filmat în Ecuador.

Comentarii