Din 9 septembrie începe la Pro TV „Vocea României”, sezonul 10. Show-ul care a scris istorie, locul în care întoarcerea unui scaun poate reprezenta primul pas către îndeplinirea unui vis – acela de a fi cunoscut de o țară întreagă drept Vocea României. Antrenori noi, un scaun dublu și voci puternice – acestea sunt amănuntele despre noul sezon.

Când se difuzează „Vocea României”, sezonul 10 la Pro TV

Show-ul va fi difuzat din 9 septembrie, în fiecare seară de vineri, de la ora 20.30.

Cine prezintă „Vocea României”, sezonul 10 la Pro TV

Și în acest sezon, Pavel Bartoș este prezentatorul show-ului „Vocea României”. El le va lua interviuri concurenților, în culise, și tot el va apărea pe scenă pentru a prezenta concurenții juraților și telespectatorilor.

Cine sunt jurații „Vocea României”, sezonul 10 la Pro TV

„Vocea României” revine cu cel de-al 10-lea sezon și, pentru prima dată, doi antrenori, Smiley și Theo Rose, vor sta pe același scaun. Echipa este întregită de Tudor Chirilă, Irina Rimes și Denis Roabeș. Cu toții se vor lupta să descopere cea mai bună voce a României. „Mie mi-a fost foarte dor de Vocea României, pentru că mi se pare că este un show de televiziune unde am reușit să îmi găsesc locul. Am privilegiul să mă bucur de atâta emoție care vine de la concurenți, iar eu doar trebuie să stau pe scaun și să fiu expus la această emoție, ceea ce este foarte tare. După care am posibilitatea să îmi exersez «competențele pedagogice» ☺ și să lucrez cu ceea ce eu numesc o echipă, chiar dacă show-ul presupune, de multe ori, adversitate.

Andrew Davidson-Novosivschei, americanul care trăiește la București, predă la „Coșbuc” și scrie poezii în română: „Colegii îmi sunt tare dragi. Îi scuip pe toți, să nu-i deochi” | Interviu
Recomandări
Andrew Davidson-Novosivschei, americanul care trăiește la București, predă la „Coșbuc” și scrie poezii în română: „Colegii îmi sunt tare dragi. Îi scuip pe toți, să nu-i deochi” | Interviu

Cred că este unul dintre cele mai importante show-uri de televiziune din România și este făcut la un nivel înalt. Îmi este dor de sezoanele trecute, îmi este dor de fiecare atmosferă din fiecare sezon în care am fost în concursul acesta și mă bucur că PRO TV și publicul consideră că sunt o parte mișto din echipa acesta. Iată, sunt și în sezonul acesta de revenire. Dacă este să ne uităm la partea pozitivă din această pauză forțată de pandemie, vedem că s-au adunat mai multe voci bune în toți anii aceștia, poate mulți copii care aveau 14 ani au făcut 16 ani, mulți adolescenți care nu au apucat să intre în momentul acela în show intră acum. Cred că avem de două ori mai multe voci bune, ceea ce este un câștig pentru noi și pentru public”, a spus Tudor Chirilă.

vocea-romaniei-5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Mă bucur că suntem din nou împreună după doi ani de pandemie, de data aceasta pentru o ediție aniversară. Sper că v-a fost dor de noi și revederea va fi una dulce. Avem și colegi noi, de aceea mă aștept la un sezon foarte interesant și plin de surprize. Am văzut-o pe Theo în alte proiecte și mi-a plăcut de ea, atitudinea și frumusețea ei m-au convins din start, iar pe Denis îl știu încă de la începuturi și știu ce «zace» acolo: un strateg înnăscut, un artist pe cât de puternic, pe atât de sensibil și un om bun care nu se sperie de greu și nici de muncă: toate calitățile necesare pentru un coach bun. Trebuie să recunosc că Vocea este cel mai mare, cel mai greu, dar și cel mai frumos proiect, care scoate din noi toți talente și aptitudini unice. Mi-a lipsit mult acest antrenament și recunosc că mi-a fost dor și de colegii mei, Tudor și Smiley, pe care abia aștept să-i revăd în acțiune”, a spus Irina Rimes.

Mii de români, înșelați online cu dezlegări de farmece, blesteme sau „rugăciuni pentru dragoste și împăcare”. Fenomenul măicuțelor false de pe internet
Recomandări
Mii de români, înșelați online cu dezlegări de farmece, blesteme sau „rugăciuni pentru dragoste și împăcare”. Fenomenul măicuțelor false de pe internet

„Sezonul ăsta, voi vorbi «pe două voci»! Una de băiat și una de fată :) Și ce fată! Scaunul dublu îmi dă această putere de a mă ajuta în evaluări, opinii, reacții de o reprezentantă foarte cool a noii generații de artiști din România. Theo Rose va fi și va zâmbi lângă mine la fiecare ediție și împreună ne pregătim să ne bucurăm de acest drum fabulos, spectaculos și aventuros pe care-l deschide noul sezon «Vocea României»”, a declarat Smiley.

„Mi-am petrecut ani buni ai copilăriei concurând la diferite festivaluri de muzică. «Vocea României» ar fi fost un ideal pentru mine, doar că am copilărit la țară și atunci nu am reușit să visez chiar atât de departe la vârsta aceea. După care am venit la liceu în București și mi-a fost teamă să mai particip la un concurs de o asemenea anvergură, nu știam ce îmi rezervă viitorul, dar uite-mă astăzi, aici, în fața multor oameni talentați, concurenți la «Vocea României». Sunt deschisă alături de Smiley să îi ajutăm, să îi îndrumăm și să le pun și eu pe tavă tot ce am învățat până acum în anii de succes ai carierei mele. Sper să le fie de folos și sper să primesc de sus, de la Dumnezeu, inspirație, generozitate și bună dispoziție ca să pot să îi destresez”, a spus Theo Rose.

Cum s-a tranșat în instanță disputa dintre un director din Curtea de Conturi sancționat de șefi pentru că a vrut să-l amendeze pe președintele ANI. „Mi-au creat reale prejudicii de imagine și materiale”

Denis Roabeș de la The Motans spune că a așteptat experiența „Vocea României” și o vede ca o oportunitate de a transmite și celorlalți tot know-how-ul lui: „Sunt fericit că fac parte din echipa «Vocea României». E o provocare pe care am așteptat-o cu nerăbdare și mă bucur că am oportunitatea de a da mai departe ce am învățat eu în ultimii ani. Pentru mine, ideea de mentorat este ceva foarte special. De-a lungul vieții, am avut noroc să întâlnesc persoane care m-au ajutat să mă formez atât ca om, cât și ca artist. Iar acum mă aflu în ipostaza în care să sper că și eu, la rândul meu, îi voi influența pozitiv pe cei pe care-i voi întâlni”.

Cine sunt câștigătorii „Vocea României” din toate cele 9 sezoane

Sezonul 1: Ștefan Stan

Sezonul 2: Julie Mayaya

Sezonul 3: Mihai Chițu

Sezonul 4: Tiberiu Albu

Sezonul 5: Cristina Bălan

Sezonul 6: Teodora Buciu

Sezonul 7: Ana Munteanu

Sezonul 8: Alma Boiangiu

Sezonul 9: Dragoș Moldovan

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fiica Ralucăi Moianu, Mara, a uimit pe toată lumea când a anunțat că s-a măritat și e însărcinată, la doar 19 ani, cu un bărbat cu 14 ani mai mare. Acum, cele mai noi imagini cu cuplul au stârnit valuri de reacții! Cum s-au afișat cei doi / FOTO
Unica.ro

Aparițiile Laurei Vicol sunt mereu impecabile și dă mii de euro doar pe un palton. Uluitor câți bani a cheltuit în doar 3 zile, la magazine de lux și ce s-a mai aflat acum
Viva.ro
Aparițiile Laurei Vicol sunt mereu impecabile și dă mii de euro doar pe un palton. Uluitor câți bani a cheltuit în doar 3 zile, la magazine de lux și ce s-a mai aflat acum
Femeile din viața lui Marius Tucă! Peste soția lui, Neguța, nu au trecut deloc anii. Ce apariție superbă!
Libertateapentrufemei.ro
Femeile din viața lui Marius Tucă! Peste soția lui, Neguța, nu au trecut deloc anii. Ce apariție superbă!
Mii de pagini false de Facebook promovează tradiții idealizate, fanatism religios și ultranaționalism. Conturi false de chinezi ce comentează în română|ANALIZǍ
Adevarul.ro
Mii de pagini false de Facebook promovează tradiții idealizate, fanatism religios și ultranaționalism. Conturi false de chinezi ce comentează în română|ANALIZǍ
Ce i-a spus Ștefan Bănică fiului său când a aflat că tânărul e în distribuția unui serial de la Antena 1: „M-a felicitat…”
Elle.ro
Ce i-a spus Ștefan Bănică fiului său când a aflat că tânărul e în distribuția unui serial de la Antena 1: „M-a felicitat…”
Ce a spus Alexandra, mama Biancăi Censori, după ce fiica ei s-a dezbrăcat complet pe covorul roșu de la Premiile Grammy 2025. Pozele cu soția lui Kanye West s-au viralizat în doar câteva minute în toată lumea!

Un român a vandalizat altarul principal al Bazilicii Sf. Petru din Vatican. A distrus șase candelabre istorice, în valoare de 30.000 de euro
Observatornews.ro
Un român a vandalizat altarul principal al Bazilicii Sf. Petru din Vatican. A distrus șase candelabre istorice, în valoare de 30.000 de euro
Horoscop 8 februarie 2025. Săgetător: Propuneri surprinzătoare îți pot schimba viața – fii pregătit!
HOROSCOP
Horoscop 8 februarie 2025. Săgetător: Propuneri surprinzătoare îți pot schimba viața – fii pregătit!

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI