Oana Zăvoranu este tot mai decisă să plece din România pentru a face carieră ca actriţă, în America. Acesta este, de altfel, şi unul dintre motivele pentru care a ales să renunţe la cele două proprietăţi, un apartament în buricul capitalei şi vila în care a copilărit, ea urmând să-şi cumpere o casă chiar în Los Angeles.
În plus, Oana ţine deja legătura cu regizorul american, Mike Davis, care e impresionat de calităţile sale de actriţă. Cei doi şi-au dat întâlnire la safârşitul acestei luni, chiar în România.
”Mike Davis va veni în România şi a rămas să ne vedem mai întâi aici, iar apoi în America, unde intenţionez să plec peste câteva săptămâni”, a spus Oana pentru Libertatea. De asemenea, Zăvo urmează să se vadă în America şi cu regizorul care a făcut Saw 5, dar şi cu trei agenţi care să o impresarieze în State.