Chocabeck este şi numele noului său album, lansat la sfârşitul anului 2010, care conţine 11 piese, scrise chiar de către Zucchero, la unele dintre ele aducându-şi contribuţia însuşi Bono, liderul formaţiei U2. Zucchero este bucuros că îi poate încânta din nou pe români, cu piese precum „Baila Morena”, „Senza Una Donna” sau „Every Time You Go Away”.

Pe numele său adevărat, Adelmo Fornaciari, artistul s-a născut pe 25 septembrie 1955. Şi-a schimbat apoi numele în Zucchero, acesta fiind numele de scenă sub care este cunoscut de întreg mapamondul. Zucchero şi-a început cariera în 1970, reuşind în scurt timp să cucerească milioane de fani cu piesele sale. A vândut peste 40 de milioane de cd-uri în întreaga lume, a câştigat multe premii printre care şi doua distincţii la World Music Awards şi o nominalizare la premiile Grammy. Cel mai de succes hit al său a fost „Senza Una Donna”, care s-a menţinut vreme îndelungată pe poziţia numărul 1 în toate topurile europene.

Biletele pentru concert vor fi puse în vânzare joi. Acestea se vor putea găsi pe www.biletoo.ro, la casieria Sălii Palatului, Librăriile Adevărul din Bucureşti şi din toată şara, Librăria Eminescu, Magazinul Victoria – Midola Music, Muzica Store, Palatul Naţional al Copiilor, Magazinul Unirea şi la staţia de metrou Unirii 1. Preturile biletelor sunt: 100, 150, 200 şi 250 lei.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
De unde provin, de fapt, dulciurile Roshen, unele dintre cele mai căutate în magazine. Au acaparat întreaga țară, sunt delicioase și nu costă deloc mult. Românii cumpără napolitane, ciocolate, biscuiți, jeleuri sau bomboane
FANATIK.RO

Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Staţiunea desprinsă din basme care încântă turiştii cu peisaje autentice de iarnă şi câini Husky
Observatornews.ro
Staţiunea desprinsă din basme care încântă turiştii cu peisaje autentice de iarnă şi câini Husky
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI