Previziuni astrologice pentru perioada 13 – 19 octombrie 2018. Scorpionul și Vărsătorul fac „jocurile astrale”.

Între 13 octombrie, după ora 12:53′, și seara zilei de 14 octombrie, probleme curente de muncă, responsabilitate, credibilitate, oportunitate în decizii și consolidare a imaginii publice. În mod normal, nu ar trebui să aibă dificultăți în a stârni încredere sau admirație ori de a face o impresie bună. Între 14 octombrie, după ora 22:17′, și dimineața zilei de 17 octombrie, relațiile cu cei apropiați vor evolua pe culoarul restrictiv care s-a instalat de mute luni pe harta lor în privința relațiilor cu prietenii. Unul câte unul, va dezamăgi sau nu se va ridica la înălțimea așteptărilor și, oricât de mult ar cobori Peștii ștacheta, aceia nu vor conteni să-l surprindă prin micile sau marile lor slăbiciuni omenești. Pe unele, le vor înțelege sau le vor ierta, în marea lor cumsecădenie, pe altele le vor trece pe răboj și le vor contabiliza, când le va veni rândul. De aceea, poate că nici nu le va mai face o impresie la fel de puternică, ca altă dată, când vreun apropiat va „călca strâmb” față de ei. Între 17 octombrie, după ora 10:36′, și 19 octombrie, se conturează un univers interior zbuciumat pe propriile lor furtuni existențiale, de îndoieli și revolte, de ambiții și renunțări, de ambalări nu tocmai inspirate, de decizii „originale”. Din punctul de vedere al sănătății, se pot produce tulburări ale sistemului neuro-vegetativ, tulburări neurologice, stări psihice responsabile de neliniște, tremor, îndoială, nesomn, iritare și capricii. În tot acest peisaj pestriț și inegal ca valoare și forță de impact, pentru unii, se va ridica, frumoasă ca o auroră boreală, perdeaua de speranțe, idealuri și planuri născute din impulsurile puternice ale planetelor în tranzit prin Scorpion care vor da casei a IX-a a conștiinței și a intențiilor majore de viață, o vigoare specială care le poate alunga frustrările cotidiene prin șansa de a fi sau a face ceea ce trebuie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații