„A trece pe răboj” – de unde provine expresia și ce semnificație are aceasta
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În clipa de față, aproximativ 6.900 de limbi și dialecte există în clipa de față în întreaga lume. Cu toate acestea, specialiștii lingviști nu pot stabili cu exactitate numărul lor. În schimb, știm cu toții că fiecare dintre aceste limbi este specială și unică în felul ei.
Cuprins:
Bogăția unei limbi nu constă doar în numărul de cuvinte care fac parte din vocabular, ci și în capacitatea acestora de a-i ajuta pe oameni să-și poată exprima cât mai precis și cât mai elegant gândurile și sentimentele. „Condimentele” unei limbi nu sunt doar particularitățile sale lingvistice, adică ortografie, lexic, morfologie sau etimologie, ci și modalitatea prin care unele dintre cuvinte pot căpăta o notă artistică aparte, care le transformă în expresii și zicători populare pe cât de interesante, pe atât de amuzante unele dintre ele.
Ce sunt expresiile, proverbele și zicătorile
La fel ca majoritatea limbilor care sunt vorbite în zilele noastre pe toate meridianele globului, și limba română este un izvor nesecat de proverbe, expresii, zicale și zicători. Majoritatea acestora își au originea în obiceiurile și în cultura populară străveche, iar multe dintre vechiile expresii românești sunt folosite și în zilele noastre.
Toate aceste aforisme sunt învățături morale, a căror origine s-a născut din experiența de viață a strămoșilor noștri. De obicei, ele au o formă metaforică și exprimă un adevăr perceput, simplu. De cele mai multe ori, în diferite culturi regăsim aceleași expresii, care pot avea o formă ușor modificată, dar cu același înțeles. În limba română, bogăția cuvintelor și spiritul ușor auto-ironic conferă o notă suplimentară frumuseții expresiilor.
Asemenea expresiilor din alte limbi, și cele din limba care este vorbită de sute de ani pe meleagurile mioritice au origini străvechi și semnificații literare. Altele sunt aparent destul de greu de înțeles. De-a lungul istoriei, unele expresii românești au ajuns să fie utilizate atât în vorbirea curentă, cât și în literatură. Una dintre cele mai des folosite expresii care există în limba română este „a trece pe răboj”. Dar, așa cum se întâmplă și în cazul altor zicători, nu mulți sunt cei care cunosc originea și semnificația acesteia. De unde provine această expresie și ce semnifică aceasta vei putea afla citind acest articol.
Ce este răbojul și când a apărut?
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, răbojul este definit ca fiind o bucată de lemn, care are fie o formă cilindrică, fie o formă paralelipipedică, adică în patru muchii. cu ajutorul cărora se țineau diverse evidențe și socoteli simple în economia rurală, al căror istoric s-a pierdut în negura timpului.
În trecut, mai precis în perioada Evului Mediu, răbojul era un instrument arhaic care era confecționat de obicei din lemn de alun și care era crestat la mijloc. Era folosit în acele vremuri pentru a se putea ţine evidenţa mărfurilor livrate şi a muncilor prestate. Crestăturile simbolizau numere cu ajutorul cărora se țineau diferite evidențe și se făceau calcule și socoteli, cum ar fi numărul zilelor de muncă, al banilor datorați, al numărului de vite, etc.
De asemenea, pe răboj se ținea pe vremuri socoteala „găleților” cu lapte mulse zilnic de ciobani și „ocalele” de brânză scoase la vânzare sau cele vândute. În acest fel erau consemnate datoriile către stăpânire pe care erau obligați să le plătească țăranii liberi sau clăcași. De asemenea, pe răboj era consemnată și achitarea acestora. Mergând mai departe, pe răboj erau crestate sumele datorate sau mărfurile luate pe datorie în relația client-comerciant.
Acest obiect arhaic poartă denumirea „răbuș” în Maramureș și în Moldova, „răvaș” în zona munților Apuseni și „răboj” în Muntenia. Răbojul a fost până în prima jumătate a secolului al XIX-lea principalul mijloc de evidență și de calcul a sumelor datorate de contribuabili către stăpânire, a vânzărilor și cumpărărilor de produse la sate sau de evidență a datoriilor și încasărilor în relațiile de schimburi comerciale, mai precizează sursa citată.
Răbojul, un instrument arhaic dat uitării
Răbojul avea două părţi. Pe una dintre ele îşi făcea crestăturile persoana care preda sau vindea marfa, în timp ce pe cealaltă parte își făcea însemnările persoana care recepţiona marfa, cea care plătea munca şi cea care urma să fie plătită. În același timp, în funcție de situație, una dintre părțile acestui instrument îi aparținea celui care dădea cu împrumut, denumit creditor, iar cealaltă îi aparținea celui care primea împrumutul, adică datornicul. La încheierea socotelilor, crestăturile de pe ambele părţi trebuiau să se potrivească perfect.
Spre exemplu, scrie site-ul IstorieLocală.ro, cel mai răspândit răboj era cel cu care se ținea evidența dărilor. Acesta se numea răbojul pârcălabilor. Un cercetător în acest domeniu, pe numele său Tudor Alexandru Stoianovici, scria că răbojul pentru strîngerea dărilor îl ținea „alesul”, și anume pârcălabul, vătaful ori primarul satului. Acesta îl primea ceremonial de la obște. În acel moment, acesta rostea răspicat următoarele cuvinte: „vezi să nu feștelești răbojul că punem pe altul, să te porți bine și să ne trăiești”.
Așa că nu este de mirare că în satul bătrânesc românesc de odinioară toate ceremoniile care erau organizate în sat, și anume nunți, botezuri, înmormântări, se petreceau în jurul răbojului. Practic, pe răboj erau crestate darurile sau cheltuielile ocazionate cu aceste prilejuiri.
Cum „se trecea pe răboj”
Semnele și crestatul răbojului erau predate apoi spre însușire copiilor din sat, în tinda bisericilor, de către grămăticii (n.n. – gramatician, lingvist). Aceștia din urmă erau plătiți de obște special pentru acest scop.
Pentru însemnări se foloseau de cele mai multe ori trei semne. Primul dintre acestea era o crestătură verticală, care simboliza cifra 1. Cel de-al doilea, crestătura oblică, era pentru cifra 5, în timp ce crestătura sub formă literei „X” ținea loc de numprul 10. Spre exemplu, într-o zi de încasare a datoriilor, pârcălabul sosea în sat încins cu cotoarele de răboj înșirate pe o sfoară,. La rândul său, platnicul scotea propria „țăncușă” (n.n. – cui gros fixat în stâlpul porților), care trebuia să se potrivească în „cotorul” primit de la pârcălab, iar semnele crestate anterior trebuia să coincidă. În funcție de suma care se achita, se crestau semnele corespunzătoare pe ambele părți ale răbojului, după care fiecare își lua componenta răbojului ce-i aparținea. O soluție pe cât de simplă, pe atât de eficientă, care nu lăsa loc de greșeli.
Care este semnificația expresiei „a trece pe răboj”
Răboajele sunt puțin studiate de istoriografia românească și mai puțin consemnat în documentele și cronicile de demult. Acesta face parte, însă, din istoria nescrisă a poporului român și marchează continuitatea acestuia în arealul românesc. În prezent, expresia care conține acest cuvânt – „a trece pe răboj” – este una des întâlnită în limba română. Practic, în momentul în care cineva a făcut o poznă şi trebuie să plătească pentru ea, într-un fel sau altul.
După cum consemna cercetătorul Henri H. Stahl, „întreaga contabilitate se făcea de către aleșii satului sub permanenta supraveghere a obștei, cu ajutorul răboajelor”. În același timp, perioada anuală de strângere și de consemnare a birului purta denumirea „pe românește, vremea crestatului”.
Ce semnificație mai are expresia „a trece pe răboj”
De asemenea, expresia „a trece pe răboj” are rădăcini și în tradițiile și obiceiurile agricole ale poporului român. Această expresie provine din vechiul obicei al treieratului, care consta în separarea boabelor de cereale de tulpini și de pleava care rezulta în urma acestora. În timpul activității de treierat, boabele erau bătute cu un instrument, care se numea răboj. În fapt, era vorba despre o bâtă cu care se loveau spicele pentru a se elibera boabele. Această activitate era adesea realizată în mod colectiv, într-o comunitate agricolă, acolo unde membrii unei familii sau vecinii se adunau să lucreze împreună la treieratul recoltei.
În acest fel, expresia „a trece pe răboj” a apărut în anumite zone pentru a descrie acțiunea de a se alătura celorlalți la muncă și de a contribui la un efort comun. Aceasta denotă participarea activă la o activitate și sprijinul pe care una sau mai multe persoane îl ofereau într-o sarcină sau proiect colectiv și în care fiecare își aduce contribuția personală.
În sens figurat, semnificația expresiei „a trece pe răboj” este aceea ca cineva să se implice pe deplin într-o acțiune colectivă sau în rezolvarea unei probleme. Practic, este vorba despre a-ți aduce aportul personal într-un efort de grup . Această expresie populară evocă ideea de solidaritate, de cooperare și implicare activă în realizarea unui obiectiv comun. De asemenea, aceasta poate sugera, totodată, și ideea de a-ți asuma o anumită responsabilitate individuală într-un context comunitar, care constă într-o sarcină dificilă, scopul fiind acela de a obține rezultate pozitive.
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
