Acad. prof. dr. Ioanel Sinescu, semnal de alarmă: „Mai mult de jumătate dintre pacienții cu cancere urologice ajung la noi prea târziu”

Patologia de acum, de 20 de ori mai grea decât înainte de ’89. „Incidența cancerului este mult mai mare”

În cadrul unei discuții purtate la Congresul Național de Urologie ROMURO 2026 de la Poiana Brașov, acad. Ioanel Sinescu a realizat o radiografie tulburătoare a realității din spitalele noastre și a tras un avertisment dur privind bolile genetice silențioase care distrug rinichii pe tăcute.

Domnule academician, datele prezentate de Centrul pentru Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni arată că patologia tumorală domină topul adresabilității. Cum se explică această avalanșă de cazuri severe?

Acad. Prof. Dr. Ioanel Sinescu: Întâi de toate, constat că patologia pe care o avem acum în același spital în care lucrez este de cel puțin 10 ori mai abundentă ca în 1989 și de cel puțin 20 de ori mai grea.

Și cum vă explicați acest fenomen?

Cauza este faptul că incidența cancerului este mult mai mare. Începând cu anii ’90, s-au deschis granițele, am devenit democrați, ne-am bucurat cu toții, dar au intrat pe piață fel de fel de produse din Vest. Încă din anii ’50-’60, americanii spuneau despre păsările lor, despre zootehnia și agricultura lor că obțin producții record folosind îngrășăminte și factori de creștere. Erau modalități de a obține producții mari peste tot, în principiu pentru câștig, dar și pentru a asigura populației ce este necesar.

Deci, cu alte cuvinte, acești factori de creștere, hormoni și aditivi alimentari au apărut în alimente. Este și motivul pentru care SUA au fost prima țară cu cel mai mare procentaj de obezitate. Implicit, obezitatea presupune hipertensiune arterială, diabet zaharat, vase distruse, accidente vasculare coronariene și cerebrale, incapacitate de muncă și probleme mari medicale și sociale. Înainte de 1989 – și este o simplă constatare – mâncam mult mai sănătos. Astăzi importăm cam 80% din alimente. Totul depinde de economie. Cum spunea Spiru Haret: „cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara”. La fel e și cu medicina.

Boala cronică de rinichi este rezultatul, cel mai adesea, al unor afecțiuni și condiții autoimune; este consecința a ceea ce se întâmplă în organism. Două dintre aceste afecțiuni sunt net și indubitabil implicate în disfuncția rinichiului. Dau la o parte anomaliile congenitale, care ar trebui recunoscute de la naștere, ceea ce nu se întâmplă chiar așa. Și sunt multe! După tubul digestiv, cele mai multe anomalii sunt în sfera aparatului urogenital, atât la bărbați, cât și la femei, la băieței și la fetițe. Trebuie să le descoperim în primele luni de viață. Altfel, ajungem la vârsta adultă, când descoperim că ne-am născut cu o disfuncție, abia când avem creatinina 5 și suntem deja în prag de dializă.

Anatomia unui blocaj silențios: joncțiunea pieloureterală

Puteți explica, pe înțelesul publicului, la ce afecțiune congenitală vă referiți și ce presupune?

Disfuncția sau stenoza de joncțiune pieloureterală este o afecțiune a căii urinare. Urina pleacă de la rinichi, unde se formează, într-o pâlnie numită bazinet, care se continuă cu un conduct foarte subțire, de 3-4 mm, numit ureter, prin care ajunge în vezică. La joncțiunea dintre acea pâlnie și ureter, uneori, peretele nu mai este format din fibre musculare elastice care să se destindă și să împingă urina prin contracții.

Fiind țesut fibros în loc de țesut elastic și având un lumen punctiform, unda contractilă se pierde și nu mai are nicio eficiență. Acolo unde ureterul este strangulat și nu mai are lumen, urina nu mai poate să iasă. Este ca și cum am avea un furtun de apă și noi, la ieșire, strângem o parte din el: jetul nu mai are un centimetru, cât are diametrul tubului, ci doar 2-3 milimetri.

Prin urmare, urina stagnează în rinichi. Stagnând, dilată cavitățile rinichiului și crește presiunea în căile urinare intrarenale. Aceasta se repercutează spre rinichi, care se micșorează prin presiune, se atrofiază și se pierd nefronii – unitatea funcțională. Rinichiul este înlocuit cu țesut fibros, își pierde funcția într-o primă etapă, apoi progresiv o pierde complet și se ajunge, pe tăcute, la pierderea totală.

      EFECTUL DE STRANGULARE AL CĂII URINARE

                         │

                         ▼

        ┌──────────────────────────────────┐

        │   Stagnarea urinei în rinichi    │

        └──────────────────────────────────┘

                         │

                         ▼

        ┌──────────────────────────────────┐

        │  Dilatarea cavităților renale    │

        │     & Creșterea presiunii        │

        └──────────────────────────────────┘

                         │

                         ▼

        ┌──────────────────────────────────┐

        │      Atrofierea rinichiului      │

        │     & Distrugerea nefronilor     │

        └──────────────────────────────────┘

                         │

                         ▼

        ┌──────────────────────────────────┐

        │ Înlocuirea țesutului funcțional  │

        │        cu țesut fibros           │

        └──────────────────────────────────┘

                         │

                         ▼

 REZULTAT: Pierderea completă și silențioasă   

              a funcției renale (Dializă)   

  Cum își dă seama un pacient că are această problemă?

Nu este o boală care să dea dureri mari, pentru că este din naștere și calea urinară se strânge progresiv, iar rinichiul se dilată tot mai mult. Ajungi la 25-30 de ani și constați că nu te simți bine sau că ai o hipertensiune arterială, ceea ce la vârsta asta este neobișnuit. Simți o oarecare jenă în spate, în stânga sau în dreapta, deoarece urina stagnează acolo, iar rinichiul devine ca un balon umflat cu urină. Când faci un examen medical sau o urografie, constați că rinichii sunt dilatați și că ești în prag de insuficiență renală.

Este o afecțiune destul de frecventă, dar aceasta nu e singura. Există o sumă de anomalii, cel puțin 50 de afecțiuni congenitale ale aparatului urinar la băiețel și la fetiță și ale aparatului genital la băieței. Pentru că urologia nu se ocupă de aparatul genital al femeii, de acesta se ocupă ginecologia și obstetrica. Problema e că nu le descoperim la vreme, ci foarte târziu.

Screeningul în România: „Un eșec din start. Am pierdut totul înainte de a începe”

Ce investigații ar trebui făcute obligatoriu la naștere pentru a evita aceste drame?

Trebuie făcute măcar o hemogramă, grup de sânge și RH, o creatinină, o glicemie, analize de bază din care să reiasă că ficatul și rinichii funcționează corect, că organismul copilului produce globule roșii, albe și trombocite în cantități normale.

Și, obligatoriu, măcar o ecografie la nou-născut în prima săptămână de viață în maternitate. Dacă patologia există și neonatologul nu o vede, este un mare minus și un eșec din start. Am primit totul pierdut înainte de a începe, prin nepriceperea sau prin lipsa de tehnologie.

Sunt zone în care se fac lucruri excepționale prin ecografiile antenatale, dar România rămâne extrem de eterogenă. O treime din populație a ajuns la un nivel social și medical european, dar jumătatea de jos se confruntă cu probleme grave.

Se face eficient acest screening la noi în țară?

Din ce văd în fiecare zi, se face parțial, incomplet, oricum insuficient. Așa ajung oameni la 25-30 de ani să descopere că s-au născut cu o disfuncție bilaterală și sunt deja în prag de dializă, cu creatinina 5, pentru că boala nu dă dureri mari, ci acționează silențios, ca un balon umflat cu urină care atrofiază rinichiul. Sunt afecțiuni congenitale pe care nu le descoperim la vreme. Teoretic, obstetricienii fac ecografii de bună calitate, dar există în continuare sarcini nemonitorizate, iar acești copii se nasc sub o zodie mai puțin norocoasă.

„Mai mult de jumătate dintre pacienți vin prea târziu. Sunt oameni care n-au bani de tramvai”

Câți pacienți ajung la dumneavoastră în stadii depășite terapeutic?

Mai mult de jumătate vin foarte târziu. Avem de-a face cu autoneglijare, dar și cu o realitate socială cruntă. Sunt oameni săraci, needucați, satele sunt depopulate și au rămas doar bătrâni singuri, ale căror familii au plecat din țară pentru că s-a distrus economia.

Acești bătrâni trăiesc cum pot la țară. Mulți pur și simplu nu au nici măcar bani de tramvai sau de autobuz să ajungă la un spital. Iar dacă trăiesc în Vaslui, în Tulcea sau în alte zone izolate, este ca și cum nu s-ar duce. Vin noaptea cu trenul sau cu mașina, după ce au pierdut ani întregi cu pseudo-diagnoze și pseudo-tratamente. Când vin, bolile lor sunt atât de avansate, încât devin inabordabile chirurgical. Drama este că un om vine de la Suceava sau de la Satu Mare, merge noaptea cu trenul și așteaptă pe holuri. Când te uiți pe investigații, te întrebi dacă operația, care este extrem de grea, îl mai ajută la ceva sau dacă pacientul poate măcar să supraviețuiască unui asemenea traumatism.

Mitul vindecării de 100% în cancerul de prostată

Poate fi cancerul de prostată vindecat în totalitate?

În medicină nu prea există 100%. Putem vorbi de curabilitate în cancerul de prostată doar dacă tumora este strict intracapsulară, adică nu a ieșit în afara organului. Însă biologia nu este matematică. Poți descoperi un nodul mic, de 5-6 milimetri prin biopsie, dar nu ai de unde să știi cu certitudine dacă celule tumorale foarte agresive nu au plecat deja în organism, în structuri pe care nu le vede nimeni. Acest cancer are obiceiul prost de a disemina masiv în oase – în coloana vertebrală, coaste, craniu – ducând la fracturi de vertebre și paralizie.

În România, peste 10.000 de bărbați sunt diagnosticați anual cu cancer de prostată și peste 4.000 cu cancer de vezică, conform datelor Globocan. Aproape jumătate dintre pacienții internați la Institutul Fundeni în ultimii patru ani au avut tumori. Localizările la rinichi și vezică, în topul afecțiunilor tumorale. Află ce servicii medicale decontează statul român în 2026 pentru cancer de prostată și vezică.