Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.
Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.
Dragă Adela,
Suntem căsătoriți de 15 ani din care 13 frumoși, să zicem. De doi ani am aflat ca soțul are o amantă cu 10 ani mai tânără. La început am fost hotărâtă sa divortez, dar cu timpul am încercat să-i dau o șansă pentru copii si pentru relație (recunosc, mai sunt ceva sentimente). El, în timpul acesta, a încercat să repare greșeala, dar tot timpul aveam o presmțire că încă mai vorbește cu amanta.
După multe cercetări am aflat că ea e acasă, în alt județ, el era lângă noi. După ce am aflat am cedat și eu avansurilor odată și l-am înșelat. M-am simțit foarte rău dupa am regretat enorm, voiam în sinea mea răzbunare, dar mai mult rău am făcut.
Lucrurile s-au schimbat de vreo 3 luni, e iubăreț îmi oferă atenție, declarații de dragoste, ieșim în oraș, ca la începutul relației. Dar eu nu ma simt împăcată îmi e frică să cred că simte iar așa ceva pentru mine sau se chinuie.
După lungi discuții m-a asigurat că a terminat cu ea, m-a ales pe mine pentru că relația lor era oricum imposibilă din cauza mea și a copiilor. I-am zis că nu vreau să stea cu noi forțat, dar el zice că ma iubește. Oare ce să fac, să-i dau o șansă sau nu?
Adela răspunde:
Draga mea,
Problema ta este că gândeşti prea mult. Multe femei fac asta, nu te simţi vinovată. Trebuie să ai încredere în alegera soţului tău şi să-l ierţi cu adevărat, aşa cum trebuie să te ierţi şi pe ţine că l-ai înşelat. Uneori, o relaţie extraconjugală reuşeşte să reaprindă flacăra pasiunii într-o căsnicie în care deja totul era monoton.
Când te obişnuieşti prea tare cu omul de lângă tine, uiţi cât e de valoros. Soţul tău şi-a reamintit cu ocazia acelei aventuri. Fii sigură că, dacă femeia respectivă era mai bună că tine, se ducea după ea. Dacă el a ales să rămână cu tine, înseamnă că şi-a dat seama, în sfârşit, cât de mult însemni pentru el.
Eu zic că merită să-i dai o şansă şi să te bucuri de această revenire a prospeţimii sentimentelor în relaţia voastră. Linişteşte-te şi vindecă-ţi inima. Poate o să mai ai nevoie de ceva timp până când vei reuşi dar ai încredere că aţi depăşit cu bine încercarea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_178b56d52f0d51735bebf777c58df377.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6232e2c17b09c76d65c853c75e1020ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4aa8601bfcee04ed7d043c77224ef664.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4682bf9552dc09c080fb55e86e6b1e3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a4bf2657fd93bb1f0d09eacd41dc44fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f00d4b7a7610413491ee53eb75d92e3d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_160987997184656e23dec9c8a95191e3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4e5d10b42789a9424cb14fd469ee9524.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6f37ddb7a1b3ee53fb44eb58998532b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2fc55df98b45b0b92c7eb80d7f1e4168.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_9b8da4c6ee8b149b98232f4f7cd74107.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f16676e19a018adb93554ba8373cbb3a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_42d1f7eeb1ec04271a1bedf8acde29d0.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_89193d296f4452a6b354a46e53419d7e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5a0ea0f620d041a776fc1e8f94bfc425.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/09/adela-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a75f4a2c1439aba89750a91f538500c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_82aff1c3cc757bf54524c16054d8e258.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/robert-sighiartau-si-reporterul-radu-eremia-la-interviurile-libertatea-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sorin-grindeanu-in-parlament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/marius-elisei-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/alessandra-stoicescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_343c6c93aadfa09e31182c11df5f5044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_09502a4a95e344a357b73629524568bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/10-fructe-exotice-despre-care-bunicii-nostri-nici-nu-auzisera-cand-erau-copii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cel-mai-batran-maslin-grecia-creta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/plaja-sardinia-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-pastram-vedeturile-proaspete.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/eclipsa-de-soare-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-iti-lasi-casa-in-siguranta-inainte-de-a-pleca-in-concediu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/faina-de-tapioca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-sapunul-de-marsilia-si-la-ce-se-foloseste.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/stilul-japandi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/porsche-vaslui-gasit-politia-frontiera-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/victor-ciutacu-id165985-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/radu-miruta-in-conferinta-de-presa-foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/soti-disparurti-transalpina-izabela-vlad-anastasescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/new-project-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-in-parlament-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-nicusor-dan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/foto-ilustrativ-imm-scaled-e1784207339637.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.