Adela vă sfătuiește în sex și iubire. ”Am ajuns să îmi doresc să mă îndrăgostesc de altcineva că să acopăr rănile pricinuite de tăcerile şi absenţele lui”

Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

 

Îţi scriu pentru că mă simt ca la 16 ani. Am trecut de 40, am familie, casă, maşină, copii… Până acum 5 ani mi-am sacrificat totul pentru familie. Spun „sacrificat” pentru că nu a fost uşor deloc, dar îmi iubeam soţul şi împreună am trecut peste tot. Până m-am îndrăgostit. O dragoste la prima vedere, extrem de intensă, poate şi pentru că a fost neîmpărtăşită. A durat ani de zile, s-a concretizat în câteva întâlniri în public, până într-un final când a aflat soţul meu şi a trebuit să pun punct. A urmat o perioada extrem de grea în care am încercat să reconstruim împreună ce stricasem eu. Ne-au trebuit cam 2 ani să ne revenim. Acum începe problema: în vara această am lăsat să se apropie mai mult de mine un prieten. Treptat mi-a intrat atât de mult în suflet încât m-a făcut să mă îndrăgostesc. Era disponibil pentru mine, eu impuneam ritmul, îmi readusese sclipirea în ochi şi pofta de viaţă. Ştiu că toate începuturile sunt aşa, dar eu m-am aruncat (iar) cu capul înainte, deşi am tot luptat să nu mă îndrăgostesc. După câteva întâlniri furate a început să se retragă din ce în ce mai mult, să închidă toate porţile pe care tot el le-a deschis. Am stabililt de la început că, orice s-ar întâmpla, rămânem prieteni. Eu văd că asta doreşte, dar nu are curajul să-mi spună clar în faţă, preferă să-mi dea de înţeles. Este mai în vârstă că mine, nu are familie, probabil are relaţii pasagere când şi când. Lucrul acesta nu m-a deranjat iniţial, dar, pe măsură ce s-au intensificat sentimentele, doare din ce în ce mai tare.

La fel doare lipsa lui de interes către mine. Nu i-am cerut nimic mai mult decât ce am avut în primele luni. Nu vreau să sufăr după el. Am luat o pauză de comunicare pe care mi-am impus-o eu mie, să văd dacă sesizează şi el. O să spui că e normal, că gustul noutăţii dispare, că trebuia să ştiu asta până la vârsta mea, că bărbaţii sunt în stare să spună orice până aduc o femeie în pat şi apoi nu îi mai interesează.

Problema este la mine. Am ajuns să nu mai dorm gândindu-mă la el. Am ajuns să îmi doresc să mă îndrăgostesc de altcineva că să acopăr rănile pricinuite de tăcerile şi absenţele lui. Mă simt ca în adolescenţă şi nu mă suport aşa. Mă simt bine eu cu mine, dar nu pot trece peste… Arăt că la 20 ani, fac sport, mănânc sănătos, sunt frumoasă şi deşteaptă, am o mulţime de bărbaţi în jur care nu-mi trezesc interesul, am un soţ care se străduieşte să ne fie bine, dar care provoacă nişte crize în familie când stric tot ce încercăm să reclădim. Am şi un gust amar că mi-am înşelat soţul după zeci de ani şi nu a meritat, deşi acele momente m-au făcut extrem de fericită.

Nu mai am poftă de viaţă, am obosit să lupt, nu mai pun pasiune, entuziasm în nimic. Nu mai am răbdare cu copiii, nu mă mai concentrez la job, simt că mi-am închis viaţa şi mai bine de atât nu va mai fi niciodată.

Sunt încă un copil extrem de sensibil care pune orice la suflet. Nu ştiu să mă schimb, aşa că îndrăznesc un strigat timid de ajutor.

Nu pentru mine, ci pentru 3 suflete care merită o mama fericită.

Adela răspunde:

Draga mea,

Tot ce pot să spun despre tine este că, pur și simplu, tânjești după iubire. Însă, nu avem ce face, nu putem să controlăm iubirea – nici pe cea pe care o simțim, și cu atât mai puțin pe aceea pe care o primim de la alții. În privința acelui bărbat care te-a pus pe jar, nu ai ce face, nu va veni după tine cu forța. De asemenea, nu-l poți determina pe soțul tău să se oprească din crize. Și, dacă îți dai seama că ești un copil sensibil, probabil că, de dragul tău și al familiei tale, este momentul să încerci și o altă atitudine. Nu mi-e teamă că n-ai să înțelegi, deja mi-ai dat dovadă că poți multe – dacă vrei. Se pare că ai ajuns la etapa în care este timpul să oferi, mai mult decât să primești. Să începi să observi bucuria celorlalți și să te bucuri și tu de ea. Să colectezi cât mai multe ”mulțumesc”-uri din inimă, din partea celorlalți, și să te uiți mai puțin în ograda ta. Când viața pare că ne închide toate ușile, nu ne ajută cu nimic să ne trântim pe jos și să urlăm bocănind din picioare. Așadar, ce-i de făcut? Ne îndreptăm coloana, respirăm adânc, zâmbim pline de încredere și ne întrebăm: ”Pe cine putem să facem fericit astăzi?”. Nu va fi ușor, dar nici imposibil. Din experiența mea și a altora, când Dumnezeu ne interzice accesul la un bărbat, în timp se dovedește că a fost mai bine așa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE