De când lumea si pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.
Cuprins:
Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.
Dragă Adela, Numele meu este Miky și am 22 de ani. Acum un an m-am despărțit de fostul meu prieten pentru că nu mai simtețam că mă iubește și nu îmi mai oferea siguranța unei relatii stabile, De câte ori ne certam, mă trimitea la mama și am zis că e mai bine să ne despărțim și, la fix o lună, am cunoscut la noul meu loc de munca un bărbat însurat, care mi-a atras atenția și încet, încet, m-am îndrăgostit de el și m-am culcat cu el. Prima oară am regretat, dar, după, am început să țin și mai mult la el. Dar el s-a răcit de mine, postează poze cu soția și cu fetița lui și nu știu ce să cred și ce să fac. Ajută-mă!
Dragă Miky, Știu că o să te doară ce-ți spun dar… pentru el ai fost doar o aventură. Bărbații căsătoriți mai calcă strâmb dar, până la urmă, dacă își iubesc nevasta, se întorc la ea. Dacă spui că postează pe facebook poze cu familia lui, e clar că acesta e mesajul lui pentru tine. Sfatul meu este să fii demnă și să nu te milogești de el. N-are rost să-l valorizezi mai mult decât merită. Chiar dacă acum nu-ți dai seama, pentru tine el a fost doar un pansament, de care aveai nevoie pentru a trece peste perioada dureroasă de după acea relație eșuată. Ce ai tu de făcut acum este să lucrezi cu tine. Dezvoltă-ți încrederea în sine, stima de sine, iubirea de sine. Lucrează cu un coach sau cu un psiholog – de preferință să le alegi să fie femei. Ai nevoie să te vezi așa cum ești în realitate, o femeie liberă și puternică, care merită tot ce este mai bun pe lume. Bărbatul acesta însurat este doar unul dintre milioanele de bărbați care există. Poți să alegi unul cu mai multe calități apropiate de nevoile tale. N-are rost să te mulțumești numai cu firimituri. Chiar poți avea o relație adevărată, în care să nu mai suferi.