O campanie pentru descoperirea Andorrei
Cu 90% din teritoriu acoperit de munți și păduri, Andorra cere turiștilor să îi exploreze frumusețile: „La noi nu există aglomerație, iar natura este la fel de frumoasă ca în Elveția”, relatează publicația Blic. În timp ce multe destinații europene se confruntă cu turismul de masă și infrastructura supraaglomerată, acest mic stat din Pirinei se luptă cu lipsa vizitatorilor care să rămână mai mult de o zi.
Situată între Franța și Spania, Andorra a lansat recent o campanie pentru a atrage turiștii interesați de natură, cultură și sporturi de iarnă. Guvernul dorește să schimbe percepția generală conform căreia țara este doar o destinație pentru excursii de o zi. Majoritatea vizitatorilor vin pentru excursii scurte din Barcelona și alte regiuni ale Cataloniei, dar țara își propune să devină o destinație pentru sejururi mai lungi.
Autoritățile evidențiază peisajele montane spectaculoase, siturile protejate de UNESCO și cele peste 300 de kilometri de pârtii de schi întreținute.
Natură pură și patrimoniu UNESCO
Mai mult de 90% din teritoriul Andorrei este acoperit de munți, păduri și pajiști, ceea ce o transformă într-un paradis pentru iubitorii de drumeții. Situată în inima Munților Pirinei, Andorra se mândrește cu 65 de vârfuri ce depășesc 2.000 de metri altitudine. Cel mai înalt punct, vârful Coma Pedrosa, atinge 2.946 de metri, iar cea mai joasă altitudine a țării este la 870 de metri.
Pe lângă peisajele naturale, aproximativ 10% din teritoriul său este protejat de UNESCO, un procent impresionant pentru o țară atât de mică. Totodată, Andorra găzduiește un număr remarcabil de muzee, situându-se imediat după Vatican în ceea ce privește densitatea muzeelor pe kilometru pătrat.
O destinație de iarnă de top
Andorra este bine-cunoscută pentru stațiunile sale de schi, devenind una dintre cele mai populare destinații de iarnă din regiune. Cu peste 300 de kilometri de pârtii și o altitudine medie de 1.997 de metri, țara atrage anual pasionați ai sporturilor de iarnă din întreaga lume.
În plus, cele trei văi înguste care se întind între masivele muntoase oferă o combinație unică de peisaje spectaculoase și liniște, făcând din Andorra o alternativă mai puțin aglomerată la Elveția, dar la fel de impresionantă.
A șasea cea mai mică țară din Europa
Cunoscută oficial sub numele de Principatul Andorra, aceasta are o suprafață de doar 468 de kilometri pătrați, ceea ce o face de vreo trei ori și jumătate mai mică decât județul Ilfov. De asemenea, capitala sa, Andorra la Vella, este situată la cea mai mare altitudine dintre toate capitalele europene, la 1.023 de metri peste nivelul mării. Populația țării este de aproximativ 84.000 de locuitori.
Sistemul politic este unic în lume, țara fiind condusă în mod simbolic de doi co-prinți, mai exact de episcopul spaniol de Urgell (un lider al Bisericii Catolice n.r.) și de președintele Franței. Din punct de vedere economic, este un adevărat paradis al cumpărăturilor datorită taxelor foarte mici, având un TVA de doar 4,5%.
Dacă privim clasamentul celor mai mici state din Europa, Andorra ocupă locul al șaselea, după: Malta, un arhipelag mediteraneean cu o suprafață de 316 kilometri pătrați, faimos pentru istoria sa bogată și plajele însorite; Liechtenstein, un microstat alpin situat între Elveția și Austria, care se întinde pe doar 160 de kilometri pătrați; San Marino, o republică istorică superbă, complet înconjurată de Italia, având o suprafață de numai 61 de kilometri pătrați; principatul Monaco, faimosul refugiu de lux de pe Riviera Franceză, care măsoară doar doi kilometri pătrați; respectiv Vatican, statul papal situat chiar în inima Romei, care are o suprafață de 0,49 kilometri pătrați.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d7f50d44c62bb755c25c3608dde90be9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_56452724a85ae26fdfb3e02b55b46811.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ab8889c88ca02721a5966d79b1090596.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7b58798e091ca842e86fbefd4adc058b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ee69c35211d26987bf72f8b6b198cd13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9ab2f2326f8ac5d17c99a9e8dcab86e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6fd9c52acb6c7c2b8a177a54f2edbda6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_da1b2b6b5b57ac3ecc56f2353147cb4a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_9652b78b50253d84242bc29f4afa1984.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_783e6f38c9b6ff204cc3bd568b4eec1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_cfa2d1bd66665a7ffe3f5f2ff7fbe975.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_acfde8b02a265c16c0d2cbe2cb1d2594.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7d8d069c9353251c3a2eb96f2628457d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_7953bf48c149cb5fb5b74121148ee8fa.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a6ad2cf3bdedc721f9cc97ea1ebf4fcc.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b80879934c3485e2076810075562aa6d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_97d459e75dec028232153f675c0799f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b6e42c99cf706e7edb996efddf551a1c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_06862f62ececd840f47c90a6ed6af01d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7b35e5c0809215e8f302ff97b0b59538.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_ecd223e72b36d1eba50c6af847935a44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cfe18616805a81c3efb47834393ac898.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_850bfdc8547430f11281941b12aed30a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_88ef2a3b1495a314159d09faa40745bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_be547bed444789f9363a0e0b427a013a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/whatsapp-image-2026-06-04-at-18-24-32-e1780590356739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/718659855184041409421523175504270667744721720n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/mara-banica-3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_c2a97900b413a92fb8f4255d74072279.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0bc6276d474521b98255c3b9833df291.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_555b2eec030c1505346473057ed36313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_6769d8c453a0047a6cd1b4889e743c1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/diana-sosoaca-vladimir-putin-sankt-petersburg.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gettyimages-51093187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bancnote-lire-sterline-portofel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/o-femeie-a-castigat-31-000-de-euro-fara-sa-faca-nimic-iar-dupa-4-ani-trebuie-sa-dea-banii-inapoi--foto-profimedia-e1780774721247.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/horoscop-7-iunie-2026.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/9999.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/modele-subiecte-limba-romana-oral-bacalaureat-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masca-de-fata-cu-capsuni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avantajele-si-dezavantajele-de-a-calatori-singur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/05/cat-alcool-se-pune-la-visinata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cfr-marfa-agerpres5646169-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/urgente-spital-floreasca-bucuresti-foto-eli-driu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bani-vames-germania-roman-autostrada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ploaie-torentiala-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/digi-romania-e1488789645761.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilustratie-strada2-pensionari-tineri-in-parc--foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/eugen-tomac-nicusor-dan--foto-facebook.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.