Stările nesuferite (greaţa, în special) pe care le poţi avea, în timpul călătoriei cu avionul sau cu vaporul au aceeaşi sursă ca şi răul de maşină: se produce o hiperstimulare a receptorilor echilibrului, situaţi în urechea internă.
* starea de rău, în acest mijloc de transport, îşi arată colţii în special când avionul pierde sau ia brusc înălţime
* ca să o atenuezi, consumă alimente cât mai uşor de digerat, în zilele care preced călătoria şi evită alcoolul, tutunul, cafeaua, ceaiul
* înaintea îmbarcării, ia un sedativ uşor
* mestecă gumă de mestecat - această activitate banală distrage creierul de la preocuparea lui obsesivă ("O să-mi fie rău, o să-mi fie rău!!!").
* regulile alimentare sunt cele de mai sus
* instalează-te pe punte cât mai aproape de cabina comandantului şi astfel încât să stai cu faţa spre sensul de înaintare a vasului
* nu coborî la nivelele inferioare ale ambarcaţiunii - acolo tangajul este mai accentuat, iar răul de mare se manifestă mai dur.