Andrei Dragoş Secăreanu, 30 mai 1990, ora 13.30, Pucioasa. Gemeni cu ascendentul în Fecioară. Aveţi o astrogramă complexă, ceea ce denotă o persoană cu o misiune specială pe plan social sau, cel puţin, în grupul în care activaţi la un moment dat. Există şi destule aspecte tensionate între planete, care vă asigură motivaţiile necesare pentru a depăşi starea de mulţumire care urmează după fiecare etapă dusă la bun sfârşit. Se poate vorbi de înzestrari artistice, cel mai probabil în domeniul actoriei. Se anunţă o viaţă cu multe posibilităţi, cel puţin interesantă, dacă nu deosebită.
Florentina Barbu, 5 octombrie 1978, ora 4.30, Urziceni. Balanţă cu ascendentul în Fecioară. Există aspecte care indică posibilitatea de a ajunge la o situaţie foarte bună din punct de vedere material, ca urmare a deciziei curajoase de a nu mai depinde de nimeni. Poate apărea un conflict interior destul de pronunţat între dorinţa de a face pe placul partenerului şi de a face sacrificii pentru el şi nevoia de a deveni mai independentă. Vă realizaţi idealurile personale prin eforturi proprii. Bineînţeles că vor apărea şi persoane care vă vor ajuta la momentul potrivit. Este bine să renunţaţi la căutarea perfecţiunii.
Lucian Marinescu, 6 noiembrie 1964, ora 9.45, Bucureşti. Scorpion cu ascendentul în Săgetător. Dacă ora este bună, se poate vorbi de multe încercări pe care trebuie să le treceţi cu calm, curaj şi păstrându- vă încrederea în puterea divină a Creatorului. Situaţia financiară poate fi dificilă, în sensul că banii vin, dar sunt puţini şi nu ajung pentru mare lucru. Trebuie să vă gândiţi serios la felul în care vă purtaţi cu cei din jur, indiferent cât de importanţi sunt pentru dv. aceştia. Renunţaţi la ideea că relaţia de cuplu vă poate ajuta să vă schimbaţi situaţia materială. Nu vă lipsesc prietenii, dar le exageraţi calităţile şi nu prea le vedeţi defectele.