Ce vrea Porumboiu

Unii pun graba lansării (în plină vară) pe seama dorinţei distribuitorului de a capitaliza pe succesul de la Cannes. Asta ar fi valabil dacă România ar fi Franţa – sau orice altă ţară civilizată -, în care mersul la cinema e la fel de firesc ca băutul cafelei de dimineaţă; la noi, e ca şi cum ai lega o diplomă de la Oxford de coada carului cu boi, sperând ca aceştia să vorbească engleză. Posibil ca filmul lui Corneliu Porumboiu să fie o dezamăgire pentru cei care aşteptau de la autorul lui “A fost sau n-a fost?” încă o satiră comic-absurdă în decor de Vaslui. Vasluiul e tot acolo (ba, chiar, aici vezi mai mult din el decât în filmul precedent, care 50% se petrecea într-un studio TV), absurdul la fel, dar comicul s-a făcut mai mic, scoţând capul, când şi când, dintr-o întorsătură de frază sau din… Mirabela Dauer! Scena în care soţia (Irina Săulescu) poliţistului Cristi (Dragoş Bucur) îşi pune în buclă, pe computer, şlagărul “Nu te părăsesc, iubire” are un haz decalat şi neaşteptat – care vine din întâlnirea în acelaşi cadru a maniei muzicale cu analiza de text.

Dar “Poliţist, adjectiv” nu se vrea urmarea lui “A fost sau n-a fost?” şi, dacă nu-i va încânta pe fanii acestuia la fel de mult, e şi mai puţin probabil să intereseze un public care-l găsise şi pe acesta un fel de banc lent. Este, însă, un film radical în ceea ce-şi propune, care împinge cinematograful românesc (pe al lui Porumboiu, în orice caz) într-o direcţie surprinzătoare. Porumboiu a făcut un film poliţist, substantiv: unul în care intriga n-are importanţă, DEX-ul devine personaj, iar flagrantul final e desenat cu creta pe o tablă…

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE