„Croazierele spre nicăieri”, evadare din cotidianul COVID, în Hong Kong. „Când stai la coadă la îmbarcare, te simți ca în vacanță”

Comentează

Hong Kong a decis să permită efectuarea așa-numitelor croaziere „spre nicăieri": navele ies pe mare pentru un parcurs de doar câte sute de mile marine, iar după două-trei zile se întorc în același port, fără a face vreo escală. Săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Blick, a publicat impresii despre călătoria la bordul „Genting Dream”, o navă de croazieră operată de compania Dream Cruises. Cabinele sunt ocupate pe jumătate, iar turiștii trebuie să fie vaccinați și să prezinte un test negativ. Scopul acestei „bizarerii”: o ieșire din cotidian, în condițiile politicii „Zero Covid”.

În Hong Kongul dens populat - are 7,4 milioane de suflete -, majoritatea locuitorilor nu au părăsit orașul de când a izbucnit pandemia, în urmă cu aproape doi ani. Fiecare trecere a frontierei duce la o carantină de cel puțin două săptămâni la întoarcere. Chiar și o excursie în Macao se supune acelorași restricții.

Sfârşitul politicilor stricte „Zero Covid” nu este avut în vedere de autoritățile celor două regiuni administrative speciale chineze Hong Kong şi Macao. Și din ce în ce mai mulți oameni din Hong Kong, în special, se simt ca și cum ar trăi într-o „închisoare”.

Pentru ca nemulțumirile să nu „explodeze”, guvernul a venit cu o propunere specială, care poate părea o bizarerie: „croaziere spre nicăieri” la bordul „Genting Dream” sau al altor nave destinate croazierelor de lux.

Potrivit „Der Spiegel”, care a avut un reporter la bord, călătoria se derulează pe doar câteva sute de mile marine în larg, iar nava se întoarce în port după două-trei zile.

Politica „Zero Covid” se aplică întregii nave: doar jumătate din cabine sunt ocupate (jumătate din capacitate de 3.352 de locuri), iar oricine dorește să obțină un loc trebuie să prezinte dovada vaccinării, dar și un test negativ. Fiecare cameră are propriul sistem de ventilație.

Cel mai important instrument de pe nava „Zero Covid” este „Tracey”, un jeton negru cu un cod de bare alb. Pasagerii trebuie să poarte non-stop acest accesoriu, singurul mod care garantează urmărirea perfectă a contactelor, în cazul în care apare un focar de coronavirus.

„Aș putea sta ore-n șir să privesc marea”

Cei mai mulți dintre pasageri spun că excursiile nu sunt de ratat. „Nu am nevoie să cobor, tot ce am nevoie este o vedere la mare”, a explicat un pasager. „Aș putea să stau ore în șir pe punte și să privesc spre Marea Chinei de Sud”, a completat turistul.

Orice distragere a atenției de la viața de zi cu zi, îngrădită de pandemie, este binevenită. „Fac asta pentru copiii mei, sunt pentru a doua oară în croazierele spre niciunde”, explică o mamă. „Copiii au nevoie de varietate. Când stai la coadă, la îmbarcare, la controlul pașapoartelor, te simți ca și cum ai fi în vacanță”, adaugă femeia.

Pe punte, mulți așteaptă cu nerăbdare ca sălile de cazino să-și deschidă ușile, în apele internaționale. Sau sunt atrași de petrecerile tematice, cum a fost cazul „Oktoberfestului” german, sărbătorit cu muzică și bere nemțească.

În afara cabinelor luxoase, nava are piscină, zonă de magazine și sală de fitness.

Minicroaziera are dublu scop: pe de o parte, oferă locuitorilor din Hong Kong o schimbare binevenită de peisaj. Pe de altă parte, unii angajați din industria turistică, puternic zguduită de criza de COVID, își pot găsi temporar un mijloc de trai.

„Genting Dream” pleacă de trei ori pe săptămână și oferă sute de locuri de muncă. Nu toată lumea este însă fericită.

„Mă bucur că am revenit în afaceri, dar se pare că această croazieră se referă mai mult la divertisment decât la cumpărături”, a declarat o vânzătoare din duty-free.

Fotografii: dreamcruiseline.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
22:00
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
21:19
Mesajul transportatorilor din COTAR pentru ministrul Transporturilor, după problemele TollRo: „Parcă suntem proştii Europei”
21:09
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!