De unde știe creierul nostru ce este real, atunci când credem că vedem lucruri sau auzim voci

Toți suntem vulnerabili

Lăsând la o parte „cinematograful viu”, adesea emoționant, al viselor noastre, suntem cu toții mai vulnerabili la „a vedea lucruri” decât am putea presupune la prima vedere.

Aproximativ patru cincimi dintre persoanele care au suferit un doliu recent raportează o întâlnire cu persoana iubită: cel mai adesea, un sentiment viu al prezenței, dar unii aud, văd sau vorbesc cu ea.

Până la 60% dintre persoanele care își pierd vederea mai târziu în viață văd lucruri care nu există, uneori imagini extravagante.

O femeie în vârstă de 20 de ani, legată la ochi timp de 12 ore, a văzut „orașe, ceruri, caleidoscoape, lei și apusuri de soare atât de strălucitoare, încât „abia se poate uita la ele””.

După pierderea unui membru – mână sau picior – majoritatea oamenilor poartă o „fantomă constantă sau inconstantă a membrului lipsă”, după cum a spus Weir Mitchell, neurologul american care a inventat termenul de membru-fantomă după ce a studiat 90 de cazuri din timpul războiului civil american.

Aceste exemple se referă la vedere, modalitatea noastră senzorială dominantă, dar și alte simțuri pot genera halucinații convingătoare: aproximativ unul din 10 dintre noi va auzi la un moment dat o voce care pare să vină din exterior, dar care se dovedește a fi autogenerată.

Recomandări

George Simion și Anamaria Gavrilă își depun candidaturile la alegerile prezidențiale, din partea suveraniștilor: „Unul dintre noi se va retrage”

Pentru unul din 100 – sunt excluse persoanele care merg la psihiatru – acest lucru se întâmplă în mod regulat. Cum conspiră mintea și creierul nostru pentru a crea aceste experiențe înșelătoare?

„Percepția este un fel de act, însă imaginativ”

Studiile privind imagistica deliberată – în care subiecților li se spune să „vizualizeze un măr cu ochii minții” – și halucinațiile arată că acestea au același punct de plecare: ambele implică activitate în regiunile senzoriale ale creierului.

Aceasta poate fi uimitor de asemănătoare cu activitatea care apare atunci când percepem lumea reală din jurul nostru. Asemenea similitudini, între activitatea creierului în timpul imaginației și în timpul percepției reale, au o implicație profundă: percepția este un fel de act, însă imaginativ.

Percepția este mult mai dependentă de cunoștințele prealabile, create cu grijă. Expertul contemporan Anil Seth o spune frumos:

„Avem tendința de a considera că percepția are loc din exterior spre interior, dar de cele mai multe ori are loc din interior spre exterior”.

Cu o sută cincizeci de ani mai devreme, istoricul și psihologul francez Hippolyte Taine scria prevăzător în acest sens:

„Percepția externă este un vis interior care se dovedește a fi în armonie cu lucrurile exterioare; și în loc să numim halucinație o percepție externă falsă, ar trebui să o numim percepția externă adevărată.”

Recomandări

Care sunt pașii pe care Ucraina și Rusia ar trebui să îi respecte pentru a ajunge la un armistițiu durabil STUDIU

Cum se face distincția

În cazul în care percepția este un fel de halucinație adevărată, apare o problemă: cum putem distinge ceea ce ne imaginăm de ceea ce percepem?

Exemplele de mai sus arată că nu reușim întotdeauna; ne putem confunda imaginațiile cu realitatea, de obicei în mod tranzitoriu, dar uneori, în psihoză, de exemplu, mai persistent.

Se întâmplă și invers: în „efectul Perky”, oamenii pot confunda un stimul extern slab cu o imagine generată mental, ceea ce sugerează o suprapunere între percepție și imaginație

În general însă, arată specialiștii, lucrurile merg bine. Unele reguli generale sunt utile – niveluri ridicate de vivacitate și detaliu, lipsa de efort și coerența sugerează că privim lumea reală – dar nu întotdeauna.

Visele cu ochii deschiși pot fi vii și fără efort; căutarea unei destinații în ceață densă poate fi dificilă și experiența rezultată poate fi nedistinctă. Cumva totuși creierul cântărește șansele și, în general, obține răspunsul corect.

„Uriașii” lobi frontali

Cum realizează acest lucru? Cercetările în domeniul inteligenței artificiale oferă câteva indicii interesante. În modelele „generative adversare”, două elemente se combină pentru a învăța despre un anumit aspect al lumii: partea „generativă” urmărește să îl prezică și cât mai precis posibil; „adversarul” face tot posibilul să decidă ceea ce este căutat în lumea reală.

Recomandări

Europa a ripostat dur în prima zi de tarife impuse de Donald Trump la oțel și aluminiu. Cum sunt taxate mărfurile americane

Modelul generativ îmbunătățește constant jocul pentru a se deghiza în adevăratul McCoy; adversarul perfecționează constant cunoștințele pentru a distinge autenticul de fals.

Ceva similar se întâmplă în creier. „Adversarul” din creierul uman, însărcinat cu verificarea realității, veghează din uriașii noștri lobi frontali: Zona 10, în special, la vârful cortexului frontal, devine activă în sarcinile care nu cer să decidă dacă elementele au fost văzute sau imaginate. Aceasta este mai mică și mai puțin activă la persoanele cu psihoză decât la persoanele sănătoase.

Este fascinant că vârful lobilor noștri frontali foarte evoluați ar trebui să fie însărcinat cu sarcina vitală „metacognitivă” de a distinge imaginarul de real. Dar asta nu înseamnă că aceleași imaginații nu pot fi surse bogate de dezvoltare a lumii din jurul nostru.

Chimistul Friedrich Kekulé a descris celebra structură circulară a moleculei de benzen după ce a visat șerpi, dintre care unul „și-a prins coada… Ca un fulger, m-am trezit… Mi-am petrecut restul nopții elaborând consecințele ipotezei”.

Un vis l-a ajutat pe Dmitri Mendeleev în formularea tabelului periodic. Einstein și-a imaginat cum ar apărea universul pentru cineva care călătorește pe o rază de lumină.

Scriitorul Malcolm Bradbury a spus: „Toți scriitorii aud voci. Te trezești dimineața cu vocile… și încerci să le prinzi înainte ca ele să fugă”.

Procesele suprapuse din creierul nostru dinamic ne permit să percepem, să ne imaginăm și să creăm mereu. Așa cum ne-a sfătuit Kekulé: „Să învățăm să visăm, domnilor, și atunci poate vom afla adevărul”.

Urmărește-ne pe Google News