Dreame H15 Pro Heat: când curățenia nu mai este un maraton de weekend

Comentează

În multe case, curățenia urmează un calendar aproape nescris: există curățenia generală de dinaintea sărbătorilor, curățenia de weekend și acele intervenții rapide din timpul săptămânii, menite să țină lucrurile sub control până sâmbătă.

Mult timp am acceptat acest ritual ca pe o regulă firească a vieții de adult. În multe familii, weekendul este un fel de reset colectiv al casei: cineva dă cu aspiratorul, altcineva șterge praful, cineva se ocupă de baie, iar lista de sarcini pare să se lungească exact pe măsură ce bifezi din sarcini.

Arhiva foto

Între timp, însă, s-a schimbat nu doar ritmul în care trăim, ci și felul în care ne raportăm la ordine și curățenie. Nu mai avem nici timpul, nici răbdarea de a concentra toate treburile casei într-o singură zi și, poate mai important, nu mai simțim nevoia acelui „reset” complet la finalul fiecărei săptămâni.

Preferăm să menținem lucrurile sub control puțin câte puțin, exact în momentele în care apar micile accidente inevitabile ale vieții de zi cu zi.

Pentru că există o altă regulă nescrisă a vieții de adult: imediat după ce ai terminat curățenia, cineva varsă ceva. De cele mai multe ori, chiar tu.

Iar întrebarea pe care o ridică Dreame H15 Pro Heat este simplă: de ce aspiratul și spălatul podelei au rămas, atât de mult timp, două activități separate?

H15 Pro Heat le combină și adaugă un detaliu care schimbă semnificativ experiența de utilizare: datorită tehnologiei ThermoRinse™, aspiratorul spală podelele cu apă caldă, de până la 85°C.

Poate părea o simplă specificație tehnică, însă oricine a încercat să curețe urmele lipicioase rămase după suc, sosurile uscate sau pelicula fină de grăsime din bucătărie știe că temperatura face diferența. În practică, asta înseamnă că nu mai trebuie să revii de două sau trei ori asupra aceleiași pete și nici să scoți tot arsenalul de produse de curățenie pentru accidentele mici, dar surprinzător de persistente.

Rezervoarele separate pentru apa curată, cu o capacitate de aproximativ 800 ml, și pentru apa murdară, de până la 650 ml, fac posibilă folosirea permanentă a apei proaspete pe parcursul întregii sesiuni de curățare, astfel încât podeaua nu este spălată cu apă recirculată, ci curățată constant cu apă proaspătă.

Puterea de aspirare de până la 22.000 Pa îi permite să adune fără efort praful fin, firimiturile, părul de animale și resturile mai mari, în timp ce senzorul RGB, de cinci ori mai sensibil decât generațiile anterioare, detectează nivelul de murdărie și ajustează automat puterea de aspirare, debitul de apă și intensitatea curățării.

Detaliile care fac diferența apar însă în locurile pe care le ignori cel mai des: spațiul de lângă plinte, colțurile greu accesibile sau zona de sub canapea.

Brațul robotic GapFree™ AI DescendReach reduce spațiul dintre perie și perete până la 0 mm, eliminând una dintre cele mai frecvente frustrări ale curățeniei: praful rămas exact lângă plintă.

În același timp, tehnologia 180° Lie-Flat Reach îi permite să ajungă sub mobilierul jos, iar sistemul Triple-Edge Cleaning extinde zona de curățare către margini și colțuri greu accesibile.

Arhiva foto

Pentru locuințele în care există animale de companie, tehnologia TangleCut™ rezolvă una dintre cele mai neplăcute părți ale curățeniei: firele de păr încurcate în perie. Sistemul taie și previne acumularea firelor de păr în jurul periei, reducând considerabil nevoia de întreținere manuală.

Și pentru că adevăratul paradox al curățeniei moderne este că, uneori, trebuie să cureți aparatul care tocmai a făcut curat, H15 Pro Heat încearcă să rezolve și această problemă. După fiecare utilizare, peria intră automat într-un ciclu de autocurățare ThermoTub™ cu apă fierbinte de până la 100°C, urmat de AI Drying, un sistem care adaptează automat timpul și temperatura de uscare, de până la 90°C, în funcție de nivelul de umiditate detectat.

Cu o autonomie de până la 72 de minute în modul standard și până la 20 de minute în modul cu apă caldă, H15 Pro Heat poate curăța suprafețe de până la 520 m² cu o singură încărcare.

Sistemul GlideWheel™ reduce efortul necesar în timpul curățeniei, ajutând aspiratorul să alunece mai ușor printre scaune, mese și alte obstacole care apar inevitabil într-o casă locuită, iar aplicația DreameHome permite personalizarea sesiunilor de curățare și controlul dispozitivului direct de pe telefon.

În fond, adevărata schimbare nu ține de numărul de funcții sau de specificațiile tehnice, ci de felul în care ne raportăm la curățenie: nu ca la un maraton de weekend, ci ca la o serie de lucruri mici, pe care le integrăm firesc în viața de zi cu zi.

Dreame H15 Pro Heat face parte din ecosistemul de produse smart pentru casă dezvoltat de Dreame și este disponibil în România prin rețeaua de retaileri și parteneri autorizați ai brandului, inclusiv eMAG, Altex, Flanco și evoMAG: https://altex.ro/aspirator-cu-spalare-dreame-h15-pro-heat-hhr48a-0-8l-autonomie-max-70-min-14-4v-negru-argintiu/cpd/HHR48A/ 

Sursă foto: Dreame România

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: promo
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește