Bună, dragă X. Am să-ţi spun aşa, din moment ce nu te-ai semnat şi nu ştiu nici cui mă adresez, nici ce vârstă are persoana cu care vorbesc… Ce anume te face să crezi că ai avut vreodată orgasm, din moment ce spui că nu ai simţit nimic deosebit? Momentul culminant într-un act sexual tocmai asta implică, o senzaţie specială, denumită orgasm. Fără această stare specială, care în mod cert se diferenţiază de restul actului, nu poţi spune că ai avut orgasm…
Tind să cred că tu şi partenerul tău sunteţi foarte tineri şi ştiţi prea puţine despre sex, iar el fie nu se pricepe, fie nu-şi dă silinţa să te stimuleze suficient de mult sau de bine pentru a ajunge la orgasm.
În primul rând, se ştie că o femeie are nevoie de un preludiu mai lung pentru a atinge plăcerea. În al doilea rând, foarte multe femei – majoritatea, chiar – ating orgasmul prin stimulare clitoridiană, nu vaginală…
Aşadar, stai de vorbă cu iubitul tău despre aceste două lucruri şi poate schimbaţi puţin modul în care faceţi dragoste, ţinând cont de ele. S-ar putea ca în felul acesta să atingi şi tu culmile plăcerii, pentru că, repet, nu cred, din ce-mi spui tu în scrisoare, că ai ajuns până acum la orgasm…
«E normal ca erecţia mea să ţină mai puţin de 15 minute»
Bună ziua, aş vrea să ştiu dacă e normal ca erecţia mea să ţină mai puţin de 15 minute. Tare mi-e frică să nu am ceva! Poate fi din cauză că în timpul actului sexual mă gândesc la alte lucruri, de exemplu, la discuţiile pe care le am pe net cu fetele? Sau să fie din cauză că fumez? Florin, 22 de ani, Roşiori de Vede.
Dragă Florin, normalitatea e relativă şi diferă de la persoană la persoană, fiind influenţată de mulţi factori – sociali, culturali, educaţionali. Faptul că te gândeşti la alte lucruri în timpul actului sexual poate fi o explicaţie, într-adevăr, pentru erecţia de scurtă durată. Din moment ce mintea îţi fuge la altele şi nu te poţi concentra, e normal ca erecţia să te lase.
Înţeleg că prin discuţiile pe care le pomeneşti cauţi să-ţi fie confirmată puterea de seducţie, iar cuceririle pe care le faci pe net îţi aduc o mare satisfacţie. Iată, însă, că îţi creează probleme în pat. Mai devreme sau mai târziu va trebui să renunţi la acest obicei sau să încerci să separi dialogurile de pe net de actul sexual. Altfel, nu văd cum s-ar putea îmbunătăţi performanţele tale.