MENIU CAUTĂ
, de Florin Ghioca

Emisiunile lui Radu Paraschivescu, scoase din grila Digi 24. „Mi s-a propus să lucrez pro bono”

Distribuie

Emisiunile „Pastila de limbă” și „Dă-te la o carte”, realizate de scriitorul Radu Paraschivescu la Digi 24, vor fi scoase din grila postului. Anunțul a fost făcut chiar de către realizator, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Cu tristă ironie, dar în același ton vesel cu care și-a obișnuit publicul în mai bine de patru ani de emisiuni, Radu Paraschivescu anunță:

„După aproape cinci ani, «Pastila de limbă» și «Dă-te la o carte» ies din grila postului Digi 24. Fie-le amintirea pastelată. Le mulțumesc tuturor celor le-au urmărit și mi-au dat sugestii. Cavalerește, conducerea m-a anunțat că edițiile filmate pentru martie, opt la număr, nu vor fi plătite. Cu aceeași eleganță, mi s-a propus să lucrez pro bono. Ca o fiară arghirofilă, am refuzat”, a scris Paraschivescu.

În afara celor două emisiuni, Radu Paraschivescu mai colaborează cu DigiSport, cu Digi FM (este prezent în matinalul de joi) și cu site-ul Digi 24 (unde semnează săptămânal). Aceste colaborări încă rămân active și valabile, conform scriitorului.

Totodată, Radu Paraschivescu este și editorialist GSP, publicând săptămânal articole de opinie în Gazeta Sporturilor și pe www.GSP.ro.

Digi 24 se află într-un plin proces de restructurare. Grupul a anunțat deja că urmează să închidă toate cele opt stații locale, păstrând totuși echipe locale de jurnaliști, care vor transmite pentru stația din București.

În afara concedierilor din teritoriu, stația de știri nu a mai prelungit o serie de contracte, inclusiv unor agajați de la centru. Printre cele mai cunoscute nume, Tudor Mușat și Adriana Nedelea. La fel s-a întâmplat și cu oameni din conducerea site-ului Digi24, Dan Cristian Turturică (șeful site-ului). Laurențiu Mihu (redactor-șef adjunct), Doru Cireașă (redactor economic) și Andreea Nicolae (politic).


„Dosarul Moscova 2” este numele pe care BNR l-a dat documentelor de la Brașov. Bucătarul Attila Szocs, un maghiar din Brașov, și iranianul Rezaei Kejani Davood au făcut o descoperire care reaprinde o veche dispută istorică și de patrimoniu

 

Comentarii