Horoscop | Răspunsuri la scrisori

Comentează

Paula Niţescu, 20 iunie 1959, ora 21.40, Brăneşti. Gemeni cu ascendentul în Capricorn. Există riscul dezvoltării unui conflict cu propria persoană. Puteţi deveni propriul duşman fără să realizaţi. Acest risc trebuie conştien­tizat şi controlat, pentru că poate avea consecinţe asupra sănătăţii, fizicului şi sufletului. Trataţi cu delicateţe relaţiile, chiar dacă partenerul pare să nu corespundă idealurilor dv. Există o doză de ambiţie aproape devoratoare, care vă poate asigura motivaţia pentru a re­­uşi, dar nu şi acel sentiment de împăcare pe care îl căutaţi. Acesta poate fi obţinut printr-o viaţă personală şi de familie armonioasă.
Raluca Ioana Domniţanu, 29 mai 1986, ora 7.40, Galaţi. Gemeni cu ascendentul în Rac. Are suflet bun şi calităţi care o re­­comandă pentru orice me­­serie prin intermediul căreia poate intra în contact cu oamenii, pentru a le alina suferinţele sau a-i reuni într-un scop umanitar. Are nevoie de independenţă, dincolo de orice sprijin din partea apropiaţilor. Trebuie să îşi urmeze propriul drum, fără să se bazeze pe ci­­neva, ca să poată descoperi de ce e în stare şi să poa­­tă avea încredere în si­­ne. Această evo­luţie e destul de problematică, dacă s-a orientat deja către un me­­diu sigur şi comod, asigurat de altcineva. Prima parte a acestui an va arăta da­­­că e o orientare sănătoasă sau e nevoie de altceva.
Florina Gabriela, 20 iunie 1981, ora 14.00, Slatina. Gemeni cu ascendentul în Balanţă. A­­veţi o mare putere de a­­dap­­­tare, flexibilitate în idei şi în atitudini şi o minte inventivă, care descoperă so­luţii sub presiune. Toate aceste calităţi se pot dovedi foarte utile în viaţa de zi cu zi. Orientaţi-vă către cucerirea unui statut social şi profe- sional pe măsura calităţilor acumulate şi cultivate! Acesta e punctul-cheie al descoperirii de sine şi al cunoaş­­terii limitelor propriei dezvoltări. În privinţa banilor trebuie adoptată o atitudine mai strângătoare, din prudenţă. Puterea de regenerare şi de transformare a propriei personalităţi e deosebită, dar aveţi nevoie de motivaţie. Dacă scopul e descoperirea de sine, progresul devine benefic; dacă vă domină ambiţia şi do­­rinţa de putere, este periculos.
Iulia Schfetz, 6 decembrie 1979, ora 9.30, Ploieşti. Săgetător cu ascendentul în Capricorn. Astrograma arată că nu prea aveţi simţul realităţii şi nu puteţi accepta faptele, persoanele sau situaţiile aşa cum sunt. Până nu veţi face acest lucru, toate speranţele dv. vor fi zadarnice. Se întrevăd unele dificultăţi în recunoaşterea şi manifestarea liberă a sentimentelor, din cauza măsurilor de si­­guranţă pe care vi le luaţi înainte de a accepta gândul că v-aţi putea îndrăgosti. Aveţi mare nevoie de spontaneitate, de prospeţime în gândire şi în concepţii, pentru a vă putea implica în orice relaţie de dragoste. Ca să vă dau informaţii despre o altă persoană e nevoie de acordul explicit al acesteia, nu doar de datele sale.
Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteți un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacœiei Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureæti), precizπnd numele æi data completă a naæterii (anul, luna, ziua, ora cπt mai exactă și localitatea). Menționați pe plic “Pentru Elena Bunescu, astrologul Libertății”. Răspunsul îl veți găsi în aceste pagini ale Suplimentului de weekend şi în Libertatea de duminică



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!