Horoscop | Scorpionii au preocupări artistice

Comentează

Dimineaţa, Soarele intră în semnul Peştilor şi încurajează progresul personal prin sacrificiu, renunţarea conştientă la ceea ce ne ţi­ne în loc, refacerea legăturii dintre uman şi divin şi toleranţa în toate domeniile.

Nu este singur în acest semn al misterului, ci alături de încă trei marcatori astrali. Dintre ei, Chiron e cel mai puternic, promiţând inspiraţie şi descoperire celui care se pune în slujba oamenilor. Încă ne aflăm sub in­fluenţa aglomerării de forţe din zodia Vărsătorului, ca­re continuă să favorizeze inspiraţia, căutarea noului, a originalului în orice domeniu şi a schim­­bării cu orice preţ.

Marte, simbolul forţei şi al energiei fizice, al do­rinţelor arzătoare, trece şi el în ziua de 23 februarie în zodia Peştilor şi ne poate face să vedem clar că planurile şi dorinţele ni se împlinesc mai uşor dacă ne adaptăm la realitate şi apoi o prelucrăm din interior. Transferul de forţe astrale dinspre Vărsător spre Peşti se produce în fiecare an, în aproape a­ceeaşi perioadă, şi poate aduce schimbări importante în conştiinţa colectivă. Acum, mulţi vor dori să înţeleagă care este efectul unui moment de atenţie acordat unei idei cu care nu au mai intrat în contact până acum.

Berbecii trec de la preocupările legate de prieteni, anturaj, deplasări şi discuţii la aspectele pe care le-au neglijat: casa, relaţia cu familia şi sănătatea.
Taurii primesc sprijin din partea unor prieteni, însă nu sub forma dorită de ei. Li se impun limitări, iar senzaţia de neputinţă poate pune stăpânire pe ei. Trebuie să-şi dovedească tăria.
Gemenii
trec de la idee la fapte, de la oferte la o alegere clară de dezvoltare. Viaţa lor s-a schimbat mult, aşa că au priorităţi mai mature.
Racii
trec prin schimbări importante şi pot avea sen­zaţia de instabilitate. N-au motiv de teamă însă, pentru că viaţa îi conduce către o înnoire a ideilor şi con­cepţiilor despre locul şi rolul lor în această lu­me.
Leii sunt pre­ocupaţi de calitatea şi de rezultatele muncii lor, de echilibrul general. Pot simţi nevoia de a adopta alte pasiuni, care să-i ajute să se relaxeze în timpul liber.
Fecioarele
lasă în plan secund problemele de serviciu sau de sănătate pentru o mai mare deschidere faţă de propriile sentimente, care asigură baza celor mai importante relaţii din viaţa lor, în primul rând cea de cuplu.
Balanţele
vor să scape de povara grijilor faţă de familie şi să încre­dinţeze o parte din respon­sabilităţi a­­propia­ţilor, pentru a-i ajuta să se maturizeze. La locul de muncă schimbă abordarea, metodele ori stilul de lucru.
Scorpionii îşi reconstruiesc re­laţia cu copiii, încep noi poveşti de dragoste sau dedică mai mult timp preocupărilor artistice.
Săgetătorii trec la un regim de via­ţă ceva mai calm, fie pentru că petrec mai mult timp cu familia, fie pentru că se decid să schimbe aspectul casei şi să creeze o atmosferă mai primitoare şi mai odihnitoare.
Capricornii sunt a­­vantajaţi. Găsesc la timp oamenii de care au nevoie, iar ochii le cad exact pe rândul pe care aveau nevoie să-l citească.
Vărsătorii se descurcă bine cu toate, chiar dacă persoanele din imediata apropiere le dau bătăi de cap şi le pun răbdarea la încercare. Se documentează asupra următoarei etape de dezvoltare şi fie încep o afa­cere, fie a­deră la un grup care are interese comune cu ale lor.
Peştii intră într-una din cele mai dinamice perioade din viaţa lor. Se vor implica în existenţa ce­lorlalţi, îi vor ajuta cu sfaturi sau prin simpla lor prezenţă senină şi echilibrată.






Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
19:35
Un bărbat din Cluj a fost arestat preventiv după ce a comis șapte furturi în patru câteva zile. Paguba depășește 100.000 de euro
19:26
5 Știri Imobiliare.ro Finance: Apartamentele se vând mai lent, dar construcțiile accelerează. Weekendul acesta, găsești cele mai bune oferte de credit ipotecar la Salonul Imobiliar București
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
18:48
Europa a acceptat să-și elibereze petrolul din rezervele strategice, anunță Donald Trump
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!