Horoscop Urania 10-14 aprilie 2017: Celebrul astrolog Urania anunţă schimbări mari pentru pentru săptămâna a doua din aprilie. Iată la ce trebuie sa te astepti!
Berbec
Între 9 aprilie, după ora 15:35′ şi noaptea de 12 aprilie, se vor pune chestiuni delicate, de echilibru partenerial, conjugal cărora trebuie să li se acorde atenţia şi importanţa cuvenită. Pe 11 aprilie, va avea loc faza de Lună Plină în Balanţă pe casa a VII-a a parteneriatului ceea ce poate atrage un lanţ de ipostaze surprinzătoare. Evoluţia evenimentelor va fi marcată de bruscheţe, de inedit şi de presiunea timpului. Ipostaze deconcertante în privinţa unui conflict deschis, a unui proces sau a negocierilor.
Semnarea contractelor va fi încetinită sau oprită motiv pentru care nu este bine să se forţeze nota pentru ca acesta să se încheie cu orice preţ. Între 12 aprilie, după ora 01:42′ şi 14 aprilie la prânz, preocupări materiale, chestiuni curente, de fiecare zi privind ce presupun operaţiuni băneşti cu sume mici care le vor impune nativilor restrângerea cheltuielilor. Sau răzgândiri, motivate şi de intrarea în mişcare aparent retrogradă a planetei Mercur. Posibile mici activităţi practice răsplătite care le vor asigura „mărunţişul” necesar.
Din 14 aprilie, după ora 13:27′, prilej de a construi planuri legate de o călătorie de interes, de o vizită de prospectare, o excursie sau o strămutare în vederea completării studiilor şi a pregătirii profesionale. Berbecii se vor entuziasma şi se vor mobiliza, dacă li se oferă un capăt de drum în vederea concretizării lui. Şi, cu toate că, pentru moment, nativii nu iau în calcul o şedere îndelungată, unele dintre ele se pot prelungi sau permanentiza, prin confruntarea, la faţa locului, cu oportunităţi şi oferte nebănuite.
Venus retrograd ne încurcă planurile. Află ce zodii au de pierdut din cauza ei!
Taur
Între 9 aprilie, după ora 15:35′ şi noaptea de 12 aprilie, sănătatea nativilor va fi răscolită de tulburări de mai mică sau mai mare intensitate, în funcţie de vârstă şi tablou clinic. Faza Lunii Pline din 11 aprilie, care va angaja cele două case ale sănătăţii, va crea premizele unor dezechilibre organice ce pot agrava o suferinţă organică. Perioadă de stres, nervozitate, nelinişte, insomnie şi frică de necunoscut. La locul de muncă sunt posibile modificări de program sau ale raporturilor de muncă.
Nota generală nu este una favorabilă, contextul astral permiţând măsuri nejustificate, exagerate, abuzive care vor fi contestate de către nativii lezaţi în interesele lor salariale sau profesionale. Între 12 aprilie, după ora 01:42′ şi 14 aprilie la prânz, perioadă a nemulţumirilor, iritărilor sau a crizelor de orgoliu şi mândrie provocate de felul în care se poartă un partener de viaţă, de afaceri, de proiect.
Duşmanii, rivalii ori competitorii acerbi ai Taurilor pot „trece la fapte”, lansând critici, atacuri, comentarii defavorabile, ridicând pretenţii, punând piedici, creând animozitate sau o „atmosferă” nefavorabilă nativilor. Din 14 aprilie, după ora 13:27′, concluzii care impun rigoare, respectare a legii, conformare în faţa unor principii de drept, comerciale, juridice sau morale ce stau la baza unor interese personale legate de bani sau bunuri.
Gemeni
Între 9 aprilie, după ora 15:35′ şi noaptea de 12 aprilie, relaţiile dintre părinţi şi copii pot lua o turnură neplăcută: discuţii aprinse, certuri, măsuri mai mult sau mai puţin pedagogice, cu sau fără efect. Dar este şi posibil şi reversul: din teama de a nu greşi sau de a nu amplifica starea de supărare care planează în familie, părinţii pot lua decizia neinspirată de a nu reacţiona în nici un fel, de a trece cu vederea, de a se face că nu văd şi nu înţeleg ce se întâmplă tocmai pentru a nu fi obligaţi să ia atitudine sau de a se limita la un evaziv „despre asta vom vorbi altă dată”, ratând, tocmai momentul psihologic necesar unei intervenţii în derapajele copilului sau ale adolescentului. În mod asemănător, ca trăire şi reacţie, se pot petrece lucrurile şi în cazul relaţiilor afective.
Scorpionii au una din cele mai grele primăveri din viaţa lor
Luna Plină, va acţiona destul de brutal asupra acestor nativi, va tulbura apele în ceea ce priveşte comunicarea şi încrederea între Gemeni şi prietenii lor astfel că, nativilor, li se poate instala o stare de nesiguranţă cu privire la ceea ce pot face unii dintre apropiaţii lor. Aceia, la rândul lor, se pot purta nepoliticos, dur, grosolan sau agresiv, de la caz la caz, în funcţie de educaţie, vârstă, postură socială şi motiv al discordiei. Între 12 aprilie, după ora 01:42′ şi 14 aprilie la prânz, stare de stres şi iritare, nemulţumiri reprimate la locul de muncă unde, una sau mai multe persoane, le pot face şicane, le pot submina autoritatea ori nu vor „juca” corect.
În planul sănătăţii, posibile răceli duse „pe picioare”, dureri de dinţi (a se evita extracţiile dentare sau operaţiile pe maxilar) şi disfuncţii tiroidiene. Din 14 aprilie, după ora 13:27′, posibile complicaţii parteneriale, confruntări pe chestiuni de principiu sau de legislaţie cu partenerii, mai ales dacă se desfăşoară acte de comerţ. Etapă dificilă în plan procesual.
Rac
Între 9 aprilie, după ora 15:35′ şi noaptea de 12 aprilie, relaţiile dintre părinţi şi copii pot lua o turnură neplăcută: discuţii aprinse, certuri, măsuri mai mult sau mai puţin pedagogice, cu sau fără efect. Dar este şi posibil şi reversul: din teama de a nu greşi sau de a nu amplifica starea de supărare care planează în familie. Părinţii pot lua decizia neinspirată de a nu reacţiona în nici un fel, de a trece cu vederea, de a se face că nu văd şi nu înţeleg ce se întâmplă tocmai pentru a nu fi obligaţi să ia atitudine. Sau de a se limita la un evaziv „despre asta vom vorbi altă dată”, ratând, tocmai momentul psihologic necesar unei intervenţii în derapajele copilului sau ale adolescentului.
În mod asemănător, ca trăire şi reacţie, se pot petrece lucrurile şi în cazul relaţiilor afective. Luna Plină, va acţiona destul de brutal asupra acestor nativi, va tulbura apele în ceea ce priveşte comunicarea şi încrederea între Gemeni şi prietenii lor astfel că, nativilor, li se poate instala o stare de nesiguranţă cu privire la ceea ce pot face unii dintre apropiaţii lor.
Zilele favorabile ale lunii aprilie pentru toate zodiile
Aceia, la rândul lor, se pot purta nepoliticos, dur, grosolan sau agresiv, de la caz la caz, în funcţie de educaţie, vârstă, postură socială şi motiv al discordiei. Între 12 aprilie, după ora 01:42′ şi 14 aprilie la prânz, stare de stres şi iritare, nemulţumiri reprimate la locul de muncă unde, una sau mai multe persoane, le pot face şicane, le pot submina autoritatea ori nu vor „juca” corect.
În planul sănătăţii, posibile răceli duse „pe picioare”, dureri de dinţi (a se evita extracţiile dentare sau operaţiile pe maxilar) şi disfuncţii tiroidiene.
Din 14 aprilie, după ora 13:27′, posibile complicaţii parteneriale, confruntări pe chestiuni de principiu sau de legislaţie cu partenerii, mai ales dacă se desfăşoară acte de comerţ. Etapă dificilă în plan procesual.
Citeşte Horoscopul Urania complet 10-14 aprilie 2017
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b2f802206437f37db4e1a68ad276b627.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77b055df13f1704bc1b7fc2360d6b958.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_cd5b7f677f19c87b92383f9d178397e8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fe0dda47c70e259b9f00ce6e3688414d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cc3be885a7b78fca9b31169a61f95d9c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3eeb8c2c1a2d211eb913407f6fa146a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_262584e292caede6f634db1e9d48c68c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a81feaa7438a13357d7d152969e0d310.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_614e3e84d0b44cab7831d65e490ce9dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_776c79e01e6ab7777ddd387124e05bbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4088089139bcc0c8dd9a04e1ab676d36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/04/sambata-urania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_629fbbbfd37c9a2667b76683290f552f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/elevi-liceu-bucuresti-e1776791178737.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/coif-cotofenesti-bratari-dacice.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8403158-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/anisia-gafton-pro-tv.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8a42b0ebbbc50cd0a03eeaf110bb96b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1776795314942.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cec-medical-cabinet-4-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/punct-de-control-aleatoriu-al-politiei--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-profimedia-e1776781017577.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/profimedia-1087666232-e1776777190293.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/un-tigru-a-sarit-in-public-dupa-ce-plasa-de-siguranta-a-arenei-s-a-rupt-la-un-circ-in-rusia--foto-captura-video.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/milka-monopoly.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ce-inseamna-expresia-a-picat-ca-musca-in-lapte-si-de-unde-vine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-consulta-acte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cele-mai-dificile-cuvinte-de-despartit-in-silabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/galeata-mortar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/petre-emanoil-neagu-a-trecut-de-la-psd-la-pnl--foto-facebook-p-e--neagu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/romania-va-prelua-singurul-port-maritim-fluvial-din-republica-moldova-anunta-ciprian-serban-1-e1772187945919.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-bea-cola.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-la-revolutie-si-pana-in-prezent-federatia-rusa-nu-a-alocat-niciun-leu-catre-primariile-din-dobrogea-in-care-traiesc-comunitati-semnificative-de-rusi-lipoveni-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratii-ase-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/banner-cu-mesaj-rasist-la-meciul-rapid-universitatea-craiova--foto-cristi-preda-gsp-e1776769573552.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-ilie-bolojan-afp20250620636g8zqv1highresromaniapoliticsgovernment-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/acord-liban-israel.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.