Horoscop săptămânal Vărsător – 31 iulie – 6 august 2021

Între 31 iulie și dimineața zilei de 2 august, viața domestică s-ar putea să fie tulburată de evenimente care pot avea loc pe fondul confruntării drastice între Soare, Saturn și Uranus. Teoretic, relația complicată dintre acestea durează de ceva vreme, în această săptămână însă, ele se vor intensifica și vor cunoaște două momente acute: cel deja invocat și perioada din jurul zilei de 6 august.

În joc pot intra și relațiile de familie, ca dialog, înțelegere, cooperare, sentimente, viață curentă, dar se pot petrece și ipostaze speciale care să schimbe datele problemei și atunci întregul eșafodaj familial va trebui apărat, consolidat sau regândit.

Între 2 august, după ora 11:47, și începutul zilei de 5 august, viața sentimentală este volatilă, instabilă, neserioasă și riscantă. Unora le place riscul, e bine și așa!, dar consecințele acestora vor fi neplăcute. Vărsătorii, în dorința lor de nou, de cucerire, de cunoaștere, de experiențe palpitante de viață, nu vor refuza nimic din ceea ce li se oferă, iar unele atașamente vor fi până la urmă asociate cu dezamăgire, cu constatarea că au pierdut timpul, răbdarea sau au risipit momente esențiale din viață pe fleacuri și prostii.

Copiii pot crea, la rândul lor, probleme ce decurg din propria lor condiție fizică (chestiuni de sănătate, de creștere, de educație, de formare și integrare în societate). Cu cei maturi se anunță frecvente schimburi neplăcute de cuvinte.

Între 5 august, după ora 0:17, și 6 august, starea de sănătate a Vărsătorilor va fi una obișnuită, fără riscuri speciale, poate doar o doză mai pronunțată de refuz al hranei, stări de somnolență (pierderea energiei, epuizare în activități aparent distractive). Întreaga săptămână, relațiile matrimoniale, parteneriale, în general și procesuale, în special, trebuie ținute sub control; nu permiteți abuzuri și derapaje din partea nimănui, nici măcar din partea autorităților.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.