Nu au fost emise autorizații pentru tot traseul

Pe contul de YouTube „SkyScraper Ro” a fost publicată o filmare cu stadiul lucrărilor între 29 iunie și 24 iulie. Pasionații de infrastructură, citați de publicația Observatorul Prahovean, au remarcat că progresul este unul evident în comparație cu lunile trecute.

Acest proiect rutier, considerat unul dintre cele mai complexe din Valea Prahovei, include traversarea unui culoar montan îngust, consolidarea versanților, amenajări hidrotehnice și construcția a numeroase poduri și pasaje.

Cu toate acestea, ritmul lucrărilor este influențat negativ de lipsa unor autorizații esențiale. Nu au fost emise încă toate autorizațiile necesare pentru întregul traseu. Din această cauză, anumite sectoare nu au început.

Investiție de aproape 844 milioane de lei

Valoarea totală a investiției, actualizată în martie 2026, este de 843,9 milioane de lei, cu TVA. Lucrările sunt realizate de o asociere de firme al cărei lider este constructorul român Coni SRL, din Prahova, alături de firmele Gott Strasse, Perfect Consult Europe și Automagistral Pivden. Termenul de finalizare este estimat pentru septembrie 2028.

Centura ocolitoare Bușteni – Azuga este amplasată în județul Prahova, pe Valea Prahovei, desfășurându-se paralel cu drumul național DN1 și cu râul Prahova. Traseul are o lungime de 9,44 kilometri și începe în sud din DN1, la km 126+640, în zona dintre Sinaia și Poiana Țapului, la nodul de descărcare prevăzut pentru autostrada A3. De acolo, traseul ocolește stațiunile Poiana Țapului, Bușteni și Azuga, urmărind culoarul feroviar și cursul apei, și reintră în DN1 la km 136+100, la ieșirea din Azuga spre Predeal.

În ceea ce privește lucrările prevăzute, proiectul este unul dintre cele mai complexe din punct de vedere tehnic din zona montană din cauza spațiului îngust și a reliefului dificil. Principalul ansamblu de construcție constă în realizarea celor aproape 10 kilometri de cale rutieră, prevăzută cu o platformă de 9,5 până la 10 metri lățime. Pentru traversarea reliefului și a cursurilor de apă sunt prevăzute 19 structuri majore, care includ poduri peste râul Prahova, pasaje superioare și inferioare, viaducte și subtraversări de străzi.

Pentru asigurarea fluxului de trafic, sunt proiectate 13 intersecții la nivel, dintre care 6 sunt sensuri giratorii.

Pe lângă calea rutieră și poduri, șantierul implică lucrări masive de terasamente, consolidări de versanți și sprijiniri ale terenului, precum și amenajări hidrotehnice complexe, care includ ziduri de protecție a malurilor și devieri punctuale ale albiei râului Prahova.

De asemenea, proiectul cuprinde construirea unui sistem extins de canalizare pluvială pe o lungime de peste 7,7 kilometri, lucrări ample de relocare și protecție a rețelelor de utilități (gaz, energie electrică, apă), precum și montarea panourilor fonoabsorbante și a tuturor elementelor moderne de siguranță rutieră.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.