Copilul dumneavoastră este timid, sensibil, răceşte foarte des şi vă este teamă să-l înscrieţi la grădiniţă? Psihologii spun că, dacă va petrece mai multă vreme în compania micuţilor de vârsta lui, va învăţa mai repede să socializeze. Grădiniţa are un rol foarte important în formarea lui. De aceea, trebuie să alegeţi cu grijă instituţia şi programul la care îl veţi înscrie.

3956-134981-26fotomaregradinita2.jpg

Iată ce trebuie să ştiţi despre importanţa integrării copilului în societate, conform psihologului Adrian Stoica:

– familia este foarte importantă pentru dezvoltarea copilului. Acesta ştie să interacţioneze numai cu membrii familiei la vârsta de trei -patru ani. Pentru a nu mai fi stingher, uşor timid şi uneori chiar reticent, trebuie să-l daţi la grădiniţă, unde va învăţa, treptat, să-şi facă prieteni, să lege relaţii trainice, care uneori pot dura toată viaţă;
3956-134982-untitled1.jpg
În colectivitate, micuţul va socializa

– în colectivitate, copilul va învăţa treptat să asculte, dar şi să se facă ascultat de un alt copil. La grădiniţă, micuţa/ micuţul se obişnuieşte să coopereze cu ceilalţi, să dăruiască şi să primească. Învaţă să se joace împreună cu ceilalţi, cu jucării comune, să participe la diverse acţivităţi şi să facă parte dintr-o echipă;

– în acest mediu, se va obişnui cu un program bine stabilit, va deveni mai responsabil şi mai ordonat;

– grădiniţa îl pregăteşte pentru aglomeraţia din şcoală, de pe stradă, şi mult mai târziu de la serviciu. Va învăţa să se integreze uşor într-un grup nou;

– e bine să meargă la grădiniţă pentru a preîntâmpina problemele de socializare din clasa I.

Actele necesare la înscriere:

“Înscrierea la grădiniţă începe în prima decadă a lunii aprilie”, spune Marian Banu, inspector de imagine în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. De asemenea, pentru înscrierea sau reînscrierea copiilor în grădiniţele cu program normal, trebuie să prezentaţi o cerere, o copie după certificatul de naştere al copilului şi o adeverinţă de la medicul de familie din care să rezulte că preşcolarul este sănătos, avizul epidemiologic şi adeverinţă din care să reiasă că sunteţi angajaţi.

Cât vă costă?

Grădiniţele particulare te impresionează prin amenajarea luxoasă. Acestea sunt izolate fonic, au geamuri mari, iar interiorul este frumos decorat cu diverse personaje din desene animate. Ofertele acestor grădiniţe sunt variate . O trecere în revistă descrie ore de engleză, de franceză şi, de ce nu, chiar şi patru ore de germană pe lună, de exemplu, contra sumei de 150 de lei. Lecţiile de înot cu instructor nu lipsesc din ofertă şi v-ar costa în jur de 200 de lei pe lună. Multe din aceste grădiniţe au sistem de supraveghere video. Preţurile însă sunt destul de mari.

Astfel, la unele grădiniţe particulare se plătesc, 200 de euro pentru programul de la 08.00 – 13.00 ( fără masa de prânz), 300 de euro pentru cel cu masa inclusă şi plecarea la ora 14.00, şi 400 de euro până la ora 18.00. Dacă însă nu vă permiteţi luxul unei astfel de grădiniţe, puteţi foarte bine încerca una de stat, unde nu plătiţi aceste sume colosale şi unde copiii dv. vor fi la fel de bine îngrijiţi. Pentru programul scurt de la 7.30 la 12.00 nu veţi plăti nimic, iar pentru programul prelungit, adică până la ora 17.30 – 18.00, veţi achita 8 – 9 lei pe zi, costul mâncării prichindelului în grădiniţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.