Marea mi-a dăruit iubitul, tot ea mi l-a răpit

Eu sunt Sabina și am 33 de ani. Până acum puțin timp, îmi plăcea să mă descriu ca fiind o tipă veselă, optimistă, cu zâmbetul pe buze mereu. Acum nu mai știu ce aș putea spune ca să exprim felul în care mă simt. Povestea mea începe cu 5 ani în urmă, într-o perioadă a vieții în care nu credeam că o să trăiesc vreodată o asemenea tragedie. Dar să încep cu începutul.

L-am cunoscut pe Răzvan la mare, pe plaja din Eforie Nord. Eu mă aflam acolo cu două prietene. El era cu doi prieteni, în vacanță. Era student la Arhitectură, iar eu la Geografie. Ne-am văzut de la distanță și ne-am simțit atrași unul de celălalt, în același timp. A fost ca un fir telepatic. Răzvan a venit spre mine. Ne-am zâmbit și am întins mâinile, să facem cunoștință.

în aceeași zi, spre seară, m-a invitat să ne plimbăm pe faleză. Ne țineam de mână, ca doi îndrăgostiți. în preajma lui, inima îmi bătea cu putere. M-am îndrăgostit de acel băiat cu viteza unui uragan. Dimineața ne întâlneam să vedem răsăritul. Apoi, luam micul dejun împreună și mergeam pe plajă. Ne plăcea să ne aruncăm în valurile mării și să facem întrecere care ajungea primul la mal, pornind de la geamandură spre țărm.

Recomandări

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

Săptămâna a trecut repede și a trebuit să ne întoarcem la casele noastre. Eu eram din Băicoi, el din Arad, dar amândoi eram studenți în București. Cum facultatea începea în octombrie, am plănuit să ne întoarcem mai devreme în Capitală, pentru a fi mai mult împreună.

Deși îl cunoșteam numai de o săptămână, îmi era tare greu fără el. îi simțeam lipsa. și Răzvan simțea acest gol, după cum mi-a mărturisit mai târziu. M-a sunat după câte-va zile și mi-a spus:

— Sabina, eu nu mai pot să stau fără tine! Hai să ne mutăm în București! închiriem o garsonieră și ne angajăm până în toamnă!

M-am bucurat și mi-am făcut în grabă bagajele. Mama, văzând cât de repede m-am hotărât, a încercat să mă oprească:

— Sabina, tu nu știi nimic despre băiatul ăsta!

— Mamă, tot ce știu este că îl iubesc. Suntem făcuți unul pentru altul. Altceva nu mă interesează.

Mama m-a îmbrățișat și m-a lăsat să plec, deși îi puteam citi în privire durerea și îngrijorarea. Ne-am întâlnit în Gara de Nord. Ne-am îmbrățișat și ne-am sărutat minute întregi. Tot de la primul chioșc de ziare din gară am cumpărat un ziar de anunțuri. Ne-am așezat pe o bancă și am început să sunăm. Câteva garsoniere se închiriaseră, altele erau foarte scumpe. Am reușit să găsim o cameră de 30 mp în cartierul Rahova.

Recomandări

Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO

Ne-am stabilit chiar în acea seară. Proprietarul ne-a pus la dis-poziție și mobila. Era tot ce puteau să își dorească doi tineri îndrăgostiți. Relația noastră mergea excelent. Nu aveam ce să-i reproșez lui Răzvan. Simțeam că mă iubea, era protector, sensibil.

Ne-am angajat destul de repede. El vindea ziare, eu împărțeam fluturași la metrou. Am putut să păstrăm aceste joburi și în perioada facultății. în plus, aveam amân-doi burse și ne descurcam binișor. Mamele, grijulii, ne trimiteau săptămânal pachete cu alimente.

De Crăciun, Răzvan m-a invitat să-i cunosc mama. A fost o întâlnire frumoasă. Ne-am plăcut reciproc și ne-am promis că nu o să ne purtăm ca o soacră acră și o noră rea. De Revelion l-am invitat la părinții mei. Tata, care era un cârcotaș deosebit, l-a plăcut pe Răzvan. Iubitul meu a profitat de ocazie să mă ceară de nevastă.

— știu și eu ce să zic? a început tata. Sunteți tineri, aveți puțin timp de când locuiți împreună. Viața în familie este grea.

— Așa este, dar noi ne iubim și considerăm că împreună vom depăși orice greutăți.

— Dar de ce să vă grăbiți, copii? a întrebat tata. Așteptați să terminați facultatea, mai e puțin până în vară. Apoi facem o nuntă mare, plătim noi tot.

Recomandări

Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE

— Noi ne dorim doar să fim uniți în fața legii, a continuat Răzvan. Familia dumneavoastră este un exemplu pentru mine. Am crescut fără tată și toată viața mi-am dorit să am o familie, completă. La Sabina am găsit înțelegere, acceptare, iubire. Tot ce îmi doresc este să fie soția mea.

înduioșat de cuvintele iubitului meu, tata a acceptat să ne căsătorim după Paște. Cununia civilă am stabilit să o facem la București, ca să ne putem invita prietenii. Ne-am pregătit pentru eveniment. Din familie nu au participat decât părinții mei, fratele meu și mama lui Răzvan. în schimb, am avut peste 50 de colegi prezenți alături de noi în ziua cea mare. Ne-am căsătorit doar la Starea Civilă. Am făcut multe poze, pe care le păstrez într-un album mare.

în vara ce a urmat, ne-am dat amândoi licența și am luat note mari. Eu m-am angajat într-o corporație, Răzvan, arhitect, la o primărie de sector. Câștigam binișor împreună, așa că ne-am făcut un credit pentru prima casă și ne-am luat un apartament cochet, cu două camere, în Militari.

Viața a fost ca o poveste frumoasă până vara trecută. Am locuit doi ani singuri, până am rămas însărcinată. Pentru că am avut o sarcină toxică, mama lui Răzvan s-a mutat la noi, să ne ajute. A rămas și după nașterea Ecaterinei, fetița noastră. Mă înțelegeam bine cu mama-soacră. Chiar am considerat-o ca fiind o adevărată binecuvântare în momentele grele ce au urmat după naștere. îmi povestea cât de greu îi fusese să îl crească singură pe soțul meu.

Bărbatul cu care rămăsese gravidă a părăsit-o când a aflat vestea. Ba, i-a mărturisit și că o mințise, că era însurat și nu avea de gând să își distrugă familia pentru „plodul” ei. îmi era milă de soacra mea. în plus, o vedeam ca pe o mamă. Avea grijă de Ecaterina, o spăla, o schimba, se trezea noaptea să îi dea lăpticul, ca să putem noi să dormim. După câteva luni, m-am întors la serviciu, deoarece câștigam bine. Am lăsat-o pe cea mică în grija bunicii.

în primăvara anului trecut am primit prima lovitură dură de la viață. A fost ca o palmă peste față, o palmă al cărei ecou mi-a îndoliat sufletul. Mama m-a sunat într-o noapte, pe la ora 3. Când am văzut numărul ei mi-am dat seama că se întâmplase ceva grav. Am răspuns speriată.

— Alo? Sabina, mai bine mi-l dai pe Răzvan la telefon. Nu știu dacă ai puterea să suporți ce am să spun.

— Mamă, spune orice ar fi! am insistat eu. Oricum, voi afla.

— Sabina, mătușa și verișoara ta au pierit acum câteva ore! Au avut un accident de mașină.

Mama a început să plângă în hohote, așa că nu am mai înțeles nimic. Am scăpat tele-fonul din mână. Răzvan, fiind lângă mine, a auzit. M-a luat în brațe, m-a schimbat ca pe un copil, mi-a adus un ceai, apoi a pregătit cele necesare ca să mergem la înmormântare. Am lăsat fetița cu soacra mea și am plecat la Băicoi. Au urmat zile îngrozitoare. Toți eram încremeniți de durere. De unchiul meu, nu mai vorbesc. Rămăsese singur.

Cu inimile sfâșiate, ne-am întors acasă după înmormântare și am încercat să ne reluăm viața. Soțul meu a propus ca, în acea vară, să plecăm la mare, exact în perioada în care ne cunoscuserăm. Ca să uit de durere, am acceptat. Am mers tot la Eforie Nord. De această dată, le-am luat cu noi pe Ecaterina și mama-soacră.

Câteva zile a fost minunat. în cea de a cincea zi, valurile erau mari. Salvamarii anunțau turiștii să nu intre în apă din cauza riscului de înec. Răzvan nu a ascultat apelul lor. Iubea marea și îi plăceau provocările. L-am rugat și eu, și mama lui să nu intre în apă.

— Stați liniștite, marea asta tumultuoasă este o provocare pentru mine! Ca și viața.

Au fost ultimele cuvinte pe care iubitul meu soț mi le-a adresat. S-a aruncat în valurile mării. Câteva minute l-am urmărit cu privirea. Eram foarte speriată. După un timp, a dispărut. Nu îl zăream nicăieri, iar valurile mari nici nu mă lăsau să văd prea departe. Am început să îl strig. Soacra mea a alergat la salvamari. Ecaterina se ținea de piciorul meu și striga: „Tati, tati!”.

Timp de câteva ore am sperat. Salvamarii îl căutau disperați. Când marea s-a liniștit, spre seară, trupul fără viață al iubitului meu a fost adus la mal. Am fost chemate să îl recunoaștem. M-am așezat neputincioasă lângă el, cu copilul în brațe, și am început să urlu. Blestemam marea că mi-l luase în același loc în care îl cunoscusem.

Am rugat un polițist să-l sune pe tata. Eu nu puteam să vorbesc, soacra mea nici atât. Tata și unchiul meu s-au urcat imediat în mașină și au venit la Eforie Nord. Când unchiul meu a coborât și a văzut-o pe mama lui Răzvan, a căzut în genunchi și a început să își smulgă părul din cap.

Mama-soacră l-a luat în brațe și abia atunci am înțeles: Răzvan era copilul lor, copilul nerecunoscut, de care un bărbat fugise cândva… Am aflat în cel mai rău mod cu putință că Răzvan era vărul meu.

— Nu mi-am văzut niciodată copilul și îl văd direct mort! a țipat el. Unchiul meu era mai dărâmat decât îl văzusem la înmormântarea verișoarei și a mătușii mele.

Au trecut câteva luni de atunci, iar eu trăiesc fără să știu cum. Ecaterina e tot ce mă mai leagă de lumea asta efemeră. Muncesc zi de zi ca să uit de durere. Seara încerc să zâmbesc pentru micuța mea, ca să nu-i distrug copilăria cu tristețea mea sfâșietoare.

Lipsa lui Răzvan mă mănâncă pe interior și mă rog ca durerea asta să nu mă doboare.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News