Povești din București | Palatul vecin cu cluburile de noapte. În Muzeul BNR se ascunde la vedere o frântură de istorie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Uneori, oamenii care ajung pe Lipscani cred că trec pe lângă niște săli de bal, cu candelabre aprinse și stucaturi luxoase. Este Muzeul Băncii Naționale a României, care pe dinafară, dar mai ales pe dinăuntru e o bijuterie.
Cuprins:
Bogăția arhitecturală, artistică, numismatică, istorică a muzeului pare a fi o taină “la vedere”, fix în inima orașului, un pic din faima și importanța instituției care o găzduiește și hrănește.
BNR reprezintă, practic, îmbinarea a două clădiri care au devenit una singură. Palatul Vechi, finalizat în 1890 - cea dintâi construcție bancară importantă a orașului -, potrivit să deservească universul financiar-comercial la sfârșit de secol XIX, a fost completat cu Palatul Nou, a cărui necesitate s-a întrezărit încă din anii ’30, dar care, din cauza războiului și a crizei financiare, a fost început abia în 1940 și gata un deceniu mai târziu.
Înăuntru, totul este imens, spectaculos. Te ține cu ochii pe sus, atent la detaliile stilului ecletic în care e construit interiorul. Mai ales fosta sală a ghișeelor, împărțită pe două niveluri - parterul, unde odinioară își desfășurau munca angajații băncii, și etajul I, acolo unde se aflau birourile membrilor conducerii, care ieșeau uneori și supravegheau ce se întâmpla jos.
Parterul are numeroși pilaștri, fiecare cu un seif - la fiecare pilastru era un funcționar, ofițerul de cont al zilelor noastre. Câteva dintre seifuri - de altfel, originale - servesc acum drept vitrine pentru emisiuni numismatice jubiliare.
Acustică specială și simbolul lui Mercur
Din motive de siguranță, enorma sală a ghișeelor are o acustică specială. De sub acești pilaștri nu se aude nimic din ce se vorbește. Aceasta era metoda ingenioasă a protecției secretului bancar, pe care astăzi o regăsim sub forma banalului anunț care ne roagă să păstrăm distanța față de clientul aflat la coadă, în fața noastră.
Pe jos sunt două simboluri: unul îl reprezintă pe Mercur, zeul roman al comerțului, al rapidității și al comunicării, iar celălalt e fosta siglă a Băncii Naționale a României.
Într-o cameră mică, mică și bine păzită cu cheia, vizitatorii pot admira patru lingouri de aur - unul românesc, unul elvețian, unul american și unul rus -, dar și vreo 1.600 de monede din același metal prețios, care provin din mai multe zone de pe glob.
De altfel, pereții acestei încăperi sunt “îmbrăcați” într-o variantă inedită a hărții lumii, pe care sunt indicate zonele bogate în minereuri de aur. Aici este și locul unde ghidul vorbește despre povestea tezaurului național, plecat la ruși în 1916-1917 și refăcut apoi la Tismana, pentru că nu a revenit niciodată în țară.
Marmură de Rușchița, cristal prețios și bogăție de stiluri
La etaj există o încăpere splendidă, numită Sala de Consiliu, care nu se vizitează în cadrul turul muzeului, ci doar în zilele porților deschise. Pe pereți sunt tablouri extrem de vechi și de valoroase, printre care și celebra Rodica - la secerat a lui Nicolae Grigorescu, care datează din anul 1894 și pe care o putem vedea zilnic, dacă scoatem din portofel bancnota de 10 lei.
Întregul mobilier este cel original, retapisat, comandat la Paris și realizat în stil Ludovic al XVI-lea. De altfel, tot ce se află în Sala de Consiliu este original, cu excepția candelabrelor, care sunt replici. Tot la etaj se află apartamentele în care locuia guvernatorul băncii, dar această cutumă s-a pierdut de mai mult de un secol.
Muzeul BNR găzduiește și o numeroasă colecție numismatică, plecând de la primele monede care au fost folosite pe teritoriul actual al României până la primele încercări - nematerializate - de a bate monedă proprie, care au avut loc pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza.
Moneda națională ar fi trebuit să se numească, potrivit acelor planuri, român, după francul francez. Însă Ion Heliade Rădulescu a fost cel care s-a opus, spunând: “Nu cred că ar fi bine să spui că am fost la târg și am cumpărat o pereche de boi cu cinci români”.
Lei și cocoșei
De aici afli că prima monedă a fost totuși emisă în 1870, pe vremea regelui Carol I, dar și povești extrem de interesante despre istoria celebrilor cocoșei și despre motivul pentru care moneda noastră națională se numește leu.
În afara circuitului pentru vizitatori, dar deschisă celor interesați la cerere, este biblioteca Băncii Naționale a României. O încăpere cum vezi prin filme, cu fotolii confortabile, cu rafturi supraetajate de cărți și candelabre maiestuoase. Bazele sale au fost puse în anii ’20, dar are peste 28.000 de volume de literatură financiar-bancară.
Din 2008, Biblioteca BNR funcționează în spațiul ce i-a fost dedicat inițial în Palatul Vechi, beneficiind de o sală de lectură cu 20 de locuri, calculatoare pentru utilizatori și acces gratuit la internet.
Intrarea la Muzeul BNR, vizitarea Palatului Vechi, a celui Nou și a expoziției numismatice permanente “Istoria leului” este liberă pentru vizitatorii de orice vârstă. Este necesară doar programarea pe site-ul instituției.
