"Sunt Anca Vladu, o mamă care în urmă cu 14 ani a născut o păpuşă de fată, Nicoleta-Ioana. Dumnezeu mi-a dat- o însă cu o dublă malformaţie congenitală: «buză de iepure» (dublă despicătură a buzei superioare, maxilar şi palatinal). La trei luni a suferit prima intervenţie chirurgicală, după care au mai urmat patru. Acum, îngeraşul meu are nevoie de o operaţie maxilo-facială, care poate fi făcută la o clinică din Roma, Italia, şi care este gratuită. N-avem bani însă de drum. Din păcate, situaţia financiară a familiei nu ne permite o asemenea cheltuială. La noi în familie, lucrează numai soţul şi mai avem un băiat în vârstă de 9 anişori, Cristian. Ne lipsesc 1.000 de euro, bani necesari deplasării şi cazării. Ajutaţi-ne, vă rog! Anca Vladu, Bucureşti"Dacă vreţi s-o ajutaţi pe Nicoleta-Ioana, o puteţi face donând bani în contul RO 13 BRDE 410SV33588714100, deschis pe numele Anca Vladu, la BRD, Agenţia Cora-Lujerului.Cititorii care ne cer sprijinul sunt rugaţi să ne trimită scrisorile însoţite de fotografiiLibertatea nu-şi asumă responsabilitatea pentru conținutul scrisorilor primite de la cititori