Modul în care oamenii își planifică timpul liber trece printr-o transformare profundă. Turiștii renunță treptat la tiparele rigide ale vacanțelor tradiționale lungi și la căutarea unei „imagini perfecte” promovate în social media, orientându-se mai degrabă spre experiențe flexibile, scurte și personalizate.
Cuprins:
Concluzia apare în cel mai recent raport privind tendințele din turism publicat de lanțul hotelier Hilton. Bazat pe un sondaj realizat pe un eșantion de aproape 15.000 de călători din Marea Britanie, Germania, Turcia, Statele Unite, Australia și alte state, studiul definește această schimbare drept „marea reechilibrare”.
Turiștii nu mai sunt interesați să bifeze definiția altcuiva despre o vacanță reușită, ci își doresc sejururi care să se potrivească mai bine stilului lor real de viață și care să le ofere momente autentice de reîncărcare.
Una dintre cele mai vizibile tendințe identificat de raport este adoptarea unei mentalități axate pe „micro-călătorii”. Oamenii prioritizează escapadele scurte și mai frecvente, care sunt mai ușor de organizat și de integrat în rutina zilnică.
Un sfert dintre cei chestionați au explicat că aleg vacanțele scurte pentru a le putea îmbina mai ușor cu programul de lucru, în timp ce 29% apreciază faptul că acest stil le permite să fie mai spontani.
Comportamentul în cadrul acestor escapade scurte diferențiază două categorii principale de turiști. Pe de o parte sunt cei care își construiesc întreaga deplasare în jurul unui singur eveniment specific, cum ar fi un concert, un meci important sau o rezervare la un restaurant renumit.
Pe de altă parte, există profilul călătorilor care preferă să acumuleze cât mai multe experiențe într-un timp scurt, 57% dintre cei chestionați declarând că le place să viziteze mai multe orașe în cadrul aceleiași călătorii.
O altă schimbare importantă în comportamentul turiștilor este renunțarea la nevoia ca totul să fie impecabil sau organizat până în cel mai mic detaliu. Conceptul de vacanță „fără presiune” le permite oamenilor să fie mai permisivi cu propriile obiceiuri: își păstrează doar parțial stilul de viață sănătos în timpul călătoriei, preferă să descopere lucrurile din mers (28%) în loc să urmeze un traseu fix (18%) și îmbrățișează stilul de a călători singuri, dar cu posibilitatea de a se alătura altor grupuri pe parcurs.
Totodată, vacanțele devin ocazii directe de dezvoltare personală. Sejururile dedicate învățării de noi abilități câștigă teren, fie că este vorba despre cursuri de gătit, deprinderea unei limbi străine sau atelier de artă.
Aproximativ 34% dintre respondenți au declarat că își doresc ca experiențele din călătorii să le schimbe perspectiva asupra lumii și să le ofere o nouă mentalitate la revenirea acasă.
În privința stării de bine, accentul se mută tot mai mult pe conexiunea directă cu mediul înconjurător. Deși conceptul de wellness a evoluat semnificativ în ultimii ani, raportul arată că natura joacă rolul central în acest proces.
Astfel, 79% dintre persoanele chestionate au afirmat că aerul curat și activitățile în aer liber sunt esențiale pentru a se putea relaxa, iar peste jumătate petrec mai mult timp în natură în timpul vacanțelor decât o fac în viața de zi cu zi.
În ceea ce privește planificarea efectivă a călătoriilor, deși inteligența artificială devine un instrument din ce în ce mai util pentru căutări rapide, încrederea supremă rămâne ancorată în factorul uman.
Potrivit datelor colectate, 70% dintre turiști au încredere în recomandările făcute direct de personalul din hoteluri, iar 87% apelează la sfaturile membrilor familiei atunci când aleg o destinație. De asemenea, jumătate dintre respondenți au menționat că au mai multă încredere în sugestiile venite din partea unor persoane care au statut de membru fidel în programele de călătorie.