Un astfel de eveniment dedicat clienţilor a avut loc, astăzi dimineaţă, într-unul dintre cele mai frecventate malluri din Capitală. Aici, un celebru brand spaniol de haine şi accesorii a lansat o provocare: intri în magazin dezbrăcat şi ieşi cu ţinută completă. GRATIS.
Dacă aparent nu s-ar fi înghesuit prea mulţi, pentru că a te lăsa în lenjerie intimă în mijlocul unui mall este un act de curaj chiar şi pentru cei care se declară îndrăzneţi din fire, oferta mai mult decât tentantă, dar şi dorinţa de a lua gratis un articol vestimentar de brand, pe care puţini şi l-ar permite în condiţii normale, au făcut ca, la ora deschiderii magazinului, în faţa uşilor să fie un număr impresionant de persoane.
În marea de tineri în slip, chiloţei şi sutiene s-au strecurat şi câteva persoane de peste 50 de ani, cel mai în vârstă participant fiind trecut de 70 de ani.
După model american, cu numere de ordine la gât şi avizi după gratuităţi, clienţii au dat buzna în magazin la ora stabilită de către reprezentanţii acestuia. În câteva minute au zburat de pe rafturi şi de pe stendere, pantaloni, bluze şi rochiţe, astfel că niciunul dintre cei prezenţi nu a plecat acasă aşa cum a venit – în chiloţi.
Foto: Dan Bistriţeanu

DB149651.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.